Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici o istorie literară scrisă în timpul activităţii sale literare nu l-a ignorat pe D. R. Popescu. Nici nu ar fi fost posibil. Personalitate foarte vizibilă înainte de 1989, a jucat un rol important de conducător de reviste şi organizaţii scriitoriceşti.
Şi după acest moment, opera sa abundentă a continuat să se reverse în viteză. De această dată, critica nu l-a mai celebrat ca înainte şi nici teatrele nu l-au mai jucat des, pentru simplul fapt că literatura a căzut de la putere, iar instituţiile teatrale au întors spatele tuturor dramaturgilor români.
Locul lui D.R. Popescu era însă fixat demult prin ciclul de romane început în 1969 cu F (iniţială criptică despre care s-au făcut multe supoziţii, ea e şi simbolul chimic pentru Fluor) şi cu piesele rămase în memoria spectatorilor şi oamenilor de teatru cam în aceiaşi ani: Cezar măscăriciul piraţilor este din 1968, iar Aceşti îngeri trişti din 1969. Autorul a devenit subiect de examene şcolare cu povestirile cuprinse în manualele de literatură între care Duios Anastasia trecea (1967) este capodopera sa şi a beneficiat şi de o ecranizare interesantă (Alexandru Tatos în 1979), iar în acest moment are pe internet peste 8.000 de referinţe.
Marile istorii literare ale lui Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu ignoră complet teatrul lui D.R. Popescu, care este totuşi unul dintre cele mai interesante şi extinse din toată perioada 1947-1989. În schimb, istoriile şi panoramele teatrale, începând cu cele ale lui Mircea Ghiţulescu, descriu amănunţit piesele originale şi stranii ale dramaturgului.
În teatru şi în romane, D.R. Popescu practică o largă paletă stilistică şi o complicată imprecizie a vocilor care povestesc acţiunile ce se desfăşoară. Dificilă este şi fixarea timpului, încât nu este clar, după formula ironică a lui Ion D. Sârbu, dacă totul se întâmplă pe vremea pecenegilor sau în timpul cooperativizării. Probabil că nu modelul Faulkner, deseori invocat, îl fascinează pe D.R.P., ci dorinţa de a lansa piste false şi derutante, formulări sibilinice prin care adevărul să poată fi enunţat fără a cădea sub vigilenţa cenzurii. Deseori, vorbind despre situaţii generale, chiar rescrieri ele unor mituri, scriitorul le pune într-un cadru care să le acorde cu temele acceptate oficial în epocă. Astfel, tragedia Anastasiei se petrece în jurul unui partizan sârb ucis de fascişti, în Mări sub pustiuri, eroul care piere absurd e un tânăr antifascist (deşi dacă era partizan anticomunist, sensul povestirii nu se schimba), Piticul din grădina de vară poate fi considerată o piesă cu ilegalişti, dar a fost jucată şi după 1989 fără a părea datată. Opera lui D.R. Popescu este fascinantă şi în partea ei lipsită de libertatea creaţiei tragică prin încercarea de a o acorda cu o ideologie cu care nu are nici o legătură.
CV
Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935 la Păuşa,
Bihor. A început studii medicale şi a absolvit Filologia în anul 1961, la Cluj.
A fost redactor la revista Steaua, redactor-şef la Tribuna, secretar al Asociaţiei
Scriitorilor din Cluj, iar din 1981 până la revoluţia din 1989 a fost preşedintele
Uniunii Scriitorilor. Între 1982 şi 1989 a condus revista Contemporanul. În
prezent conduce Editura Academiei. După 1989 a renunţat la implicarea în
treburile breslei literare şi chiar la apariţii în public, dar a continuat să
scrie foarte mult, proză şi teatru. A primit, înainte şi după 1989, numeroase
premii, a publicat zeci de cărţi, iar piesele i s-au jucat foarte des, uneori
simultan pe mai multe scene.
“Toată această descriere nu are nici o importanţă; fiindcă
un impiegat de 104 kilograme n-are nici o însemnătate nici într-o gară unde
singura sa faptă ieşită din comun este c-a spart cu cotul termometrul
farmaciei; fiindcă în acea zi putea să fie mai cald sau să existe o altă trăsură
în staţie, sau Petru Ionescu să n-aibă un geamantan scorojit şi deci să nu simtă
nevoia să se urce într-o trăsură; fiindcă putea să nu existe cafea, sau Iolanda
să fie plecată în oraş şi soneria să fie stricată. Balzac putea să lipsească şi
el ori să fie înlocuit cu Seneca, ori cu oricine. Toate aceste amănunte,
inclusiv ora sosirii acceleratului, inclusiv luna şi anul, puteau să lipsească.
Clima, oraşul, dimensiunile şi numele protagoniştilor, tot acest decor «în spaţiu
şi în timp» nu valorează nici măcar cât o strămoşească «ceapă degerată».”
Frumoasele broaşte ţestoase
Citește pe Antena3.ro
• Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România
