x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cea mai scurtă chemare la luptă: “No, gata, no, hai!”

Cea mai scurtă chemare la luptă: “No, gata, no, hai!”

de Florin Condurateanu    |    24 Mar 2017   •   07:22
Cea mai scurtă chemare la luptă: “No, gata, no, hai!”

Este scrisă pe steagul lui Avram Iancu, steagul pe care este pictat chipul Crăişorului Munţilor, Avrămuţ, apărătorul moţilor. Strigătul lui de luptă “No, gata, no, hai!” este cel mai scurt îndemn la luptă din lume. Şi când se pornesc moţii, e greu să le sufoci visul spre neatârnare, spre drepturi meritate după atâta muncă temeinică. Măicuţa Ţară se află în fiecare picătură din sângele moţilor, mândria de a se simţi români este ca şi răsuflarea moţilor. Oraşul Brad este o poartă a Apusenilor, în centrul oraşului, la distanţă de câţiva metri, străjuiesc două statui, una cu lupoaica Romei, alăptându-i pe înaintaşii noştri Romulus şi Remus, şi statuia cu steagul dacilor cu lupul semeţ. Peste drum, Muzeul Aurului, singurul muzeu al aurului din Europa. Din păcate, oftatul românilor “munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă” se aude şi astăzi. Un om de afaceri născut pe meleagurile moţilor, Emil Părău, a cumpărat satul în care s-a născut şi el, şi tatăl lui. A cumpărat satul Roşia de la graniţa judeţelor Hunedoara şi Alba, satul uitat de lume din Munţii Metaliferi. I-a fost milă de cum s-a părăginit satul, unde a răsărit la viaţă, şi l-a cumpărat pe tot, 300 de hectare şi casele părăsite. Au fost siliţi de nevoi şi de sărăcie contagioasă să plece moţii la muncă în cele străinătăţuri. A mai rămas în satul Roşia doar un bărbat de 77 de ani, încăpăţânat să reziste pe uliţele pustii. Când omul de succes Emil Părău şi-a văzut casa părintească alunecată într-o rână şi uliţa invadată de o pădurice, n-a suportat, a renovat casa bătrânească şi a cumpărat tot satul. Cu un preţ mai mic decât banii pentru un jeep 4x4. Moţii! Moţii precum cei din satul Horea, moţii cu GPS al inimii de moţ, porniţi în bezna nopţii să-i caute pe doctorii din avionul cu organe de transplant prăbuşit “în poiana cea de sus, înconjurată de brazi”, aşa o găsiseră moţii cu inima lor săritoare pentru cei în restrişte. Au ajuns moţii înaintea urşilor, şi-au scos şi pulovărele să-i încălzească pe doctorii răniţi, i-au transportat pe tărgi făcute din crengi de brad. Medicul Zamfir, chirurgul transplanturilor, a năşit-o pe fata salvatorului moţ, a dus-o la altarul bisericii din Apuseni.

 

×