Coaliţia de aur

Casandrele care “văd” în fiecare zi spargerea USL (şi s-au strâns aproape 900 de zile de la semnarea Protocolului de colaborare politică în cadrul Coaliţiei) dau acum ca sigură ruptura. Antonescu a
sărit la beregata lui Ponta; Ponta l-a ameninţat pe Antonescu; liberalii vor să plece din Guvern; pesediştii caută prezidenţiabil; conservatorii “divorţează” de liberali – iată titlurile de “breaking news”care sparg de luni de zile dezbaterile profunde despre capetele încoronate din ţigănie sau procesul lui Piţi cu Vica.

Acum săbiile sunt iar pe masă, USL îşi trăieşte în spasme ultimele ei secunde de înţelegere. Guvernul îşi face bagajele, Ponta se va ascunde în stuful Deltei, iar Antonescu va fi înghiţit în galeriile
din măruntaiele Apusenilor. Evident, USL moare în aplauzele Opoziţiei care nu există, nu în lupta politică cu adversari dornici să ia Puterea ci, în viziunea roz-catastrofică a pietonilor de la miezul nopţii care blochează Universitatea, ea se dizolvă în apele cianozate de la Roşia Montană.

Proiectul minier a devenit brusc, dintr-o problemă tehnică, una foarte politică. Ca prin farmec, buzele verzi-roşii, lipite pe fond alb, au împânzit Bucureştiul după ce sub drapelele maghiare în aceleaşi culori suporterii sălbatici au trecut prin foc şi sabie Centrul Vechi sub pretextul fotbalului.
Acum, armata de Miţe bicicliste şi puşti eco dau roată spre înserat anunţându-ne criza politică. Politicienii şi analiştii, făcătorii de opinii cad în capcana bicicliştilor şi se prind în scenariul “crizei”.

Discuţiile în contradictoriu, dezbaterile cu puncte de vedere diverse sunt normale în orice democraţie. Viciaţi de climatul cvasidictaturii lui Băsescu, aflate spre final, părem contaminaţi de spiritul scandalagiului care nu admitea altă părere. Când sunt două voci apreciem că se pune de un război; dacă se schimbă replici între Ponta şi Antonescu, unii ţin să le prezinte ca având forţa distructivă a bombelor nucleare.
Roşia Montană este o problemă. Una din multele pe care Puterea instalată în 2012 le are de rezolvat. Aşa cum sunt Oltchim, CFR Marfă, acordul cu FMI, pensiile, impozitul forfetar, câinii maidanezi, repararea şcolilor, terminarea autostrăzilor începute de hăt ani. Aşa cum apar zi de zi sau peste noapte inundaţiile de toamnă şi viscolele din iarnă.

De fiecare dată se rupe Coaliţia? La fiecare sughiţ sau zâmbet câş al liderilor politici cei mai de încredere pe care îi are România, se va produce “criza”?
Ponta are în cârcă guvernarea, iar Antonescu se pregăteşte să devină preşedintele ţării. “Povara” de a fi învingători într-o luptă politică nu este uşor de dus. Da nici o sarcină atât de grea încât să eşuezi la adierea produsă de câteva sute de velocipezi, puşi să împingă la pedale de Soros.
USL nu va muri pe muntele de aur de la Roşia Montană. Coaliţia are mandat să funcţioneze încă 65 de săptămâni. Dar visul lui Băsescu şi al pescuitorilor în ape tulburi este otrăvirea USL cu cianurile din proiect înainte de acest termen.

Până la prezidenţiale vor mai fi şi alte “pastile” letale pe care cei doi lideri sunt obligaţi să nu le înghită. Doar dacă sunt sinucigaşi...