x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film O nouă premieră, “G.I. Joe: Represalii”, cu Bruce Willis în rolul generalului Colton

O nouă premieră, “G.I. Joe: Represalii”, cu Bruce Willis în rolul generalului Colton

24 Mar 2013   •   20:15
O nouă premieră, “G.I. Joe: Represalii”, cu Bruce Willis în rolul generalului Colton

În această săptămână, pe ecranele cinematografelor din România va începe să ruleze noul film de acţiune “G.I. Joe: Retaliation” (2013). Este urmarea marelui succes “G.I. Joe: Ascensiunea cobrei”, care a reuşit să strângă din vânzările de bilete peste 300 de milioane de dolari în întreaga lume. În acest nou episod, soldaţii se luptă nu numai cu duşmanul lor de moarte, Cobra, dar sunt obligaţi să facă faţă şi ameninţărilor care vin din interiorul guvernului şi le pun viaţa în pericol. După ce o mulţime de colegi sunt ucişi într-un atac surpriză, iar preşedintele SUA îi deconspiră drept trădători, supravieţuitorii G. I. Joe pornesc într-o misiune pe viaţă şi pe moarte. Roadblock (Dwayne Johnson), Duke (Channing Tatum) şi Lady Jaye (Adrianne Palicki) trebuie să spele numele echipei lor, dar şi să salveze democraţia mondială, căci agenţii periculoasei organizaţii Cobra îi controlează acum pe principalii lideri ai lumii. Eroii vor primi un ajutor consistent din partea generalului Colton (Bruce Willis), fondatorul echipei originale G.I. Joe. Această continuare va menţine continuitatea narativă a filmului precedent, în măsura în care intriga îl implică pe Comandantul Cobra şi trupele sale, alături de maleficul spion Zartan, care s-a înfiltrat cu succes în eşaloanele superioare ale guvernului Statelor Unite şi care emite un ordin de desfiinţare a unităţilor speciale G.I. Joe şi unul neoficial de eliminare definitivă a tuturor membrilor săi. Dwayne Johnson, Channing Tatum, Adrianne Palicki, Walton Goggins, Ray Park, Byung-hun Lee, Elodie Yung, RZA, Ray Stevenson, DJ Cotrona şi Bruce Willis fac parte din distribuţia filmului 'G.I. Joe: Retaliation', ce se bazează pe un scenariu conceput de Paul Wernick şi Rhett Reese. Filmul va ajunge în cinematografele din România pe 29 martie.

×
Subiecte în articol: bruce willis