x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat mortal în fața unui magazin

Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat mortal în fața unui magazin

de Redacția Jurnalul    |    02 Noi 2024   •   21:01
Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat mortal în fața unui magazin

Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat mortal, sâmbătă, în fața unui magazin dintr-o localitate din Maramureș. Polițiștii l-au prins pe cel bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 17 ani, care este acuzat de comiterea infracțiunii de omor.

„În această după-amiază (sâmbătă după-amiază - n.r.), la ora 17.47, Poliția Vișeu de Sus a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană ar fi fost înjunghiată în comuna Petrova, în fața unui magazin. La fața locului au intervenit de urgență polițiști și personal medical. A fost declarat decesul unui tânăr de 19 ani, cadavrul acestuia urmând a fi transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, anunță Ipj Maramureș.

Polițiștii l-au prons pe cel bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 17 ani.

„În prezent acesta se află în custodia poliției. În cauză a fost constituită echipă complexă de cercetare, care sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, potrivit polițiștilor maramureșeni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Maramureș viseu de sus înjunghiat