x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Un volum de EXCEPŢIE: Costume Tradiţionale din Gorj în colecţiile Muzeului Satulului

Un volum de EXCEPŢIE: Costume Tradiţionale din Gorj în colecţiile Muzeului Satulului

de Alexandru Radescu    |    24 Oct 2014   •   15:21
 Un volum de EXCEPŢIE: Costume Tradiţionale din Gorj în colecţiile Muzeului Satulului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a găzduit azi lansarea volumului “Costume Tradiţionale din Gorj în colecţiile Muzeului Satulului”, realizat de unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi cercetători etnografi din România, dr. Georgeta Stoica.

Abordarea din punct de vedere morfologic – materiale, tehnici de execuţie, categorii de piese, tipuri de compoziţii şi motive decorative, cromatică – permite identificarea particularităţilor zonale ale pieselor ce compun costumele, prin intermediul celor 367 obiecte de port prezentate.

Despre zona Gorjului trebuie amintit faptul că din punct de vedere geografic se află la intersecţia a 3 zone etnografice mari, Oltenia, Banat şi Transilvania, fiecare dintre ele aducându-şi propria contribuţie, cu influenţele etnice specifice lor. Piesele de port din zona Gorjului deţinute de Muzeul Naţional al Satului sunt o adevărată paralelă în timp a evoluţiei portului popular în ultimele două secole, muzeul deţinând piese databile sf. sec. XVIII – mijlocul sec. XX, de la cele anonime ori create de meşteri contemporani consacraţi până la cele realizate în renumitele ateliere Dacorex.

Publicarea integrală a acestei colecţii, folosind fişe de obiect detaliate însoţite de imagini color sugestive ale obiectelor, contribuie la prezentarea bibliografică a depozitelor vizitabile, atât de solicitate la nivel internaţional. Lucrarea capătă o deschidere internaţională şi mai mare prin faptul că ea a fost redactată bilingv – RO/EN.

Începând cu 27 octombrie, volumul va putea fi achiziţionat şi de la Galeria de artă popular a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, la preţul de 62 lei.



×