„Dacă președintele ar fi în viață, ar fi confirmat imediat, dar dacă a murit, atunci s-ar putea ca ei să întârzie orice anunț pentru a se asigura că planurile de urgență sunt pregătite”, spune parlamentarul conservator.
„Există o populație tânără uriașă acolo care cere o schimbare... ar putea exista consecințe geopolitice uriașe pentru Iran dacă se anunță moartea președintelui fără a existat un plan clar”, a adăugat acesta.
De asemenea, vestea accidentului vine într-un „moment foarte critic” pentru regiune, spune Sami Nader, de la Institutul Levant, ciat de Al Jazeera. Acesta spune că accidentul este un „adevărat șoc” pentru oamenii din Liban.
„Acest eveniment vine într-un moment foarte critic, în contextul prin care trece regiunea, prin care trece Libanul, din cauza a ceea ce se întâmplă în Gaza”, a declarat el pentru Al Jazeera.
„Să ne amintim, de asemenea, că vine într-un moment în care negocierile privind acordul nuclear se află într-un punct mort”, a adăugat el.
(sursa: Mediafax)