Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, nu crede nici astăzi că generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării instalat de noua putere FSN-istă în decembrie '89, era agent sovietic şi susţine acest lucru cu tărie în cel mai recent interviu pe care l-a acordat.
Negarea evidenţei este atât de stranie după atâţia ani, încât este o impietate la adresa tuturor acelora care au murit în urma acţiunilor generalului Militaru.
Numele adevărat al acestuia este Nicolae Lepădat şi în anul 1952 a fost trimis la studii politice în URSS, ca locotenent al Armatei populare române. Cum cursul nu s-a mai ţinut, la intervenţia ataşatului militar român de atunci a fost înscris la celebra Academie Militară "Frunze". La absolvire, în 1956, a primit gradul de colonel şi, fiindcă terminase o şcoala sovietică militară de renume, a avut o carieră militară lină, recompensată cu funcţii înalte. În anul 1978, Nicolae Militaru era deja comandant de Armată, ba chiar a aceleia ce-şi avea sediul în Bucureşti. Avea faimă, era deosebit de ambiţios şi ţinea în mână toate pârghiile puterii militare, care se împletea în capitala ţării cu cea politică. În luna august a acelui an, Nicolae Militaru a participat la o aplicaţie, la Mangalia, a Forţelor Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, s-a întâlnit în condiţii de maximă conspirativitate cu ataşatul militar sovietic, generalul Borisov, căruia i-a promis că dacă va ajunge şeful Marelui Stat Major îl va înlătura pe Nicolae Ceauşescu de la putere, iar România va fi din nou trup şi suflet alături de URSS. La acea vreme, România se apropiase prin politica externă de ţările occidentale şi de SUA. Întâlnirea a fost monitorizată şi de aceea Nicolae Militaru a fost scos din rândul cadrelor militare active. Dar Ceauşescu, păţit în 1972 din cauza presiunilor Moscovei cu un alt trădător, generalul Ion Serb, nu l-a trimis în judecată, ci l-a făcut ministru adjunct la un minister industrial.
În 1979, agentul GRU - serviciul de informaţii al Armatei Roşii -, generalul degradat Istvan Kostyal a primit misiunea să îl "întâlnească întâmplător" pe Militaru şi să aranjeze o întâlnire în trei, la care să participe şi fostul ministru al apărării, Ion Ioniţă, atunci preşedinte al Crucii Roşii. La acea întâlnire, cei trei au pus bazele complotului filosovietic. Drept urmare, una dintre primele măsuri a fost aceea de a contacta cadre militare active şi în rezervă care fusseră şcolite în URSS şi care erau trecute pe linie moartă. Complotiştii au prins avânt o dată cu venirea la putere în URSS a lui Mihail Gorbaciov. Prin intermediul comandorului Radu Nicolae, grupul Militaru - Ioniţă - Kostyal s-a cuplat cu grupul din care făceau parte Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu. La cinci dintre întâlnirile complotiştilor a participat însuşi Ion Iliescu, însoţit de Gheorghe Apostol.
În anul 1988, Nicolae Militaru, însoţit de soţia sa, Ştefana, a fost de mai multe ori la Ambasada URSS pentru instrucţiuni. Pretextul a fost acela că şi-au pierdut diplomele de studii şi doreau duplicate, lucru neadevărat fiindcă actele respective s-au găsit în locuinţa lor în urma percheziţiei ulterioare. Ştefana, soţia lui Nicolae Militaru, studiase şi ea la Moscova, la facultatea de chimie, şi făcuse parte din biroul de conducere al unei asociaţii studenteşti ce-l avea ca lider pe Ion Iliescu. Legătura dintre Nicolae Militaru şi Ion Iliescu a devenit atât de strânsă, încât Militaru a folosit-o ca mesager pe fiica sa mijlocie, Ileana.
În luna iulie 1988, Nicolae Militaru a avut la Constanţa o întâlnire nocturnă, mijlocită de generalul Vasile Ionel, cu consulul sovietic. Discuţia a fost de aproximativ trei ore şi s-a desfăşurat pe digul din port.
În decembrie 1989, Nicolae Militaru a devenit ministru al Apărării şi i-a adus în funcţii de conducere ale Armatei pe exact "tovarăşii" din complot. Chiar dacă din cauza pornirilor sale făţiş filosovietice, care au iritat corpul ofiţeresc, noua putere a fost nevoită să-l scoată din prima linie, "puiii" lui Nicolae Militaru au influenţat şi după aceea şi influenţează încă viaţa politico-militară românească.
