x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Azi e ziua ta, Pavel Abraham

Azi e ziua ta, Pavel Abraham

de Ramona Vintila    |    20 Oct 2014   •   00:01
Azi e ziua ta, Pavel Abraham
“Să se facă dreptate chiar dacă piere lumea!”

A fost omul noului început


Fost prorector şi decan al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, director al Corpului de Control din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, director al Direcţiei de Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, inspector general al Poliţiei Române, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne şi preşedinte cu rang de secretar de stat în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, fondatorul Societăţii Civile de Avocaţi “Abraham şi Asociaţii” şi una dintre personalităţile de renume ale domeniului juridic românesc, Pavel Abraham împlineşte mâine 66 de ani. La mulţI ani!

Munceşte foarte mult şI regretă că are timp foarte puţin pentru familie, “căreia i-am promis că voi fi în permanenţă alături de ea, o neglijez un pic pentru că îmi împart tot timpul între societatea de avocatură Abraham şi Asociaţii şi Universitatea Bucureşti unde am ore, ca profesor asociat”, spune cunoscutul avocat.

Nu s-a gândit niciodată să devină poliţist. “Având în vedere că eram foarte bun la ştiinţele sociale, când eram la liceul din Jibou, judeţul Sălaj, profesorul de istorie, Ion Ivănescu m-a orientat şi m-a sfătuit să devin miliţian, aşa cum se spunea la vremea respectivă. Luând în considerare faptul că posibilităţile familiei mele erau reduse, mama lucra în cooperativa meşteşugărească, tata era tâmplar la CAP-ul din localitate, i-am ascultat sfatului domnului profesor, am fost selecţionat, am susţinut concursuri şI am intrat la Şcoala de Ofiţeri, concomitent am urmat şi cursurile facultăţii de drept din Bucureşti.”

S-a sacrificat enorm pentru meseria sa, “am studiat continuu, am avut puţin timp liber, am scris peste 70 de lucrări în domeniul dreptului, asistenţei sociale, ordinii publice. Avocatura este o meserie deosebit de nobilă, iar dacă regret ceva este faptul că nu am început-o mai devreme, nu puteam din cauza incompatibilităţii între funcţii.”

A fost omul noului început. “Am introdus profesia de detectiv particular în România, după o experienţă din SUA şi am creat Asociaţia Naţională a Detectivilor Particulari. Apoi, am avut şansa de a face pregătirea Academiei Alexandru Ioan Cuza pentru studii superioare. În 1991, profesia de poliţist a devenit pentru prima dată validată la nivel universitar. Am avut, de asemenea, şansa să promovez pentru prima dată în România Agenţia Naţională Antidrog, am creat-o, i-am făcut prima strategie, i-am condus destinele timp de şase ani şi a devenit chiar o unitate de referinţă la nivel european, din această perspectivă. Dat fiind faptul că am început cariera didactică la Academia de Poliţie şi apoi la Universitatea din Bucureşti, cursurile mele de drept constituţional şi ştiinţe poliţieneşti, ocazie cu care am reintrodus în programa de învăţământ disciplina drept poliţienesc, primele lucruri pe care le spuneam la curs erau următoarele: şi < acolo unde intervine forţa cedează inteligenţa>, iar un poliţist niciodată nu trebuie să utilizeze forţa chiar dacă legea îi dă dreptul uneori.”
Nu ar ezita nici un moment s-o ia de la capăt, “dar mi-aş fi dorit un segment mai lung de timp pentru avocatură. Nu am să-mi reproşez aproape nimic. Dumnezeu a fost alături de mine, viaţa mi-a oferit suficiente şanse astfel încât am dobândit un statut nesperat de mine sau de familia mea. Am fost respectat atât de familie cât şi de societate chiar dacă am lucrat într-o meserie cu un grad de risc deosebit, şi chiar şi acum sunt în aceeaşi poziţie, dar din altă postură.”

La 66 de ani, îşi doreşte ca fiica să nască un băieţel frumos şi sănătos în luna decembrie, “să mă bucur de el şi să reuşesc să-mi fac timp pentru nepoţi şi pentru familie care merită mult mai mult din partea mea”.

×