x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi tendințe de revelion, în România: localitățile mici și programe artistice

Noi tendințe de revelion, în România: localitățile mici și programe artistice

de Diana Scarlat    |    01 Ian 2018   •   15:37
Noi tendințe de revelion, în România: localitățile mici și programe artistice

Gusturile românilor s-au schimbat, în ultimul timp, în legătură cu tipul de petrecere pe care o aleg pentru trecerea dintre ani. Dacă mulți ani au fost preferate petrecerile cu foarte mulți oameni, în localitățile mari, anul acesta a căștigat teren un alt tip de eveniment, axat pe mâncare sănătoasă și un program artistic de cea mai bună calitate. Unul dintre cele mai bune exemple este revelionul organizat la Palatul Brukenthal din Avrig, reședința de vară a baronului Sammuel von Brukenthal, unde evenimentul a inclus concertul unui artist internațional și mâncăruri care amintesc de nobilimea din transilvania secolelor XVIII-XIX.

 

Manfred Michael Seiler (Dragon of Transilvania) a susținut un concert privat la palat, cu muzică germană, compoziții proprii de rock săsesc și câteva coveruri ale onor artiști rock celebri. Nici petrecăreții nu s-au lăsat mai prejos, unii alegând să treacă în noul an în ipostaze de prinți și prințese, pentru a fi în spiritul Palatului Brukenthal. “Am pregătit o surpriză celor care fac revelionul aici. Ne-am pregătit cu cele mai frumoase costume, ca să fim în ton cu locul în care sărbătorim. Costumele sunt făcute de una dintre prietenele noastre, designer vestimentar”, spunea unul dintre petrecăreții veniți la palat.

 

Specificul local și noutatea evenimentelor au schimbat și statisticile. „Foarte mulți ne-au spus că vin la noi să facă revelionul pentru că nu mai vor să se ducă în locuri aglomerate, unde sunt sute de oameni. În Avrig nu mai este niciun loc de cazare liber, pentru că au venit foarte mulți turiști, atrași de tot ce pot găsi aici. Mulți au apreciat mai întâi locul, apoi mâncarea, pentru că noi pregătim absolut tot în bucătărie. Nici măcar un sos nu este făcut cu ceva cumpărat gata preparat. Muncim foarte mult, pentru că trebuie să păstrăm tradiția acestui loc încărcat de istorie și tradiție a nobilimii transilvănene”, spune Mihaela Klingeis, coproprietară a Oranjeriei din grădina Palatului Brukenthal din Avrig.

 

Ofertele speciale, inventivitatea organizatorilor și ineditul evenimentelor organizate în România au făcut ca mulți români să renunțe la revelioanele în străinătate, astfel încât se preconizează că s-au cheltuit și în aceste zile la fel de mulți bani ca și de Crăciun, când Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a raportat că românii au cheltuit nu mai puțin de 15 milioane de euro. „Un număr de peste 78.000 de români şi-au petrecut în acest an Crăciunul în diverse destinaţii din ţară, unde au cheltuit pe cazare, masă şi distracţie aproximativ 15 milioane de euro. Din calculele FPTR, cheltuiala medie a turiştilor care au preferat destinaţiile interne a fost de aproximativ 500 de lei pe sejur, doar pentru cazarea şi mesele incluse în pachetele turistice, în creştere cu 6% faţă de anul trecut. Cheltuielile suplimentare, cu drumul şi distracţia, au fost în medie, de 400 lei pe sejur, pentru fiecare turist”, conform FPTR. Din primele estimări, Revelionul 2018 a adus încasări chiar mai mari pentru turismul românesc, pachetele fiind mai scumpe decât cele de Crăciun.  

×