România generaţiei viitoare, condamnată de astăzi

Mulţi ne întrebăm cum va arăta România viitoare, cea de peste 10 sau 20 ani. În lipsa unor programe de dezvoltare cu bătaie lungă venite dinspre clasa politică, care continuă să fie naufragiată într-o ceaţă din ce în ce mai groasă, nu putem decât să o creionăm luând în calcul că busola va continua să nu repereze nordul. Nucleul dur al Uniunii Europene se va decupla de periferia organizaţiei unde noi suntem deja instalaţi confortabil (cum am ajuns aici este o altă discuţie), ceea ce va însemna, probabil, că  evoluţia noastră va deveni şi mai lentă.

Asta înseamnă că exodul specialiştilor va continua într-un ritm alert, forţa de muncă va fi din ce în ce mai deprofesionalizată, investiţiile străine vor rămâne localizate în zone cu valoare adăugată mică, statul îşi va păstra rolul de cel mai important angajator, iar pe de altă parte va fi forţat să achite ajutoare sociale din ce în ce mai mari. În aceste condiţii deficitele vor continua să se acumuleze, iar acoperirea lor se va face din împrumuturi, evident, din ce în ce mai scumpe.

Aproape unu din doi studenţi renunţă la studii

Potrivit unei analize realizate recent de către Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) aproape unul din doi studenţi înscrişi la studii de licenţă de patru ani renunţă la studii pe parcurs, iar mai mult de un sfert dintre studenţii admişi la programele de studiu de licenţă şi de master nu le finalizează. Potrivit ANOSR, pentru studiile de licenţă cu o durată de patru ani, media abandonului a fost în 2015 de 38,81%. În ceea ce priveşte programele de studii cu o durată de trei sau patru ani (programe majoritare în sistemul superior), 35,68% dintre studenţi renunţă la facultate.

Sunt însă facultăţi unde acest procent a sărit de 50%, aici fiind vorba despre Universitatea Tehnică de Construcții București (60,71%), Universitatea din Craiova (63,4%) şi Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa (73,57%).

Unul din principalele motive pentru care tinerii renunţă la facultate sunt lipsurile materiale care îi forţează să se angajeze, chiar dacă acest lucru presupune munci plătite de cele mai multe ori cu salariul minim pe economie.

Un bugetar la patru privaţi

Oficial România are o economie de piaţă, dar trebuie făcută completare că statul a devenit un actor foarte important pe piaţa muncii. Potrivit statisticilor, la nivelul anului 2015, angajaţii statului însemnau 951.913, fără ai include aici pe angajaţii sistemului de apărare şi ordine publică, precum şi pe cei din companiile de stat, în timp ce în mediul privat erau angajaţi 3.783.902 de persoane. 

Chiar şi aşa asta înseamnă că la aproape patru angajaţi din mediul privat îi corespunde un bugetar, un raport care ne plasează contra curentului din Uniunea Europeană.

Bugetarii, salarii majorate de-a valma

În ultimii ani salariile bugetarilor au crescut de două ori mai repede decât cele din mediul privat, iar efectul a fost că mulţi dintre angajaţii bine pregătiţi ai firmelor private au plecat la stat.

Majorarea salariilor permanent în sectorul de stat de-a valma, fără o evaluare a eficienţei, a generat din partea statului o concurenţă neloială pe piaţa muncii.

Un exemplu foarte bun despre ceea ce înseamnă evaluarea eficienţei angajaţiilor din sectorul de stat ar fi, de exemplu, Ministerul Fondurilor Europene. La nivelul anului 2015 avea 1.221 de angajaţi şi salarii extrem de motivante pentru că au atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene. Cum le-au gestionat se ştie.

Statul domină în sărăcie

Numărul angajaţiilor din sectorul bugetar şi din companiile cu capital majoritar de stat este cel mai mare în judeţele cele mai sărace ale României. Astfel, din totalul angajaţiilor cei din sectorul public reprezentau 34,8% în judeţul Mehedinţi, 34,1% în Botoşani şi 33,4% în Giurgiu. Peste aceste judeţe era Gorjul cu 45,9%. 

Tabel

Judeţe        Ponderea salariaţilor publici (%) în 2015

Gorj  45,9

Vaslui         36,7

Mehedinţi  34,8

Botoşani    34,1

Giurgiu      33,4

Iaşi    32,5

Mai mulţi pensionari şi şomeri decât angajaţi

Lăsând la o parte faptul că statul este un mare jucător pe piaţa muncii, o altă problemă gravă cu care se confruntă economia românească şi care se va accentua în anii următori din cauza declinului natalităţii, este numărul mare de pensionari raportat la numărul de salariaţi.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la sfârşitul anului 2015 în majoritatea judeţelor numărul pensionarilor şi al şomerilor depăşea numărul angajaţilor.

În vârful acestui top se regăseau judeţele Teleorman (136.095 pensionari şi şomeri la 46.668 de angajaţi, Botoşani (108.943 pensionari şi şomeri la 53.807 angajaţi), Călăraşi (80.692 pensionari şi şomeri la 42.312 angajaţi), Giurgiu (74.927 pensionari şi şomeri la 35.969 angajaţi), Mehedinţi (78.900 pensionari şi şomeri la 35.154 angajaţi), Olt (129.240 pensionari şi şomeri la 64.859 angajaţi), Vaslui (116.524 pensionari şi şomeri la 55.542 angajaţi).

1,2 milioane de salariaţi erau plătiţi anul trecut cu salariul minim pe economie

Investim puţin în educaţie

Introdusă de toate guvernele în categoria domeniilor prioritare, educaţia nu a beneficiat şi de atenţia financiară necesară. Deşi Legea Educaţiei prevede alocarea anuală a unui procent de 6% din PIB, acest prag nu a fost niciodată atins. Ministerul Educaţiei Naţionale a primit în acest an 8,24 miliarde de lei, cu 7,9% mai puţin decât în 2016, cdeea ce ne plasează la coada UE, fiind depăşiţi şi de vecinii bulgari.

Alocări din PIB pentru educaţie (%)

2013 2,5

2014 3,2

2015 3,1

2016 3,6

Forţa de muncă bine pregătită a fost unul din punctele forte ale României în atragerea investitorilor. Acum vorbim despre o forţă de muncă slab pregătită pentru că între timp am distrus şcolile profesionale, iar programele universităţilor sunt decuplate de necesităţile pieţii muncii