x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii 2.000 de români îşi vor primii banii pentru Dacii

2.000 de români îşi vor primii banii pentru Dacii

de Daniela Ivan    |    28 Apr 2014   •   21:11
2.000 de români îşi vor primii banii pentru Dacii
Ministerul de Finanţe va plăti despăgubiri şi pentru deponenţii care şi-au transferat depozitele de la CEC la BRD
Ultimii români care nu au reuşit până acum să-şi recupereze economiile depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) pentru achiziţionarea unei Dacii sunt la un pas de a intra în posesia banilor. Este vorba despre cei aproximativ 2.000 de oameni care, în perioada 1990-1992, şi-au transferat depozitele de la CEC (făcute înainte de 1989) la Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) în acelaşi scop.
Ceilalţi 37.000 de deponenţi, care nu şi-au transferat între 1990-1992 banii depuşi pentru Dacii de la CEC la BRD şi-au primit banii în anul 2008.

Acum, statul suplimentează cu 100,22 milioane de lei sumele pentru despăgubirea ultimelor 2.000 de persoane, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Banii cuveniţi foştilor deponenţi se vor calcula prin indexarea sumelor transferate cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, după eliminarea dobânzilor încasate de la CEC anterior transferului. Din suma rezultată se va scădea dobânda legală acordată de BRD pe durata depozitului, se menţionează în proiectul de act normativ.

Care este procedura
Proiectul prevede ca persoanele care pretind despăgubirile să depună în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ, la cea mai apropiată unitate BRD, documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC în vederea calculării sumelor cuvenite. În plus, solicitantul trebuie să mai depună la BRD un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere autentificată notarial că nu a încasat despăgubirea. Totodată, trebuie să depună la Ministerului Finanţelor o copie legalizată de instanţa judecătorească emitentă după hotărârea judecătorească executorie însoţită de o cerere pentru despăgubirea în baza acesteia.

Sumele necesare despăgubirilor vor fi asigurate de Ministerul Finanţelor prin emisiuni de titluri de stat, pe numele CEC BANK SA, în valoare de 222.231,94 lei, pe numele BRD Groupe Societe Generale SA, în valoare de 100 de milioane de lei.
Data emisiunilor titlurilor de stat va fi 4 august 2014, iar data scadentă, 3 septembrie 2014. “În prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei emisiunii de titluri de stat persoanele fizice care au dreptul la despăgubire se pot prezenta la ghişeele CEC BANK sau BRD după caz, în vederea punerii la dispoziţia acestora a sumelor cuvenite”, se mai arată în proiectul de act normativ.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat încă de acum un an pe blogul personal că acordă asistenţă juridică persoanelor care nu au reuşit să-şi recupereze banii de la BRD. Acesta motiva că este normal ca cei care şi-au transferat banii de la CEC la BRD să nu fie discriminaţi. “În urma unei propuneri legislative iniţiate în primul meu mandat de senator (concretizata prin Legea nr. 146/2007), fiecare dintre cele peste 37.000 de persoane a primit aproximativ 20.000 de lei – echivalentul sumei existente în conturile active indexate cu indicii preţurilor de consum”, scria Voiculescu pe blogul personal.

×