Cea de-a doua ediţie a „Festivalului Internaţional Adrian Păunescu” va avea loc, la următorul sfârşit de săptămână, la Craiova. Trei zile de muzică, trei zile de poezie, de frumos şi de drept la amintire, trei zile organizate cu greu, cu eforturi numai de noi ştiute, de Fundaţia Culturală Iubirea, cu sprijinul fundamental al Primăriei Craiova şi mulţumită loialităţii unui sponsor care nu uită niciodată să ne amintească discret cât de aproape a rămas de Adrian Păunescu şi, iată, de amintirea pe care suntem cu toţii datori să o cinstim, mai ales la fiecare final de iulie...
Prima zi a festivalului primeşte, ca din alte vremuri, de la ora 19.30, spectacolul marelui Dorel Vişan care, pe muzica lui Adrian Naidin, va recita nu numai din poezia Păunescu, ci şi din alţi doi mari poeţi ai ţării, pe care numai aparent destinul ni i-a furat din poveste. Apoi, în cea de-a doua zi, ne trezim şi mai devreme, pentru că trebuie să facem faţă spectacolului de oră 12, „Totuşi, poezia”, la care se va lansa o carte-surpriză semnată de Adrian Păunescu şi, nu în ultimul rând, printre cuvinte frumoase, cântece iubite şi versuri pline de emoţie, va avea loc decernarea premiilor „Concursului de poezie”, la care s-au înscris aproape 300 de oameni talentaţi şi curajoşi. La ora la care scriu acestea toate, centralizarea notelor membrilor juriului mă aşteaptă, iar telefonul se pregăteşte să-i anunţe pe primii clasaţi că îşi pot planifica un drum până în draga noastră capitală a Olteniei. Seara, tot pe 19 iulie, într-o sâmbătă care nu ne poate strica planurile nici măcar cu o ploaie, la 19.30, mergem în Piaţa Mihai Viteazul, să ne amintim de Cenaclul Flacăra. Un număr impresionant de folkişti, de la cei mai experimentaţi, la copii care au început de curând să dea cu ochii de acordurile chitarelor, cu toţii se vor strânge pe scena din faţa Prefecturii, pentru a încălzi inimi şi dezastre, pentru a cânta despre toate cele pe care poetul le-a oglindit, de-a lungul anilor, în versuri.
A treia zi? Chiar 20 iulie. Nu puteam cere mai mult pentru ziua tatei. Şi de această dată, 20 iulie ne va prinde împreună, cu un scurt drum la Bârca, unde casa părintească va şti să ne ţină de urât, unde paşii copilului Adrian Păunescu ne vor însoţi peste tot, amestecând straniu în mintea fiecăruia un regret cu o amintire sau, de ce nu, un zâmbet cu un vis frumos pe care numai ziua de mâine poate să-l îndeplinească. Pe seară, de la aceeaşi oră 19.30, ziua de naştere a lui Adrian Păunescu ne va surprinde aplaudând muzica lui Mircea Vintilă şi a lui Nicu Alifantis, într-un excepţional recital pe care cei doi îl vor susţine în sala Filarmonicii Oltenia.
Aşadar, vă aşteptăm la Craiova, la cele patru spectacole la care intrarea este liberă. Nu uitaţi: 18, 19 şi 20 iulie 2014. Trei zile de amănunt şi de aşteptare, trei zile cât un an întreg pentru noi, iubitori de muzică şi de poezie. Haideţi şi dumneavoastră!