Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum două duminici scriam aici despre Rusia lui Piotr Ceadaaev. Nici Orient, nici Occident, nici originalitate, nici asimilare de-a binelea.
Un suflet naţional ţinut anume intr-un infantilism vecin cu inconştienţa. "Deveniţi maturi, scria Ceadaaev despre ruşi la 1837, intreaga lor cunoaştere rămăne la suprafaţa fiinţei, intregul lor suflet este in afara lor." La numai doi ani după astfel de verdicte - părtinitoare, pasionale, reducţioniste, desigur - este răndul unui călător francez, marchizul Astolphe Louis Leonor de Custine (1790-1858), să redacteze o serie de Scrisori din Rusia, traduse şi reeditate acum de Irina Negrea la Humanitas, cu un dosar de Pierre Nora.
"Ce ţară ciudată care nu zămisleşte decăt sclavi, care primesc in genunchi părerea ce li se transmite, spioni ce se lipsesc de orice opinie personală pentru a surprinde mai bine găndul celorlalţi, sau zeflemişti care exacerbează răul, ceea ce reprezintă un fel subtil de a scăpa privirii scrutătoare a străinilor."
"Ne inşelăm cu privire la rolul acestui stat in Europa. Potrivit principiului său constitutiv, ar intruchipa ordinea. Dar după caracterul oamenilor ar părea că propagă tirania sub pretextul de a indrepta anarhia. Acestei naţiuni ii lipseşte elementul moral. Cu moravurile ei cazone şi amintirea cotropirilor, ea a rămas la războaiele de cucerire." "Guvernarea rusească inseamnă disciplina taberei militare pusă in locul ordinii cetăţii, starea de asediu devenită stare normală a societăţii." "Guvernarea rusă este o monarhie absolută, domolită prin omoruri. Or, cănd suveranul tremură inseamnă că nu se mai plictiseşte. El trăieşte deci intre teroare şi dezgust."
DISIMULARE. "Răul disimulării se intinde aici mai mult decăt ai crede. Poliţia rusă, atăt de sprintenă cănd e vorba să chinuiască oamenii, este inceată cănd e vorba de a-i lămuri, cănd aceştia i se adresează."
"Aerul acestei ţări este potrivnic artelor. Tot ceea ce in altă parte vine cu naturaleţe aici nu creşte decăt in sere incălzite. Arta rusească nu va fi niciodată decăt o plantă de grădină." "Probabil că natura a inzestrat sufletul ruşilor, popor ironic şi melancolic, cu un adănc simţămănt poetic, in ţara cea mai tristă şi cea mai goală de pe pămănt. şesuri nesfărşite, pustietăţi intunecoase şi serbede - iată Rusia!".
In fine, in Rusia, "ceea ce vine din Europa nu este de natură să se amestece pe deplin cu ceea ce a fost adus din Asia".
Căte nu recunoaştem aici din cele scrise de atăţia călători străini in... ţările Romăne acum două, trei veacuri! De bună seamă că există sumedenie de mărturii situate la cealaltă extremă, a admiraţiei totale, iar arta şi "sufletul rus" aveau să aibă efecte uriaşe asupra culturii europene şi universale. Da, Pierre Nora are dreptate ("Custine n-a văzut nici provincia, nici poporul") cităndu-l pe George Kennan: "Dacă nu este o carte foarte bună despre Rusia in 1839, este in mod sigur o carte excelentă despre Rusia lui Stalin, Brejnev şi Kosighin". Şi, indrăznesc să adaug, despre prelungirile acestei Rusii in actualitate.
Aristocrat rafinat şi hedonist (la festinurile sale se intălneau Hugo, Lamartine, Balzac, Stendhal, Baudelaire, George Sand), catolic, tată de familie, dar şi homosexual impătimit (unele efecte ale tribulaţiilor de acest gen şi-au pus amprenta inclusiv pe aceste Scrisori), Marchizul de Custine va fi fost, pe bună dreptate, agasat de birocraţia, corupţia, despotismul, militarismul, decorativismul, intoleranţa religioasă şi cruzimea "asiată" a Rusiei "sale". Că, dincolo de acestea, multă lume a putut (şi poate) foarte bine să citească totul şi invers - asta nu schimbă, in esenţă, lucrurile.
"Rusia este o naţiune de muţi. Un vrăjitor a preschimbat 60 de milioane de oameni in automate, care aşteaptă bagheta unui alt vrăjitor spre a renaşte şi a trăi. Ţara aceasta mi se pare aidoma palatului Frumoasei din pădurea adormită: este strălucitor şi magnific, nu-i lipseşte decăt libertatea, adică viaţa."
Marchizul de Custine, 1839
