“Prinţul fericit” şi lecţia lui Nica

Un spectacol frumos despre dragoste şi compasiune se reia în noua stagiune
Frumoasa şi emoţionanta poveste “Prinţul fericit”, scrisă în 1888, nu ar putea să-şi piardă vreodată prospeţimea. Poate că acest lucru l-a determinat pe Radu Alexandru Nica să monteze, după textul monumental al lui Oscar Wilde, un spectacol cu titlul omonim la Teatrul Luceafărul din Iaşi, un spectacol care va avea viaţă lungă datorită calităţii lui. E o creaţie impresionantă, căci regizorul este foarte inventiv, precum şi ceilalţi membri ai echipei: Daniela Magiaru – dramaturgia, Ioana Popescu – scenografia, Florin Fieroiu – coregrafia, Vlaicu Golcea – muzica. Au fost aleşi să joace actorii Dumitru Georgescu, Alex Iuraşcu, Beatrice Volbea, Ioana Iordache, Aurelian Diaconu, George Cocoş, Ioana Corban, Minodora Lungu.

Într-un decor viu din care desprindem stilul Art Nouveau, ce dă scenei o anume nobleţe şi de unde te inundă mirosul reconfortant de frunze verzi aruncate din abundenţă în spaţiul de joc, povestea Prinţului fericit este una foarte credibilă. Vizual, dinamic, captivant, acest spectacol despre dragoste şi compasiune, despre bunătate şi omenie, cu toate ironiile subtile ale textului, te poate face să plângi şi să te bucuri. Numai adevărul despre lucruri frumoase îţi dă astfel de stări.

Valoarea textului se păstrează intactă. Povestea e spusă concludent prin eficiente mijloace teatrale şi mijloace vizuale, spectacolul fiind construit pe câteva planuri. Povestea Prinţului care a fost odată fericit!

Statuia acoperită cu aur şi pietre preţioase a Prinţului fericit stă pe un soclu înalt din centrul urbei. E admirată de toată lumea. Dar atunci când un Rândunel părăseşte Trestia, pe care o adoră, din motiv că aceasta nu-i împărtăşeşte dragostea pentru călătorii, ci îi place doar să flirteze cu Vântul, pasărea necăjită îşi face culcuş pentru o noapte la picioarele Prinţului. Simte, la un moment dat, lacrimile care curg din ochii acestuia, provocate de necazurile oamenilor săraci din oraş. Cât a stat în castelul său, în care nu avea voie să intre Tristeţea, el a fost fericit. Acum Rândunelul, în aşteptare să plece acolo unde e cald – în Egipt, este rugat de Prinţ să ducă săracilor din oraş ceea ce are el mai scump: ochii din safir, rubinul de pe mânerul spadei sale, apoi foiţele de aur ce îi acopereau corpul. Şi aşa zi de zi. Statuia rămâne urâtă, îmbrăcată într-un cenuşiu care îţi întoarce privirea. Rândunelul nu mai pleacă în ţara în care visa să ajungă şi despre care îi vorbea Prinţului. Moare de foame şi de frig. Atunci inima de plumb a Prinţului se frânge în două. Statuia, acum fără strălucirea de dinainte, este aruncată împreună cu Rândunelul mort la gunoi. De acolo au fost luaţi de Îngerul trimis de Dumnezeu să îi aducă în Ceruri ceea ce are mai de preţ acel oraş.

E un spectacol educativ cap-coadă. Ce pilde pentru copii! Ce pilde pentru adulţi! Şi cât de bine sunt trecute prin filtrul artistic aceste plide! E o lecţie dată de Radu Alexandru Nica!
Adus la rampă în stagiunea trecută, “Prinţul fericit” va putea fi văzut pe scena ieşeană în noul sezon teatral care va începe în septembrie.