Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe scena din Middlesbrough, oraşul în care a crescut, Chris Rea nu a cântat deloc. Nici solo, nici în vreo trupă locală...
Sub îndrumarea unui patron de club local, Rea a obţinut un contract cu casa de discuri Magnet Records. "Whatever Happened to Benny Santini?" a fost albumul de debut, lansat în 1978, iar primul single, "Fool" (If You Think It's Over), este cel mai mare hit al său din Statele Unite. Piesa a ocupat locul 12 în Billboard Hot 100 şi a fost nominalizată la Premiile Grammy, pentru categoria "Cea mai bună melodie a anului".
Numele albumului este o referire la numele de scenă pe care Magnet Records intenţiona să i-l dea lui Chris Rea, pentru a avea o rezonanţă mai atractivă din punct de vedere comercial. Albumul "Whatever Happened to Benny Santini?" a fost produs de Gus Dudgeon. Rea nu a fost mulţumit de mixajul final al albumului. Mai târziu şi-a schimbat însă părerea şi a dat frâu liber compilaţiilor. Dudgeon a produs şi următorul album al lui Rea, "Deltics" (1979).
MARILE SUCCESE
Rea a început să îşi concentreze atenţia asupra Europei. La începutul anilor '80 a lansat trei albume: "Chris Rea" (1982), "Water Sign" (1983) şi "Wired to the Moon" (1984). Dar abia în 1985, o dată cu apariţia albumului "Shamrock Diaries" şi a melodiilor "Stainsby Girls" şi "Josephine", audienţele britanice au început să îl observe. La 5 iulie 1986, Rea a cântat în faţa a 95.000 de spectatori la Slane Castle, Irlanda, în deschiderea trupei Queen.
Următoarele albume, "On The Beach" (1986) şi "Dancing With Strangers" (1987), au devenit arhicunoscute. Totodată, compilaţia "New Light Through Old Windows", din 1988, i-a adus un mare succes lui Rea.
Dar cele mai mari lovituri de până atunci ale artistului aveau să vină în 1989 şi 1990. Albumele "Road To Hell" şi "Auberge" au înregistrat vânzări masive şi au devenit numărul 1 în Regatul Unit.
După "Auberge", Rea a lansat albumul "God's Great Banana Skin" (1992), "Espresso Logic" (1993) şi "La Passione" (1996). Din cauza problemelor de sănătate, următorul album, "The Blue Café", a fost lansat abia în 1998. În 1999, la 10 ani după lansarea albumului "The Road to Hell", Rea a lansat "The Road to Hell: Part 2", care nu a fost deloc promovat. Totuşi, nu a însemnat decăderea lui Rea: în 2000 a lansat albumul "King of the Beach", care a fost apreciat de critici şi a ajuns în Top 30.
BLUES-URILE
În 2002, Rea s-a întors la rădăcinile sale de blues, lansând albumul "Dancing Down the Stony Road", album înregistrat în Franţa şi Regatul Unit. Şi-a înfiinţat în 2003 propria casă de discuri, pentru a se elibera de presiunea caselor de discuri şi aşteptările lor. De atunci a lansat albumele "Blue Street" (Five Guitars) şi "The Blue Jukebox". A lucrat apoi cu David Knopfler pe două albume: "Wishbones" (2001) şi "Ship of Dreams" (2004).
Problemele de sănătate au apărut din nou. Lupta împotriva lor s-a soldat însă cu un rezultat bun: "Blue Guitars" (2005), o colecţie de 11 CD-uri cu 137 de piese blues, înregistrate în doar 18 luni. A urmat în 2008 "The Return of the Fabulous Hofner Blue Notes" şi cel din urmă album al artistului "Still So Far To Go", 2009.
