Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o perioadă în care avem mai mulţi manageri de proiecte decât proiecte iar fondurile de la Uniunea Europeană sunt puse sub semnul întrebării, sunt, totuşi, manageri încă optimişti. Care este secretul optimismului lor? Experienţa!
Unul dintre managerii de proiecte care şi-a început cariera la 26 de ani, prin implementarea unuia dintre primele proiecte cu fnanţare PHARE, spune că se pot găsi soluţii chiar şi în situaţile de criză, ca cea actuală. “În cazurile extreme, în care nu mai vin banii într-un proiect ce a început şi trebuie să continue, ai o singură variantă: să încerci să mergi mai departe. Sunt două opţiuni: să găseşti surse alternative de finanţare sau să încerci să regândeşti întregul plan de activitate, astfel încât să poţi face ceva cu un inimum de fonduri. În cazul proiectelor pe fonduri europene, aşa ceva este mai complicat, pentru că trebuie să primeşti şi un răpuns clar din partea autorităţii de management. Reprogramezi, reorganizezi perioada în care se desfăşoară activităţile”, Constantin Cernat, managerul proiectului “Şi noi vrem să învăţăm”, derulat în perioada decembrie 2010-noiembrie 2012, a cărui conferinţă finală s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Azuga. El s-a confruntat cu astfel de situaţii, în care a reorganizat întregul plan de activitate, a depus documentaţia, însă răspunsurile încă întârzie să vină, iar întârzierile din partea autorităţilor nu fac altceva decât să crească decalajele şi mai mult.
Practica arată că pentru ca cineva să ajungă un bun manager de proiect, nu cursurile sunt cele mai importante, ci experienţa. “Drumul de la cursurile de managementul proietelor până la managementul efectiv al nui proiect este foarte lung. La cursuri nu te învaţă nimeni cum să faci faţă crizelor, care, cel puţin în cazul proiectelor POSDRU sunt desul de dese şi serioase, nu te învaţă nimeni cum să faci faţă schimbărilor de sistem şi mai ales stresului. Pe lângă seriozitate, mai ai nevoie de anumite calităţi: să fii încăpăţânat, să nu renunţi şi să nu uiţi că fiecare proiect are în primul rând nişte obiective care în primă fază nu au nicio legătură cu banii. Trebuie să nu uiţi că în final contează obiectivele pe care ţi le-ai propus”, mai spune Constantin Cernat.
Dar ce ne facem cu situaţia actuală, în care, teoretic, toţi cei care au făcut cursuri de managementul proiectului ar putea deveni manageri, dar nu putem uita că nu sunt atât de multe proiecte câţi manageri avem în România. Iniţiativa personală face diferenţa, în acest caz. “Manager de proiect nu înseamnă să preiei un proiect deja organizat, ci să-l construieşti singur, să cauţi finanţare şi să-l implementezi. Aşa mi-am început cariera, în 1997, când, ieşind de pe băncile facultăţii, a trebuit să găsesc o soluţie pentru a trăi. Mi-am căutat o sursă de venit, după absolvire, dar propunerile pe care le-am primit la vremea aceea erau mult sub nevoile mele de subzistenţă, în cercetare sau în învăţământ, unde obţineam venituri care nu-i ajungeau nici măcar pentru chirie. Aşa că am scris un proiect, am obţinut finanţare şi m-am apucat de implemnater”, mai spune Cernat, care atunci avea 26 de ani. Dar respectivul proiect care i-a adus şi plima implementare de succes nu era scris după teorie, ci după patru ani de experienţă practică. “Făcusem deja, di timpul facultăţii, trei ani de voluntariat şi un an de lucru pe diverse proiecte. Este cel mai simplu şi cel mai eficient mod de a obţine experienţa pe care toţi angajatorii şi toţi evaloatorii de proiecte o cer”, mai spune managerul.
Citește pe Antena3.ro
