x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Furtunoasa Draga Olteanu, felicitată de familia Sadoveanu

Furtunoasa Draga Olteanu, felicitată de familia Sadoveanu

de Florin Condurateanu    |    18 Aug 2020   •   07:30
Furtunoasa Draga Olteanu, felicitată de familia Sadoveanu

Draga Olteanu poate fi denumită fără teama de a greşi Mama România, aşa cum actriţa italiancă Ana Magnani era alintată Mama Italia. Sufletistă, un vifor de acţiune, aşa cum juca în „Toamna bobocilor”, împingând de la spate tot satul, dar şi pe soţul din film Marin Moraru, Draga Olteanu este de neuitat şi în rolul Coana Chiriţa, excelând şi în piesa „Gaiţele”. Draga Olteanu este iubită de toţi românii, naturaleţea ei, modestia ei, de fapt o campioană a scenei şi ecranului au făcut-o să locuiască în sufletele poporului român, e îndrăgită şi replica ei, când intra undeva într-o adunare de oameni rostea: „Consideraţi-vă pupaţi!” Am făcut o emisiune de neuitat cu Draga Olteanu în ciclul de succes al serialului meu de la Antena 1 „Vedete în papuci”, cu mari personalităţi din artă, politică, sport. De cum am intrat cu echipa în casa Dragăi, două reguli ne-a stabilit: „Să nu ziceţi nu la nişte chiftele calde făcute de mine chiar acum în bucătărie şi vă mai rog, când mi se adresează cineva, să nu uitaţi a adăuga şi numele soţului, medic, Matei, deci Draga Olteanu Matei. Bărbatul meu este cel mai autorizat spectator şi critic al meu, de obiecţiile lui ţin cont de zeci de ani”. Apoi, fermecătoarea Draga Olteanu Matei ne-a povestit că puţină lume ştie că ea este bucureşteancă get-beget, că e înnebunită după dulciuri, fugea cu colegul de facultate Amza Pellea să mănânce prăjituri. „Şi acum, după zeci de ani de teatru şi film, în ziua spectacolului am emoţii mari, nu se mai înţelege nimeni cu mine, mintea şi sufletul îmi sunt lipite doar de rol!”. Şi, sfătoasă, Draga Olteanu Matei purcede să ne povestească iubirea ei pentru literatură, pentru scris, a scris scenariul la filmul care urma să fie realizat după capodopera „Dumbrava minunată”, de Sadoveanu, a desenat şi costumele, a imaginat şi scenografia. „Să lucrezi cu bijuteria de scriitură a boierului Mihail Sadoveanu e ca şi când pătrunzi într-o catedrală. Maestrul se ridicase la cer, am solicitat să prezint proiectul filmului familiei. M-au primit doamna Profira Sadoveanu, ceilalţi membri ai familiei, şi a doua zi m-au sunat la telefon ca să-mi transmită felicitări!”. 
 

×