x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iarna face ravagii în România: Drumuri blocate de zăpadă, acoperișuri smulse, mașini avariate

Iarna face ravagii în România: Drumuri blocate de zăpadă, acoperișuri smulse, mașini avariate

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2024   •   08:23
Iarna face ravagii în România: Drumuri blocate de zăpadă, acoperișuri smulse, mașini avariate

Meteorologii au emis vineri dimineață o avertizare cod roșu de vreme extremă pentru zonele montane înalte din județul Cluj. Avertizarea este valabilă între orele 7.25 și 10.00 și vizează toate regiunile situate la peste 1.800 de metri altitudine.

În aceste zone, vântul va sufla cu violență. Rafalele urmează să depășească 120 de kilometri pe oră.

Condițiile meteo extreme vor provoca viscol puternic care va troieni zăpada deja existentă, ducând vizibilitatea aproape la zero.

UPDATE:

Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de vreme extremă și pentru unele localități din județul Caraș-Severin.

Avertizarea este valabilă între orele 7.45 și 9.00 și vizează Reșița, Carașova, Lupac, Buchin, Dognecea, Târnova, Ticvaniu Mare, Ezeriș, Ciudanovița, Văliug, Goruia și Brebu Nou.

Se vor semnala intensificări puternice și susținute ale vântului care vor depăși la rafală 90 km/h.

Vântul a rupt indicatoare și panouri pe A1. Probleme în traficul din Sibiu

Condiții extreme de circulație vineri dimineață pe șoselele din județul Sibiu. Pe tronsonul Sibiu-Boița, rafalele puternice de vânt au smuls indicatoare rutiere și au rupt un panou fonoabsorbant.

Drumarii au ieșit cu utilajele de deszăpezire pentru a îndepărta resturile de pe carosabil și ca să curețe zonele unde zăpada a fost viscolită pe șosea, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Situația este dificilă pe mai multe șosele: drumul spre Păltiniș (DJ 106A) este complet blocat din cauza unui copac căzut pe carosabil.

Pe DN7, între Tălmaciu și Tălmaciu II, viscolul a depus zăpadă pe șosea.

Pe DN1, între Veștem și Șelimbăr, zăpada viscolită acoperă toate cele patru benzi de circulație, informează Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Vântul face ravagii în Caraș-Severin: șase acoperișuri de bloc smulse și mașini avariate

Vântul puternic a provocat pagube importante în județul Caraș-Severin, unde pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a șase acoperișuri de bloc doborâte de furtună.

Patru dintre acestea au fost smulse în Reșița, pe bulevardele Republicii, Sportului, Petru Maior și strada Tușnad, iar alte două în Caransebeș, pe străzile Cazărmii și Liliacului.

Mai mulți copaci au fost doborâți pe șosele importante din județ, inclusiv pe DN58 la Carașova, pe DJ 581 la Rafnic, precum și pe străzile din Reșița și Caransebeș.

Trei mașini parcate au fost avariate de elementele căzute, dar nu s-au înregistrat victime.

Județul se află sub mai multe avertizări meteorologice severe, printre care un cod roșu de viscol puternic la altitudini de peste 1.700 m, până la ora 14.00, un cod portocaliu de vânt puternic până la ora 14.00 și un cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în zona montană până la ora 20.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: zăpada