Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Exact in timpul in care scriu aceste randuri, in Curtea din spatele garajului se hotaraste, in ciuda evidentei cifrelor, intoarcerea ce ne sperie pe multi, dar pe care o meritam cu toti! Este pe masura andurantei noastre la umilinta ceea ce urmeaza sa se-ntample. Caci se va intampla! Si se va intampla pentru ca meritam! Si meritam pentru ca doar ni se pare ca ne pasa. In realitate, stam ghemuiti ca niste cartite inauntrul vietilor noastre marunte, dincolo de care se afla o lume si o tara care sunt mereu ale altora, ale noastre numai atunci cand ne-o cere interesul. Interesul nu inseamna sa ai mereu ceva de castigat, ci sa nu ai niciodata de pierdut. Atunci cand iti pasa, se poate intampla sa piezi. Poate chiar averea. Poate chiar libertatea. Poate chiar viata. Niciodata, insa, demnitatea. Pentru cei mai multi dintre noi este cat se poate de riscant sa privim inauntrul constiintei ca intr-o oglinda. E posibil sa ne doara ce vedem acolo. Sa nu putem suporta ceea ce vedem. Putini , foarte putini oameni au aceasta putere. Cred ca dintre ei se aleg martirii si eroii. Exista insa o forma de eroism la indemana tuturor, cea de a privi inauntrul propriului suflet. Aici vedem daca suntem niste oameni buni. Numai un om bun poate fi un patriot bun. Iar un patriot bun inseamna sa-ti pese mai cu seama de tara dinauntrul vietilor celorlalti. Noi doar ne facem ca ne pasa. Noi doar ne facem ca nu suntem egoisti. Suntem, incepand cu mine, doldora de egoism, dragii mei! Si doldora de lasitate. Ca sa nu mai pomenesc de frica. Mi-ar placea sa dau cuvintelor mele puterea de a urla in gura mare ca mie nu-mi este frica. Imi este, va rog sa ma credeti, foarte frica, pentru ca stiu ca cel ce urmeaza sa se intoarca e in stare de orice, si ca securismul cozilor de topor (secure) care il servesc poate patrunde oriunde, pana si in asternutul sub care dormi. Dar frica ma sperie mai putin decat rusinea. Tocmai ca sa nu mor de rusine, recunosc ca-mi este frica. Si ca sunt un las ce se preface de 22 de ani ca ii pasa, asa cum se prefac mai toti. De aceea meritam ca el sa se intoarca. Inca mai avem de indurat. Iar el inca n-a finalizat marele proiect national de ne ciurui pe toti. Fleacul ranjit in 2009 este pe cale sa se-nfaptuiasca. Obuzele trase cu ditamai tunul electoral atunci uite ca incep sa ne nimereasca. Vin sub forma de procurori din transeele evului mediu in care ne treziram impinsi cu ajutorul milostiv al unei curve numite Europa. Da, meritam sa se intoarca! Ce putem sa facem cu o biata guvernare de plastilina? Aproape intorsul are cojones si mai are talentul de se folosi in procesul gandirii de ele. Cojones are si aproape plecatul. Numai ca el este de la o zi la alta tot mai singur. Cum tot mai singuri suntem cu totii, intr-o Romanie care se joaca, tot mai singura si ea, in curtea din spatele garajului cu apucaturi de grajd de la Bruxelles.
