x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cuprul României, lovit la două capete

0
Autor: Dan Constantin 12 Iun 2018 - 07:13
Cuprul României, lovit la două capete


Preţul tonei de cupru a depăşit cotaţia de 7.000 de dolari/tonă, ceea ce anunţă vemuri bune pentru industria aurului roşu, cum a fost denumit acest metal. Perturbarea producţiei în Chile, principalul exportator de cupru în lume, determină o nouă urcare a preţului, sensibil la conflictele minerilor din marile exploatări chiliene. Va putea România să valorifice această oportunitate pentru relansarea industriei cuprului unde a avut tradiţie şi capacităţi importante de producţie?

În 1989, carierele de minereu de cupru de la Roşia Poieni erau în plină dezvoltare. Concentratul de minereu era livrat prin Abrud spre Zlatna, iar prelucrarea superioară se realiza în industria electrotehnică, cu principalele uzine în Bucureşti şi Zalău. La Baia Mare, un alt combinat prelucra minereul de cupru din zona Maramureşului, bogat în zăcăminte neferoase. Lanţul integrat de la minerit la produs finit asigura o multiplicare de câteva ori a zăcământului până la marfa de export. Cine a ,,gândit” scoaterea României din această piaţă cu puternice valenţe strategice a lovit ambele capete ale industriei cuprului. Carierele din Apuseni au fost abandonate, minele din Maramureş şi Dobrogea (Altân Tepe) închise rând pe rând, iar uzinele de prelucrare industrială, rămase fără materie primă, obligate să tragă obloanele. Doar câteva capacităţi mai pâlpâie pentru a mai putea discuta acum de industria cuprului în România. Cuprumin a fost mereu pe anunţuri de privatizare nefinalizate; minereul de la Roşia Poieni este exportat în China, o companie condusă de o fostă directoare de la Resurse Minerale având un contract mereu reînnoit la licitaţii. Ministerul Economiei are un proiect pentru o revitalizare a industriei cuprifere, ca să nu distrugă o ramură de tradiţie. Polonia a dat un exemplu de menţinere a acestei industrii, care asigură acum producţii de câteva miliarde de euro şi o prezenţă pe piaţa mondială, inclusiv prin investiţii în Chile. Ca o ironie a istoriei, uităm că în 11 iunie 1948 a fost decretată marea naţionalizare, iar acum, după 70 de ani, încercăm să evaluăm dezastrul privatizărilor, lipind plasturi pe răni, prin reintegrarea unor companii în patrimoniul statului.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de