Cu buza umflată!

Dacă nu se va întâmpla vreo minune – şi minuni nu prea se întâmplă! –, România este scoasă din harta traseelor energetice.

Dacă nu se va întâmpla vreo minune – şi minuni nu prea se întâmplă! –, România este scoasă din harta traseelor energetice. Aceasta pare a fi consecinţa principală pentru România a lansării, zilele trecute la Sofia, de către preşedintele rus Putin a proiectului Southstream, o conductă prin care gaz rusesc va tranzita Marea Neagră şi apoi Bulgaria, pentru care, odată ajunsă în Serbia, să aprovizioneze şi Balcanii şi Occidentul în partea sa sudică.

România nu are însă a se plânge. Şi-a jucat execrabil cartea energetică. Pe de o pare, într-o mişcare incredibilă şi unică pe plan european, a cedat altora controlul asupra exploatării puţinelor resurse de hidrocarburi (alţi europeni nu le aveau nici pe astea!) pe care le-a lăsat Dumnezeu românilor. Pe de altă parte, a umblat în mod sistematic după cai verzi pe pereţi, parcă neavând ochi să vadă ce fac Germania, Franţa, Italia, Austria, Ungaria, care au jucat cartea energetică cu Rusia, căci alt gaz prin zonă decât cel rusesc nu era. România avea şi ea piesele ei pe care să le vândă Rusiei spre a nu se expune retorsiunilor acesteia: rafinăria Petromidia (pe când era la stat) sau una din distribuţiile de gaze. Aşa, însă, duce din greu pedeapsa Rusiei: România nu are voie să importe direct gaze de la Gazprom, putând-o face doar prin intermediari, care sunt tot Gazprom, dar care percep comisioane grase. Ca urmare, România plăteşte cel mai scump din Europa acelaşi gaz rusesc cu toate că se găseşte la începutul traseului de transport şi nu spre finele acestuia. România a realizat marea performanţă ca, tot vizând chipurile evitarea dependenţei de Rusia, să ajungă a depinde energetic mereu mai mult şi mai urât de aceasta. Este o performanţă remarcabilă, căci a fost obţinută nu de vreuna din guvernări aflată în derivă, ci prin contribuţia tuturor guvernărilor postdecembriste în succesiunea şi alternanţa democratică.

Cu mişcarea Southstream, Rusia preia în chingă şi de la sud Uniunea Europeană – căci de la nord o şi face prin conductele existente sau proiectate –, iar, în condiţiile în care realizarea proiectului respectiv scade sever şansele proiectului Nabucco, dependenţa energetică a Uniunii Europene faţă de Rusia va creşte. Mai mult decât până acum, Nabucco – proiect care de vreo  10-12 ani a rămas tot în fază de proiect de aducere în Europa de gaze naturale din Caucaz, fără  tranzitarea Rusiei – nu prea are finanţare şi nici cu gazele de transportat nu stă mai bine.

Alegerea Bulgariei de către Rusia nu este întâm­plă­toare. Pur şi simplu pentru că şi Bulgaria a ales Rusia pentru a construi o centrală nuclearoelectrică în locul celei de la Kozlodui, închisă, din motive de siguranţă în exploatare, la presiunile Uniunii Eu­ropene. Nu a fost vorba de o coman­dă oarecare către Rusia, ci de una de forţă, pentru că priveşte energiile alternative şi nu resursele energetice convenţionale cu care Rusia a fost blagoslovită de Dumnezeu şi pe care le vizează toată lumea. Alegerea Bulgariei ca traseu principal atât pentru conducta de gaze, cât şi pentru una de petrol este o răsplată pe care Rusia, în actualul context politic european şi mondial, înţelege să o acorde Bulgariei, mai ales că respectivele proiecte se conjugă minunat cu propriile interese strategice. Dacă Uniunea Europeană strâmbă cumva din nas la demersul rusesc şi îşi va şi arăta iritarea nu va face decât o nouă demons­traţie de neputinţă politică în marile probleme mondiale.