Iaşii, Unirea Mică şi Cuza Vodă

“Unire, Unire, totdeauna Unire. Aceasta va fi salvarea noastră, aceasta va fi fericirea patriei nostre comune”, spunea în 1859 Mihail Kogălniceanu. De atunci au trecut 154 de ani.

Iaşii au avut un rol decisiv în înfăptuirea Unirii – la votul divanului ad-hoc al Moldovei pentru Unire şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn.
În acel timp, Iaşii a fost catalizatorul forţelor. De aici s-a condus lupta pentru Unire. Aici erau Kogălniceanu, Vasile Alecsandri care ar fi putut ajunge domnitor, dar ei l-au votat pe Cuza, gândind profund şi patriotic diplomatic, gândind Unirea şi Progresul – dorinţa întregului popor român. Căci Al.I. Cuza s-a ales prin voinţa poporului.

În 2013, la Iaşi, Al.I. Cuza domneşte încă în mijlocul oraşului. E o statuie frumoasă care a supravieţuit tuturor masacrelor de monumente. E făcută prin subscripţie naţională în 1910. Sculptorul este Rafaello Romanelli ­ din Florenţa.

Statuia are un piedestal şi-un soclu şi Al.I. Cuza este la mare înălţime.
Pe piedestal sunt Mihail Kogălniceanu, C. Negri, gen. Ion Florescu şi Nicolae Kretzulescu. Statuia a fost inaugurată abia în 1912, în prezenţa lui Carol I şi 20.000 de participanţi. Coroana depusă de rege avea înscris pe paglică “Primul Rege al Românilor lui Cuza Vodă, primul domn al Principatelor Unite”.
Vremuri trecute respiră monumentul.

Dar nu ne opreşte nimeni să ne aducem aminte, acum de 24 Ianuarie de acest popular domnitor despre care copil fiind am ştiut “că era cel cu reformele”, “începutul României moderne”.

În tradiţia populară sunt zeci de poveşti despre Cuza-Vodă. “A! Că ce om voinic era Domnul Cuza! Era de treabă om! Odată venise şi zicea să arăm cânepă, in, să lucreze nevestele noastre, să nu cumpărăm bumbac, că suntem plugari. Şi că pânza din cânepă şi de in e mai ieftină şi mai frumoasă şi mai trainică ca aia de bumbac. Săracu Cuza ne voia binele.” sau “Domnul Cuzea al nostru. Bine c-a venit! Era o frumuseţă mare Domnu’ Cuzea! Da până să vie el... of! Doamne! Rău mai era! Greu, tată, greu de tot pe vremea turcului. Şi n-aveau decât rău, că binele-l luă turcul. Fel de fel de belele. Da’ a venit Cuza şi s-a isprăvit; ne-a dat pământ, a făcut oştire, şcoli, i-a găsit pe ceia, a oprit biru’ turcului. Iubit om a fost şi tare mândru era-n hainele lui de Domn cu apaleturi (epoleţi). Da şi pe el l-au mâncat ăia fript. Bre! Parc-a fost ieri! Ce repede trece vremea pe pohida noastră!”

“Unirea e cheia boltei fără de care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional”, spunea M. Kogălniceanu.  Momentul Unirii, de la 24 ianuarie 1859, a fost un unul frumos şi luminos în istoria noastră.

Maiorul Al.I. Cuza a fost ales deputat în adunarea ad-hoc. Acolo erau şi 15 deputaţi săteni pentru prima dată în istorie.

Era o luptă pentru împingerea ţării înainte, dar erau multe dureri.
Se căuta un domn care să asigure succesul partidei naţionale. La un moment dat, V. Alecsandri întrunea toate şansele – 17 voturi, dar el renunţă, căci boier frumos şi inteligent a simţit cât de important era momentul pe care-l trăia ţara.

Nici Costache Negri, care-şi pusese conacul şi banii în slujba partizanilor Unirii, n-a vrut să fie domn.

Şi prin vot pe faţă s-a sprijint candidatura colonelului Al.I. Cuza. El nu era acolo. Aflând de întorsătura lucrurilor, crezu că e o farsă şi spuse: “Pezevenghii ăştia vor să mă aleagă domn”, dar era şi foarte tulburat pentru că el nu era pe nici o listă şi cum ajunse el cel ales? 
De 48 de ori, de la tribună s-a rostit “Al.I. Cuza”.

Iar M. Kogălniceanu, acest mare bărbat al nostru, a spus cu acest prilej: “După 154 de ani de dureri, de umiliri şi de degradare naţională, Moldova a intrat în vechiul ei drept, dreptul ei de a-şi alege domn. Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te pe tine domn, arătăm lumii ce toată ţara doreşte: «la legi noi, om nou». Fii dar omul vremii. Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria-Ta, fii bun, blând, fii bun mai ales cu cei cu care domnii au fost răi şi nepăsători. (…) Fii simplu, Măria-ta. Fii demn cetăţean, urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la minciună şi la linguşire.”

Marele istoric A. D. Xenopol scrie în cartea sa “Domnia lui Cuza-Vodă”: “Era greu. Era uşor de decretat pe hârtie transpunerea unui popor, de a înlocui în articole, privilegiile cu egalitatea, fărădelegile cu libertatea, neştiinţa cu lumina, barbaria cu civilizaţia, dar era greu, cumplit de greu de a face să pătrundă aceste principii în viaţa reală şi să se prefacă formele învechite şi ruginite înforme frumoase şi strălucitoare”.