x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Partizan aduce 'Manualul' în Club Control

Partizan aduce 'Manualul' în Club Control

de Alex Revenco    |    04 Dec 2013   •   19:39
Partizan aduce 'Manualul' în Club Control
Sursa foto: Mihai Max Anghel

Grupul Partizan a început pe 24 octombrie un turneu naţional, botezat 'Manualul'. Până la sfârşitul anului Artan & Co vor cânta în 14 oraşe, seria de concerte urmând să continue şi anul viitor. Formaţia evoluează într-o formulă “pe cât de nouă, pe atât de veche” cu toţii fiind (foşti) colegi în Timpuri Noi: Adrian Artan Pleşca- voce, Răzvan Suedezu' Moldovan- chitară, Andrei Bărbulescu- tobe, Adrian Borţun- bass.

Pe lângă noul single “Manualul e manual”, ce impresionează prin orchestraţii deosebite ,   Partizan a pregătit pentru concertul din această seară “un întreg buchet de piese reinterpretate şi reorchestrate într- o manieră actuală, reuşind astfel să se reinventeze şi să atragă noi fani”. Înfiinţat în 2001 (destrămat în 2004 şi reactivat în 2010) Partizan a înregistrat două albume în formula Partizan a înregistrat două albume ('Am cu ce'- 2002, 'Bucureşti'- 2003) în formula Adrian Pleşca, Răzvan Moldovan, Valentin Neamţu, Cristian Sandu, Vasile Malic şi Dan Muşetescu. Intrarea la concert este 20 de lei.




×
Subiecte în articol: partizan