Ghidul bunelor maniere

Împreună cu Jurnalul tv, vă oferim audiobook-ul "Codul bunelor maniere astăzi" în lectura autoarei, Aurelia Marinescu. Volumul care a inspirat cartea vorbită s-a vîndut pînă acum în peste 250.000 de exemplare în România şi este util fiecăruia dintre noi.

Povestea unui best-seller: Codul bunelor maniere astăzi

“Codul bunelor maniere astăzi” este un best-seller naţional. Cartea Aureliei Marinescu, utilă oricărui român, s-a vîndut pînă acum în peste 250.000 de exemplare, iar succesul ei a dus chiar la editarea unui audiobook în lectura autoarei.

• Jurnalul Naţional: La o primă vedere, nu este deloc greu de înţeles de ce aţi scris “Codul bunelor ma­ni­ere astăzi”. Totuşi, care este povestea cărţii?

Aurelia Marinescu: În 1993, fiind la pensie şi fiindu-mi copiii plecaţi în Germania, mă plictiseam şi am încercat mai multe “meserii” noi, printre care una a fost dorinţa de a-i învăţa pe cei din Chişinău, la un post de radio, să vorbească româneşte corect. Am scris o scrisoare, nu mi-au răspuns, dar am avut norocul să mă întrebe o fostă elevă unde ar putea găsi un cod al bunelor maniere, pentru că se pregătea să iasă în lume şi era foarte timidă, stîngace. Mi-am spus, “nici o problemă”, îi dau o carte în franceză, “Savoir vivre”, pe care însă n-am mai găsit-o. “Nu-i nici o pro­blemă, ţi-o scriu eu”, i-am zis.

Pardon!

• În cît timp aţi scris-o?

A durat ani buni pînă am scris-o… Dar experienţa mea de viaţă şi multele lecturi au făcut să rea­lizez o carte interesantă. A stat la Huma­nitas – pentru că numai acolo am vrut s-o public – pe biroul domnului Liiceanu nouă luni, ca un copil.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

O ştergea de praf femeia de serviciu, pînă cînd, într-o zi, a citit-o un redactor, Oana Bîrnă, şi a zis: “Vai, dar aici este o comoară! Chiar aşa ceva ne trebuie”. Au fost cîteva discuţii în legătură cu titlul: eu voiam să-i spun “Codul bunelor maniere elegante”, domnul Liiceanu a ţinut foarte mult la “Codul bunelor ma­nie­re astăzi”. Şi a avut perfectă dreptate, pentru că acest “astăzi” a atras mai multă atenţie. Toată cartea este o carte prie­tenoasă, scrisă într-un stil colocvial şi se referă la cum ar trebui să se poarte oamenii astăzi. Cu re­feriri la situaţii din lumea înconju­ră­toare. De exemplu, să nu vorbeşti la telefonul mobil alergînd pe stradă, pentru că este penibil. Dar să nu vorbeşti deloc la telefonul mobil nu este o soluţie, pentru că de aceea e in­ven­tat. La fiecare ca­pitol, am stat şi m-am gîndit în­delung, m-am do­cumentat, am făcut teren, am fost la restaurante, am fost la notarul pu­blic al Bucu­reş­tiului care oficia că­sătorii pentru a vedea ce nume de co­pii ar trebui recomandate pentru a evita ridicolul… Exact ca şi Codul Pe­nal, Codul Civil sau Codul Rutier, co­dul bunelor maniere reglează nişte norme pentru a face respirabilă convieţuirea oamenilor. Şi drumul li­bertăţii trece prin cultură. Aceşti termeni, de libertate şi democraţie, sînt foarte rău înţeleşi. “Fac ce vreau, pentru că sînt liber.” Dar nu este aşa. Termenul de libertate are o conotaţie negativă şi nu ştiu de ce n-ar avea-o pozitivă. Sînt liber nu să arunc hîrtii pe jos, sînt liber să le pun la coş. Sînt liber nu să pun muzica la ma­ximum ca să deranjez vecinii, ci sînt liber ca să îl respect pe cel de lîngă mine. Pe aceste principii bazîndu-se cartea, am respectat ce înseamnă de fapt codul bunelor maniere, adică ansamblul de reguli acceptate, adaptate de-a lungul timpului de o so­cietate. Iar noi am avut ca model societatea franceză civilizată.

• Care sînt trei dintre cele mai importante reguli ale bunului-simţ, după părerea dvs.?

