x close

Soţul Ancăi Dragu, la şefia BTT. Şi nu pe o leafă de 2 lei

0
Autor: Cristian Anton 14 Sep 2017 - 10:07
Soţul Ancăi Dragu, la şefia BTT. Şi nu pe o leafă de 2 lei


Soţul Ancăi Dragu, fostul ministru tehnocrat al Finanţelor, a ajuns administrator la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, compania de stat care a moştenit impresionanta avere imobiliară a Uniunii Tineretului Comunist (UTC). Şefii numiţi exclusiv politic ai BTT nu au fost în stare, de-a lungul timpului, să protejeze patrimoniul societăţii. O bună parte a fost înstrăinat fraudulos, iar restul zace în paragină. Chiar dacă BTT înregistrează pierderi uriaşe, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) va dubla luna viitoare indemnizaţiile administratorilor. Printre aceştia, se află şi doi foşti jurnalişti. Unul din ei a devenit celebru după ce şi-a înjurat ca la uşa cortului colegii de breaslă, pe când era purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş.

BTT este condus de Mihai Cosmin Mesaroş, director general, Gabriel Constantin Diceanu- director Administrare Patrimoniu şi Camelia Niţă Chivorchian- director Agenţie de Turism. De asemenea, există un Consiliu de Administraţie (CA), alcătuit din Laurenţiu Alin Crimu (preşedinte), Ionela Damian, Marius Alexandru Dragu, Mihai Cosmin Mesaroş şi Claudiu Daniel Teliceanu.

Pesedişti din toată ţara

Apartenenţa lor politică este evidentă. Fost jurnalist, Mihai Cosmin Mesaroş a fost purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureş în perioada când era prefect Anton Rohian, lider PSD local. Gabriel Constantin Diceanu a fost şi el jurnalist şi purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa pe când judeţul de la malul mării era condus de liderul PSD Nicuşor Constantinescu. Ionela Damian vine din PSD Braşov şi este şefa de cabinet a ministrului Tineretului şi Sportului, Marius Dunca. Claudiu Daniel Teliceanu face notă discordantă, fiind membru PNL şi fost director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Pata de culoare o reprezintă Marius Alexandru Dragu, soţul Ancăi Dragu, fostul ministru tehnocrat al Finanţelor.  

Ce-l „recomandă” pe directorul general BTT

”Către Mercenarii pupincurişti, slugile nevertebrate, mangaliţele degrabă uiţătoare şi (desigur) obiective, micuţii băşinoşi de serviciu, curvele anonime (dar cu pseudonime), limbricii veşnic-cârcotaşi, ciobanii mutaţi direct la garsonieră, microcefalii libidinoşi (şi pe alocuri slobozitori de untură)… Ah, şi către tine, micuţă rezervaţie de păduchi de mahala… Vă rog frumos, nu mai plescăţi când o sugeţi!”- mesajul din 2015 al directorului general al BTT, Mihai Cosmin Mesaroş, către jurnalişti, pe când era la Prefectura Maramureş

Dezastrul de la BTT

BTT SA a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 1.696.761 lei şi pierderi de 6.705.685 lei, cu 16 angajaţi, precum şi datorii de 3.505.292 lei. Prostul management şi lipsa unei politici coerente de administrare a acţionarului majoritar, Ministerul Tineretului şi Sportului, au făcut ca societatea să înregistreze în ultimii cinci ani pierderi totale de peste 16,8 milioane de lei.

63.279.951 lei este valoarea activelor deţinute de BTT în toată ţara

Interesant este faptul că, deşi pierde milioane de lei an de an, societatea de stat îşi permite să-şi răsplătească şefii aduşi prin diverse cumetrii politice. Aşa se face că în AGA de pe 11.10.2017 se va majora valoarea brută a indemnizaţiilor membrilor CA de la 1.610 la 3.220 lei. Nu e mult, dar nu are nici o logică economică, ţinând cont de situaţia dezastruoasă a companiei. Am încercat să obţinem un punct de vedere al reprezentanţilor BTT, dar nu a răspuns nimeni la numărul de telefon al instituţiei.

Istoricul unui jaf românesc

Înfiinţat în 1968, BTT era agenţia de turism a UTC. Ulterior, BTT avea să deţină sute de hoteluri, zeci de hectare de terenuri, vile şi cabane, complexuri sportive, pârtii de schi, în toată România, la munte, la mare, în deltă şi în Bucureşti, locuri destinate tinerilor comunişti. O staţiune întreagă, Costineşti, avea să fie ridicată special pentru BTT, dar societatea avea active în toată ţara: Pârâul Rece, Câmpulung Moldovenesc, Izvorul Mureşului, Buşteni, Sibiu, Târgu Jiu, Brăila, Geoagiu- Băi, Miercurea Ciuc, Cluj, Deva, Piatra Neamţ, Botoşani, Teleorman. După 1990, BTT suferă mai multe forme de reorganizare, iar hotelurile şi terenurile sale încep să fie înstrăinate. Fie că sunt vândute la preţuri de nimic, fie închiriate cu 50 de cenţi metrul pătrat sau ajunse adăposturi pentru oamenii străzii, de uriaşa avere BTT s-a ales praful. Azi, compania mai are un singur hotel funcţional, Forum, în Costineşti.

