Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Recitind, zilele trecute cartea lui Nicolae Baciu ,,Agonia României’’, a cărei ediție princeps a apărut în 1988 la Munchen, am întâlnit o întâmplare care merită, cred, neapărat reamintită. Nu de alta dar tâlcul său rămâne de o mare actualitate.
Așadar, prin 1948, când ,,Războiul Rece’’ își producea deja efectele, la scurtă vreme după ce Regele Mihai fusese silit să abdice și să ia calea exilului, un grup de români din Statele Unite,foști miniștri,diplomați sau fruntași politici, în frunte cu fostul prim ministru Nicolae Rădescu, a avut inițiativa să constituie un Comitet Național, larg reprezentativ pentru masa de pribegi români.,,Dar- comentează cu amară ironie Nicolae Baciu-blestemul de totdeauna al ,,țigăniei’’ românești, ne urmărea și în exil.Grupuri, grupulețe, biserici și bisericuțe,se formează peste tot. Ambițioșii și ambițiile ies la suprafață. Denunțurile unora contra altora curg pe la poliție și pe la serviciile secrete,fără rușine și fără milă de durerea țării.’’
Aceste denunțuri aveau să ajungă și la Departamentul de Stat care, după cum povestește tot Nicolae Baciu ,,exasperat de asemenea certuri penibile, a încercat să le pună capăt, dar nu a reușit.’’
Există, în acest sens, un Memorandum al discuției pe care reprezentantul Departamentului de Stat, HoraceJ.Nickels, a purtat-o la 10 iunie 1948, cu un grup de reprezentanți ai exilului românesc:Nicolae Rădescu,Charles A.Davila, V.V. Tilea.Memorandum pe care Nicolae Baciu -avocat, epurat pe motive politice din Baroul de Ilfov, care după îndelungi peripeții a ajuns în America și a devenit cetățean american în 1957- îl reproduce în cartea sa.
Ce ne spune, așadar, acest document în care, după cum precizează distinsul diplomat,, a explicat punctul de vedere al Departamentului de Stat’’? În primul rând, ne spune că ,,noi(Departamentul de Stat n.n.)am fost deranjați și îngrijorați de discordia ce domnește între români și de manevrele lor unor contra altora. Le-am spus că politica noastră a fost să tratăm, pe toți românii cunoscuți de noi, în mod egal, cu imparțialitate.’’
Mai departe, după ce amintește despre ,,ocazia neplăcută’’ în care autoritățile Statelor Unite au avutocazia să ia act de asemenea manifestări cu prilejul vizitei Regelui Mihai în America, diplomatul american afirmă, fără eufemisme sau echivocuri că,, discordia lor( a fruntașilor exilului românesc n.n.)a devenit o gravă preocupare a noastră.’’
,,Le-am mai declarat- accentuează HoraceJ.Nickels- că, după noi, americanii, românii din exil ar fi bine sfătuiți dacă și-ar rezolva diferențele și divergențele lor pe o largă bază românească și ar lucra cu toții, împreună, fără considerațiuni de antipatii personale sau de animozitate între diferite fracțiuni politice opuse una alteia în exil.’’
De o exemplară echidistanță politică a fost, atunci, în iunie 1948, poziția diplomației americane și față de pretențiile unor politicieni români aflați în exil de a le arbitra disputele privind ascendentul și chiar controlul asupra diasporei, așteptând ca Washingtonul să dea câștig de cauză numai unor dintre părți. ,,Le-am explicat- scrie dl. Nickels- că noi nu avem intenția de a arăta o preferință sau alta pentru o fracțiune sau alta a exilaților români.’’ Și, ceva mai departe:,,Noi am privit cu simpatie Partidul Național Țărănesc în țară, după război. Dar asta nu însemnă că noi am legat întreaga noastră politică în mod exclusiv și definitiv de aceste partide sau de un grup cele controlează sau de cei ce pretind că sunt adevărații reprezentanți ai acestor partide, moștenitorii lor.’’
Concluzia documentului rămâne absolut memorabilă:,,Este sarcina poporului român de mâine să decidă despre partide’’.
Să fim bine înțeleși, acest document a fost redactat în iunie 1948 și, punctual, el se referea la poziția Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii față de frământările din exilul românesc , în special față de ,,discordia de domnește între românii și la manevrele lor unii contra altora’’.
În ceea ce mă privește, ca simplu observatore al ,,comodiei vremii’’, mi-am amintit de acest document, pe care îl consider o excepțională lecție de morală dată politicienilor români de către diplomația americană.
Și poate că am făcut nu fără rost treaba asta tocmai acum, când vedem că a devenit o deplorabilă uzanță ca anumiți politicieni să ceară înalta protecție, dacă nu chiar binecuvântarea,din partea unei anumite misiuni diplomatice acreditată la București.
Cu singura diferență că, în 1948, asemenea personaje ofăceau în exil, iar acum, în 2016, o fac aici, acasă!
