"În umbra preşedintelui"

Anul acesta, la Editura Michel Lafon, din Paris, a apărut cartea "În umbra președintelui", scrisă de șeful Protocolului lui Jaques Chirac. Paul Poudade - autorul volumului - diplomat de carieră, fost ambasador în Ungaria și, ulterior, în Turcia, mi-a atras atenția, la început, prin faptul că enumeră, între limbile străine pe care le vorbește, și limba română și se referă și la o călătorie a sa în România - ca student - pe la mijlocul anilor '60, unde obținuse o bursă din partea Institutului francez de limbi orientale.

Cartea este interesantă pentru cei care vor să afle mai multe lucruri despre felul în care funcționează protocolul și ceremonialul la nivelul cel mai înalt. Pe mine m-au interesat însă dezvăluirile sale despre felul în care au decurs - în anii 2001-2004 - diverse reuniuni internționale sau vizite la nivel înalt la care a participat Jaques Chirac.

Astfel, el relatează, între altele, vizita lui George Bush în Normandia (mai, 2002); întâlnirea cu Putin, de la Sochi (iulie, 2002); Centenarul Antantei cordiale, cu Regina Elisabetha (aprilie, 2004; vizita în Algeria (martie, 2003); călătoria în China (noiembrie, 2004); întâlnirea la vârf a Grupului G8 la Evian (primăvara anului 2003); aniversarea a 60 de ani de la Debarcarea în Normandia (iunie 2004).

Mai menționează faptul că în 2004, la începutul anului, președintele Chinei, Hu Jintao, a fost într-o "vizită de stat" în Franța iar în toamnă, președintele Chirac, în cadrul unui turneu în Asia, a vizitat și el China. Am descoperit, din cartea lui Poudade, că președintele Franței este un mare cunoscător al artei chineze, așa cum este pasionat de civilizațiile "primitive", reprezentate în muzeul Branly, pe care l-a ctitorit, la Paris.

Volumul este interesant pentru că prezintă și unele aspecte mai puțin cunoscute: rolul soției lui Jaques Chirac - Bernadette - în influențarea unor decizii de personal, conversațiile telefonice frecvente ale lui Chirac cu Rafic Hariri - premierul Libanului și prieten intim al președintelui Franței (prin intermediul căruia, de altfel, am obținut o întâlnire cu Jaques Chirac, la Paris, după "neînțelegerile" legate de pozițiile Franței și României referitoare la intervenția în Irak, în 2003); relațiile personale excelente cu Jean Chretien, premierul Canadei (între 1993-2003), sau cu cancelarul Gerhard Schröder - pe care îl considera un mare prieten -, relațiile reci cu premierul spaniol José Maria Aznar, cu premierul Berlusconi sau cu Tony Blair.

Am mai aflat din cartea ambasadorului Poudade că, în iunie 2004, la a 60-a aniversare a Debarcării în Normandia, unde a participat și cancelarul Schröder (într-o ipostază complicată), acesta a evocat, în discursul pe care l-a ținut, figura tatălui său, soldat în Wehrmacht și care a murit în România, în 1944 - al cărui mormânt, a povestit el, fusese descoperit de curând!

Mi-a reținut atenția și prezentarea rolului consilierilor diplomatici și al celor care se numesc, în limbaj diplomatic, "sherpa" - reprezentanții personali ai șefilor de stat sau de guvern (îmi aduc aminte, cu nostalgie, de rolul pe care l-au avut, în astfel de calități, în acțiunile mele de politică externă, ambasadorii Traian Chebeleu sau Mihnea Constantinescu).
Închei această scurtă prezentare cu celebra frază, rostită, în 2002, la Johannesbourg, de către Jaques Chirac: "Casa noastră arde și noi privim în altă parte".