Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Om fi noi țara care i-a dat omenirii pe Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco, clasicii umorului absurd, dar nu credeam să ajunge până acolo încât Stella Roner Grubacic, ambasador în România al Olandei, patria lui Hugo Grotius, unul dintre părinții fondatori ai dreptului internațional, să facă, în mod public, în zilele de trecere a pragului anului nou, 2018, un gest pe care normele diplomatice în vigoare și un elementar respect pentru statul-gazdă ar fi trebuit să o împiedice să îl facă. Mă refer la faptul că doamna ambasador, dimpreună cu soțul și fiul, au petrecut seara de 30 decembrie la barul unui hotel de elită numit ,,Teleferic’’ într-o companie oarecum… de excepție! Zic de excepție, fiindcă nu e de ici de acolo faptul că la aceeași masă cu doamna care, alături de alți șase ambasadori occidentali, a criticat în termeni categorici modificarea legilor justiției, pe motiv că acestea i-ar favoriza pe corupți, s-au aflat la fix tocmai două personaje emblematice ale flagelului corupției. Aceeași doamnă ambasador fiind și cea care, cu câteva luni în urmă, declara, într-un interviu televizat, că atâta vreme cât în România nu există predictibilitate investitorii străini, deci și investitorii olandezi, merg în altă parte.
De aici și absurdul situației, atâta vreme cât la masă cu doamna ambasador Stella Roner Grubacic și de familia sa se aflau asfaltatorul Nelu Iordache și polițistul anti-drog Petru Pitcovici, protagoniști ai unor răsunătoare dosare pe coperțile cărora ar fi trebuit să scrie cu litere cât roata carului:,,Corupția ucide!’’ Iar, dacă ținem seama de faptul că ambele personaje au venit împreună cu soțiile, dând astfel întâlniri caracterul unei reuniuni calde,prietenești, atunci chiar că avem serioase motive pentru a ne întreba: care este adevăratul mesaj pe care îl transmite României și românilor, doamna ambasador al Olandei? Cel din scrisoarea celor 7 ambasadori sau cel de la barul hotelului Teleferic?
Șirul întrebărilor nu se oprește,însă, aici, știut fiind că numele unui alt ambasador al Olandei acreditat, până nu demult în țara noastră, Matthijs van Bonzel, a fost menționat de către Titus Corlățean, printre acei ,,ambasadori cu multă greutate’’ care în perioada în care domnia sa a deținut mandatul de ministru de justiție ,,au depășit limitele acceptabile în relațiile diplomatice dintre state’’. Titus Corlățean nefiind singurul care deține date certe pentru a semnala intervențiile nu prea curate și foarte insistente dale fostului ambasador al Țării Lalelelor. De menționat fiind, în acest sens, faptele relatate de fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, care a povestit despre un ,,periat ambasador’’ care a stăruit foarte tare pentru ca un evazionist din țara sa să scape basma curată. Ce-i drept, fostul șef al fiscului nu îi dă numele dar este ușor de bănuit că se referă la același personaj recunoscut ca îndârjit oponent al intrării României în Schengen. Personaj despre despre care a vorbit, deschis, fără reținere, președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu. În acest caz, ca și în cazul relatat de către Titus Corlățean, fiind vorba despre intervenții directe- și, mai ales, total incompatibile cu normele diplomatice- ale ambasadorului Matthijs van Bonzel, dimpreună cu ambasadorul american la acea vreme, Mark Gitenstein, pentru numirea unei anumite persoane la vârful unei extrem de importante entități a sistemului de justiție. Președintele Camerei Superioare a Parlamentului României fiind și care a semnalat omologului său olandez comportarea sus-menționatului ambasador, ceea ce a dus la rechemarea acestuia.
Din păcate, spre sincerul meu regret (și, sunt convins că nu numai al meu…),șirul unor asemenea grave încălcări ale mandatului de către anumiți ambasadori acreditați la București este departe de a se încheia o dată cu aceste exemple nu prea luminoase. Recent, generalul ®Dumitru Iliescu a reacționat vehement la declarațiile, și ele total (ne)diplomatice, ale ambasadoarei Franței la București, Michele Ramis, care, și dânsa, a simțit imperioasa nevoie de a ne trage de urechi pe tema corupției. Mai mult, domnul general- om care ,,a văzut multe în viață și în Capitală și pe litoral’’, vorba regretatului Fănuș Neagu- i-a promis doamnei ambasador că, într-un viitor nu prea îndepărtat, va face public atât nume de mari corupți din cercurile politice și de afaceri din țara domniei sale, cât și acțiunile, mai mult sau mai puțin conforme cu legea, pe care aceștia le-au derulat în România. Drept pentru care nu rămâne decât să așteptăm cu maxim interes ceea are a spune domnul general Dumitru Iliescu, iar, după aceea, să mai discutăm…
Mi s-ar putea obiecta că o asemenea discuție ar putea suscita nedorite reacții antioccidentale sau, mai rău, un val crescând de euroscepticism. Răspund fără întârziere: în nici-un caz! Dimpotrivă, date fiind costurile de imagine pe care riscă să le genereze comportamente de asemenea factură, ar fi de dorit ca partenerii noștri, indiferent de mărimea sau de forța lor politică, economică sau militară, să dea ceva mai multă atenție în selectarea persoanelor pe care le trimit să le reprezinte interesele în România. Persoane care, în același timp, au mandatul să susțină și să promoveze, permanent, între statele noastre, o relație de parteneriat, de cooperare. În nici-un caz, însă, una de tutelă și de subordonare, la adăpostul cărora, anumite cam (ne)diplomatice prezențe diplomatice din partea unor state frați și surori mai mari întru ale democrațiilor moderne și stabile, își încalcă flagrant mandatul și statutul.
