Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Analistul UniCredit Group, Dan Bucşa, spunea recent că România are una dintre cele mai ridicate creşteri economice din regiune. În acelaşi timp însă deficitul extern s-a transformat în excedent vădind foarte multă sărăcie, în special la nivelul mediului privat. Oare cum se împacă una cu alta? Nu cumva PIB-ul creşte din nivelul de trai?
Până la a ajunge la această concluzie e bine de văzut că deflatorul PIB - cel care evidenţiază dinamica tuturor preţurilor din economie, nu doar a celor de consum - se plasează pentru al treilea trimestru consecutiv sub rata inflaţiei. Iar după ce deflatorul a devenit mai mic decât inflaţia creşterea economică s-a accelerat.
Să fim corecţi însă, actualele date sunt mult mai în regulă decât cele din urmă cu 3, 5, 10 ani. Ele arată că s-au produs ajustări, care e adevărat că au fost mai mult brutale decât eficiente, dar totuşi au avut loc. Anterior, având în vedere diferenţa semnificativă între deflatorul PIB şi elementelor compozite, analiza cantitativă ascundea o mare probabilitate de eroare. Acum, elementele fiind mai grupate, încrederea în cifre e mai ridicată şi certifică faptul că diferenţa dintre deflatorul PIB şi inflaţie a accelerat creşterea economică.
După toate probabilităţile a existat o intenţie de ordonare a acestor elemente, dar întrebarea este cu ce preţ s-a obţinut? Cu cel al simplificării secvenţei economice. Adică, foarte multă economie a virat în sfera neînregistrată şi creşterea a fost un rezultat a ceea ce a mai rămas în economia la vedere. Iar mai departe se pune problema: Ordonarea se va păstra şi atunci când economia va reveni în sfera înregistrată? E greu de crezut, dar mai important e că în timp ce secvenţa economică arată atât de bine, bugetul suferă de pe urma scăderii încasărilor. Asta evidenţiază că nu din nivelul de trai trebuia extrasă creşterea economică, fiindcă pe fondul majorării taxelor veniturile fiscale se micşorează. De aceea nu de suprataxarea proprietăţii aveam nevoie, ci de extinderea bazei de impunere. Cu alte cuvinte, veniturile bugetare trebuiau realizate din zona de evaziune, nu de la cei care îşi plăteau oricum impozitele.
Sigur că evaziunea fiscală e un fenomen greu de identificat, dar tocmai din acest motiv e indicat să se utilizeze impozitul forfetar, care însă nu trebuie folosit ca un instrument de japcă pentru că interesul e ca spălătoriile auto şi cârciumile să nu se închidă după taxare, ci să continue să funcţioneze. Ba chiar să o facă într-un mediu stimulativ, pentru că implementarea unei asemenea secvenţe ar trebui realizată şi cu ajutorul reducerii unor taxe, precum TVA. Scopul este, fireşte, scăderea pe viitor a deficitului structural, dar pentru asta e nevoie mai întâi de un deficit bugetar mai mare. Toate acestea trebuie negociate cu FMI şi UE, iar dacă măsurile sunt credibile şi dovedesc buna intenţie e imposibil ca organismele să se opună.