Din imensa avere turistică a UTC au mai rămas câteva clădiri în paragină. BTT se uită la ele şi adună pierderi impresionante

Citeşte mai multe despre:   Mihai Cosmin Mesaroş, ,   anca dragu

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Pungile din plastic, interzise începând din această vară

Pungile din plastic, interzise începând din această vară
 Comisia Europeană (CE) a adoptat, marţi, prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte...

Inainte de Davos, Macron se va intalni cu 140 de oameni de afaceri!

Inainte de Davos, Macron se va intalni cu 140 de oameni de afaceri!
In prima zi a saptamanii viitoare, presedintele Frantei, Emmanuel Macron, va primi, la Palatul Versaille, vizita a 140 de sefi de mari companii mondiale, printre care Google, Facebook si Alibaba.   In drum...

Ucraina a gasit un urias zacamant de aur!

Ucraina a gasit un urias zacamant de aur!
Ucraina a descoperit un important zacamant de aur in regiunea Transcarpatia.   Intr-un comunicat oficial, Serviciului national al geologiei a precizat ca, potrivit estimarilor specialistilor, exploatarea zacam...

Cat costa sa scapi de acuzatii? Peste 100 milioane de dolari!

Cat costa sa scapi de acuzatii? Peste 100 milioane de dolari!
Grupul bancar britanic HSBC a acceptat să plătească 101,5 milioane de dolari pentru a pune capăt anchetei demarate de autorităţile SUA, ce vizează manipularea pieţei valutare, a anunţat vineri Departamentul...

Primul TAB făcut de nemţi la Moreni va fi gata în 2020

Primul TAB făcut de nemţi la Moreni va fi gata în 2020
Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) va finaliza în anul 2020 producţia primului transportor blindat 8x8 AGILIS din cele 400 vehicule de acest tip cu care va fi dotată armata română. Compania...

ALERTĂ - Nou MINIM istoric al LEULUI față de EURO

ALERTĂ - Nou MINIM istoric al LEULUI față de EURO
Galerie Foto Moneda națională a ajuns la 4,6614 lei față de moneda europeană, vineri. Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate, vineri, de băncile autorizate să opereze pe piaţa valutară:  MONEDA SIMBOL...

Dupa Bitcoin, care va fi urmatoarea criptomoneda vedeta?

Dupa Bitcoin, care va fi urmatoarea criptomoneda vedeta?
Preţul Bitcoin a avut o creştere super-exponenţială, iar riscul de prăbuşire sau corecţie majoră este semnificativ, a declarat Anders Nysteen, analist cantitativ la Saxo Bank, se arată într-un comunicat...

Datoria pusă de Guvern în spatelele fiecărui român a crescut cu 1.000%

Datoria pusă de Guvern în spatelele fiecărui român a crescut cu 1.000%
Galerie Foto Dintre cele 11 ţări foste comuniste care au intrat în Uniunea Europeană, în intervalul 2000-2016, ţara noastră a avut cea mai mare creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, de 106%....

Diamantele nu vor mai avea pretul de alta data!

Diamantele nu vor mai avea pretul de alta data!
Diamantele vor continua să se ieftinească, susţine un fond speculativ ale cărui pariuri pe marihuana medicală l-au făcut cel mai performant în 2016, informează Bloomberg.   Preţul acestor pietre...

Paza la metrou, făcută tot cu cârpeli

Paza la metrou, făcută tot cu cârpeli
Conducerea Metrorex nu a reuşit încă să finalizeze licitaţia organizată în a acestui an pentru desemnarea unei firme care să asigure paza metroului. Licitaţia, care a fost iniţial câştigată de...

Programatorii cu studii medii, scutiţi de impozit de la 1 februarie

Programatorii cu studii medii, scutiţi de impozit de la 1 februarie
Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor...

Rusia şi regiunea Mării Negre redevin liderii comerţului global cu grâu

Rusia şi regiunea Mării Negre redevin liderii comerţului global cu grâu
Rusia este din nou cel mai mare exportator mondial de grâu, o schimbare care reorientează comerţul global cu grâu în jurul regiunii Mării Negre, amintind de dominaţia fostei Uniuni Sovietice...

România a fost invadată anul trecut de rable

România a fost invadată anul trecut de rable
Tranzacţiile cu maşini second hand înregistrate în România au ajuns, anul trecut, 1,1 milioane de unităţi, în timp ce în cazul autovehiculelor noi numărul acestora a depăşit 100.000...

Berarii germani au avut vanzari mai mici în 2017

Berarii germani au avut vanzari mai mici în 2017
Berarii germani au vândut mai puţină bere în 2017, comparativ cu 2016, potrivit cifrelor publicate joi de Asociaţia berarilor germani care a dat vina pe acest declin pe vremea umedă din timpul verii care...

Consiliul Concurentei a amendat 33 de companii de pe piaţa serviciilor de pază

Consiliul Concurentei a amendat 33 de companii de pe piaţa serviciilor de pază
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 23,4 milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro) un număr de 33 de companii şi 4 asociaţii de profil, pentru fixarea preţului minim,...
Serviciul de email marketing furnizat de