În moto-ul cărţii am ales o frază din “Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt: “Dacă nu putem să fim buni, măcar să fim politicoşi”. Dar nu mai sînt de aceeaşi părere. După ce am pus moto-ul, m-am gîndit mult. Am spus că bunătatea, zîmbetul, respectul faţă de cei din jur şi adresarea politicoasă ar fi o primă regulă. A doua este să nu-i deranjezi pe cei din jur, iar cea de-a treia este să fii corect, să respecţi climatul social în care trăieşti.

• Depinde nerespectarea codului bunelor maniere şi de statutul socio-profesio­nal al fiecăruia?

Depinde… toate aceste greşeli sînt, în primul rînd, cauza lipsei unei educaţii permanente şi coerente.

• Credeţi că există o discre­panţă mare între filosofia bunelor maniere şi practică?

Nu. Nu există nici o discrepanţă. Din contră. Eu, de exemplu, printr-un om bine crescut înţeleg şi un om de onoare. Codul bunelor maniere se învaţă foarte uşor, în ultimă instanţă, iar cei mai bine crescuţi ar fi escrocii. Pentru că scopul lor este să vorbească frumos, să zîmbească, să fie frumos şi curat îmbrăcaţi, în acelaşi timp făcînd exces de complimemte şi purtîndu-se exemplar din punct de vedere al bunelor maniere, dar toate acestea sînt anulate de intenţiile lor reale: de exemplu, împrumută o sumă foarte mare de bani şi nu o returnează ori află unde locuieşti şi vinde pontul unor infractori. Pentru mine, un om bine crescut nu este cel care se poartă aparent bine şi politicos sărutîndu-ţi mîna, făcîndu-ţi complinte, în fond, el avînd intenţii foarte rele. Pentru mine, un om bine crescut este acela care-ţi dă banii înapoi la timp după ce i-a împrumutat, care-ţi dă un telefon şi-ţi sare în ajutor atunci cînd ai un necaz. Adîncimea morală pentru mine e mai importantă chiar dacă pui furculiţa cu dinţii în sus sau în jos.

Cartea vorbită, în Jurnalul tv de mîine

Audiobook-ul “Cartea bunelor maniere astăzi”, editat de Huma­nitas Multimedia, apare mîine cu Jurnalul tv, o dată cu relansarea ghidului nostru tv. Cartea vorbită nu este o simplă alternativă la cartea clasică, o soluţie salvatoare pentru cei cărora nu le place să citească. Este un produs care se pliază pe cerinţele lumii contemporane trăite în viteză şi se adre­sează tuturor categoriilor de cititori. Astfel că sînt foarte mulţi oameni cultivaţi care cumpără audiobook-uri, deşi au citit textul, şi asta pentru că admiră actorul, cel care face lectura cărţii, sau autorul. Şi adevărul este că mulţi simt nevoia ca din cînd în cînd să li se spună cîte o poveste. “Nu orice carte poate deveni audiobook şi nu alegem vocea auctorială dintr-o bază de date, criteriile de selecţie fiind foarte stricte (calitatea textului, forţa mesajului rostit etc.). În acelaşi timp însă, audiobook-ul nu neagă cartea sau plăcerea răsfoitului. Nu este nici o simplă alternativă la lectură. Pur şi simplu, audiobook-ul reprezintă o altă experienţă”, spune Roxana Cernea, reprezentantul Editurii Humanitas Multimedia.

Manual

“Este o dorinţă a mea ca această carte să devină manual. Susţinînd, la un moment dat, un curs opţional de comportare civilizată la Fa­cul­tatea de Filologie, mi-am dat seama că tinerii sînt foarte interesaţi de acest subiect. Oricum, trebuie să spun că eu n-am inventat nimic în «Codul bunelor maniere astăzi». Sînt informaţii adunate din alte cărţi şi verificate de viaţă”

Boierii

“Toată lumea e de acord că dl Alexandru Paleologu se purta ca un adevărat boier. Şi o făcea şi nonşalant. Te făcea să te simţi bine, era un om de cultură, un om de ca­racter. L-am întrebat odată unde mai găsesc în ziua de azi oameni atît de drăguţi şi de politicoşi. Mi-a răspuns că adevăraţii boieri erau ofiţerii pentru care lecţiile de bune maniere erau obligatorii în şcolile militare”

Pentru copii

“Acum pregătesc o carte a codului bunelor maniere pentru copii – foarte posibil să fac audiobook din ea. «Tami şi bunele maniere». Tami este o căţeluşă nostimă, albă şi pufoasă, pe care stăpîna o lasă o săptămînă la familia «Prost Crescutu’». Am realizat că nu există cărţi de bune maniere pentru copii, pe care micuţii să le citească precum un basm şi să înveţe nişte re­guli elementare”

Aurelia Marinescu