Azi e ziua ta, Andrei Kerestely

“Nu e nevoie decât de o singură lege care să guverneze lumea: NU DERANJA”

''Mereu a fost un creator “de timp liber”

Compozitor şi orchestrator, a fost mereu înconjurat de muzică şi artişti de calitate. Andrei Kerestely împlineşte mâine 43 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Ca şi până acum, majoritatea timpului îl petrec în studioul de înregistrări, alături de tatăl meu, unde sunt înconjurat de muzică şi artişti de calitate, o oază de cultură contemporană care mă ţine departe de problemele vieţii cotidiene...

Am venit pe lume şi am crescut cu muzica în casă, iar meseria tatălui meu ­ pe de o parte compozitor, de cealaltă inginer de sunet şi regizor muzical ­ pe atunci la studiourile muzicale din Radio şi TVR m-a fascinat şi cucerit deopotrivă. Nu îmi imaginez alternative, în afară poate de... pilot? Mama mea (profesoară excepţională de limba engleză, ca şi sora mea, de altfel), deşi mi-a împărtăşit tainele acesteia, nu m-a înzestrat şi cu răbdarea fantastică necesitată în pedagogie ­ aş fi fost poate un profesor prea exigent şi adesea isteric.

Cine mă (mai) cunoaşte ­ căci au apărut mulţi din noul tip de «compozitori» ­ cel fără studii, dar cu computer ­ mă consideră poate că am avut câteva hituri («Ploaia», «O singură noapte», «Ai să-nţelegi», «You Took My Soul» etc.) şi am «dispărut». Realitatea este că mereu am fost un creator «de timp liber», studioul ocupând-mi tot timpul. Din păcate pentru această latură a mea, nici vremurile actuale nu mă îmbie să scriu. Atâta timp cât nonvaloarea este ridicată la rang de virtute, «muzica» înseamnă un beat, nişte rime şi onomatopee, iar oricine se poate autodeclara compozitor sau artist... ei bine... nu mă pot identifica cu aşa ceva. Cred că cel mai corect ar fi să îi lăsăm pe «artiştii» actuali să îşi etaleze talentele pe o scenă lipsită de curent. Să vedem cum se compune fără computer, aşa, cu creionul pe portativ şi cu mânuţa pe pian (acustic, de data asta) şi să îşi lase muzica auzită prin intermediul unor instrumente reale (pentru care ar trebui desigur scrise partiturile). Iar vocile, implicit, fără amplificare, fără corecţii aduse intonaţiei, live, acustic, să vedem dacă mai sunt aşa plăcute auzului (asta dacă vor reuşi să se facă auzite mai departe de rândul 6 al sălii). Să nu credeţi că sunt rău. Sunt doar observaţii pertinente ale unui om de muzică cu urechile maltratate zilnic...

Altfel, sunt tătic abia de 7 luni. Mădălina, soţia mea, şi cu mine avem o prinţesă în toată regula (Emelyn Alexandra, btw) care ne umple şi ne împlineşte viaţa. Consider că am făcut foarte mult bine ajutând pe toată lumea prin prisma meseriei mele. Am îmbogăţit sau înnobilat cât am putut fiecare «lucrare» ce mi-a ajuns pe mâini. Sigur că am şi greşit în viaţă, dar ponderea e mică... foarte mică...

Am avut şi am o viaţă foarte frumoasă, cu multă muncă dar şi cu satisfacţii imense, chiar dacă nu sunt de natură financiară. Sunt înconjurat de familia mea (în afară de părinţi de vis am şi o soră ­ Melinda Laura), de familia Mădălinei ­ soţia mea ­ alături de care petrec cele mai frumoase clipe şi să nu uit prietenii apropiaţi şi foarte dragi, relaţii ce durează de foarte mulţi ani.
Ce să vă spun... orice zi deasupra pământului este un prilej de bucurie şi exaltare ­ iar a doua zi poate deveni o amintire de neuitat!

Îmi doresc din tot sufletul o întoarcere, o revenire, la nivel global, chiar. Dar să începem cu ţărişoara noastră superbă... Să ne întoarcem la tradiţiile noastre, la valorile noastre, să devenim mai buni, mai paşnici, mai calzi. Să zâmbim mai mult. Să îi facem şi pe alţii să zâmbească. Să ne facem timp pentru noi şi celor dragi nouă. Şi poate, cum spunea cineva într-o carte foarte interesantă, nu e nevoie decât de o singură lege care să guverneze lumea: NU DERANJA! Dacă prin acţiunile noastre nu am crea disconfort pentru alţii, viaţa pe pământ ar fi perfectă. Vă las pe dumneavoastră să exploraţi posibilităţile şi implicaţiile...”