x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reglementatorul pieţei devine şi jucător

Reglementatorul pieţei devine şi jucător

de Daniela Ivan    |    08 Oct 2015   •   09:37
Reglementatorul pieţei devine şi jucător

Guvernul a decis ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă, să transfere Loteria Română de la Ministerul Finanţelor la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Astfel, Oficiul rămâne şi reglementatorul pieţei de jocuri de noroc, dar devine şi jucător, ceea ce duce la conflicte de interese.


Loteria Română va fi mai bine administrată, iar Oficiul pentru Jocuri de Noroc va deveni autoritate cu un grad de independenţă ridicat de reglementare şi coordonator unic al jocurilor de noroc din România. Acestea sunt motivaţiile deciziei luate ieri de Guvern.
"Modificările operate vor permite o administrare transparentă a Companiei Naţionale Loteria Română SA, conform principiilor pieţei concurenţiale, o mai bună previzionare şi colectare a taxelor datorate bugetului de stat, prin folosirea conformă a dreptului de exclusivitate a statului în domeniul jocurilor de noroc. Prin trecerea CN Loteria Română S.A. din coordonarea Ministerului Finanţelor Publice în cea a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc se va crea o singură structură specializată, care să gestioneze unitar şi concurenţial monopolul statului în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă", informează Guvernul, a informat guvernul printr-un comunicat de presă. Actul mai stabileşte că pentru o perioadă tranzitorie de maximum patru ani de la intrarea în vigoare a OUG, va exista posibilitatea gestionării exclusivităţii în domeniul jocurilor de noroc exploatate de Loteria Română de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, autoritate de specialitate în domeniul jocurilor de noroc.
Surse guvernamentale au declarat că ordonanţa guvernului a fost avizată de către Consiliul Concurentei cu amendamentul ca în următorii doi ani Loteria să aibă manageri privaţi.


Loteria va aduce Oficiului pentru Locuri de Noroc o zestre enormă, clădiri, terenuri, know- how etc. În plus, profitul anual al Loteriei se cifrează la 20 de milioane de euro, anual.
 

×