x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM imediată de vreme severă imediată, în 6 județe

Avertizare ANM imediată de vreme severă imediată, în 6 județe

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2024   •   19:09
Avertizare ANM imediată de vreme severă imediată, în 6 județe

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, noi avertizări nowcasting pentru localități din 6 județe, în care anunță ploi, vijelii și grindină.

Până la ora 20.00, se anunță averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în județul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobrețu, județul Vâlcea: Bălcești, Fârtățești, Șușani, Cernișoara, Lungești, Roșiile, Valea Mare, Popești, Zătreni, Tetoiu, Grădiștea, Copăceni, Glăvile, Sutești, Laloșu, Livezi, Scundu, Lădești, Ghioroiu, Lăpușata, Măciuca, Roești, Pesceana, Diculești, Crețeni, Mădulari, Gușoeni, Făurești, Stănești, Lăcusteni, Mitrofani, Amărăști și județul Dolj: Murgași, Bulzești.

De asemenea, până la aceeași oră, sub avertizare se află localitățile Hoghiz, Dumbrăvița, Șinca, Comana, Părău, Șinca Nouă (județul Braşov), Ibănești și Stânceni (județul Mureş) Toplița, Remetea, Sărmaș, Tulgheș, Borsec, Bilbor, Gălăuțaș, Subcetate, Corbu din județul Harghita și zona de munte din acest județ.

Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi torenţiale grindina