Personajele uriaşului scandal al clanurilor Bercea-Băsescu, pentru a fi identificate mai simplu, sar impune îmbrăcarea lor în tricouri numerotate. Numele, pentru eliminarea confuziilor, au aceeaşi rădăcină. Deci, în ordinea numerelor de pe tricou, intră în arenă Băsică, Băsică 1, Băsică 2, Băsică 3, Băsică 4, Băsică 5... Căpitanul echipei este “omul cel mare”; îi spunem Băsoi, pentru că s-ar supăra să-l diferenţiem doar cu un număr mare pe spate şi o banderolă atârnată pe braţ. Băsoi conduce echipa şi în teren, şi în afară; la antrenamente, la spectacol, la cârciumă, la nuntă, cimitir şi mai ales la şmecheriile din care ies bani mulţi, mulţi. În team, ca la marile cluburi, au fost făcute în perioada de “mercato” achiziţii valoroase. Pentru că brazilienii neaoşi sunt totuşi scumpi, au fost indigenizaţi câţiva jucători foarte talentaţi din Slatina. Aveau jocul în sânge şi suficientă experienţă în câteva loturi care jucaseră barbut în “judeţ”. Trecerea lor în echipa din campionatul de şuţi naţionali a fost impresariată de Marian Căpăţână. El îi furniza lui Băsoi tineri talentaţi, dornici să intre în tricourile pe care le credau cu vestă antiglonţ.
Aşa au ajuns Băsică şi tot neamul lui să fie scoşi la înaintare; la apărare, stâlpul de care nu trecea nici un dribleur, era Mircică Băsică. Nici unui atacant advers, în uniformă sau sub acoprire, nu-i trecea prin minte să treacă în fugă pe lângă Mircică, având în mână o sacoşă cu bani sau un portofel burduşit. Acolo rămânea corpul delict. Cum este regula în marea mingicăreală: trece omul, nu trece banul. În cronica sportivă de la “apa cea mare” aflăm că a intrat dihonia în echipa Băsică. Brazilienii din Slatina, aduşi cu mare pompă să joace, au dus o viaţă nesportivă. Mai mult, şi-au permis să-l filmeze în vestiar pe stâlpul apărării. Scandalul a dat pe afară, presa cea rea arată cu degetul spre manager. Băsoi, ca om hârşâit prin multe, ştie că trebuie să anunţe schimbări la lot. Îl trimite pe Mircea Băsică, fratele care ar fi vândut meciul, la comisia de disciplină.
Pe brazilienii vânzători de secrete îi suspendă din activitatea sportivă pe câţiva ani. Să-şi găsească echipe la amatori, nu la profi. Băsoi a convocat presa să anunţe măsurile. Cu lacrimi în ochi a declarat că îi trimite pe jucătorii care au comis acte nesportive grave la judecata comisiilor. Îl lasă şi pe fracsu, stricat de anturajul brazilian de Slatina, la mâna oarbă a Dreptăţii. Îi judecă legată la ochi şi cu căluş în gură una adusă de la Galaţi, care ştie că apa sfinţită se ia de la Cotroceni.
Băsoi varsă o lacrimă pentru abureală, să creadă proştii că-i pare rău. Noi credem că plânge sincer. După bani.
Ştie că s-a dus dracu echipa, dar va începe o viaţă nouă în sportul feminin. Are o fată de mare viitor, cu trecut tulbure: Nutzy. În jurul ei va aduce fetele pe care le-a crescut de mici, folcloriste care ştiu să umble la arbitri ca să câştige meciul: Boagiu, Mantale, Macovei, Roberta. Sunt gata să se transfere şi câteva fete liberale conduse de Vălean. Ca antrenor pune un neamţ; are unul la Sibiu.
El vrea să fie doar maseur. Se califică fără probleme cu privirea lui sticloasă. La vârsta pe care o are, e şi asta o bucurie.
Numai să-l lase Mondialu să fie liber de contract.