Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
■ Înainte de Nuţi, au existat cârnaţii de Pleşcoi. Faima lor dăinuie încă, în ciuda toanelor culinare ale tranziţiei spre gastronomia sintetică. Făcătoarea de politică este şi ea în trend, iar satul buzoian i s-a lipit de-a pururi de blazonul onomastic. Se cară unul pe altul, politician şi cârnat, pe uliţa corporatismului de provincie şi nici că le pasă de gura lumii. Bunăoară, imitând obiceiurile neroade ale Occidentului, micuţa aşezare şi-a serbat apetisantul brand. S-au strâns la paranghelie curioşi şi amatori de chercheleală. Edilii, ca să arate că suntem deja în Europa, au organizat un concurs de înfulecat cârnaţi. Dar nu aşa, hodoronc-tronc, ci după minuţioase studii de impact. Calicimea s-a îmbulzit gură cască la mâncătorii de chilipiruri, încurajându-i şi susţinându-i cu strigături neaoşe. Ce mai întreceri înjositoare şi vulgare a scornit şi Apusul ăsta ! Totul de dragul consumismului obscen, zeul tembel al capitalismului rapace. Cine mestecă mai multe ouă, cine sorbecăie mai multă bere, cine înghite mai multe prăjituri, omenirea se dă în vânt să-şi umilească propria condiţie. Iar cobaii se aruncă în cursă cu frenezie şi inconştienţă, girând spectacolul de prost gust. Aţâţat de urletele gloatei mioritice, unul dintre concurenţi, un sexagenar, s-a înecat cu bucăţile de carne tocată. Aproape că-i învinsese pe adversari, un dumicat şi gata. S-a înverzit pe loc, sătul de ghiftuiala moca, ochii i s-au dilatat şi întunecat pe dată. A pierit iute, neputincios şi surprins de lăcomie, lăsând spectatorii fără distracţia arvunită. La Pleşcoi, un om a murit asfixiat cu bolul capitalismului decadent, însă nimeni nu se sinchiseşte… mâine vom şti cine a tras cele mai puturoase pârţuri, organizatorii au vândut încă de anul trecut biletele.
■ Cândva, la Câmpia Turzii se fabricau ţevi şi fel de fel de detalii din oţel. Globalizarea n-a picat singură, i-a adus şi pe investitorii străini, lipitori lipsiţi de scrupule. Care au prăduit ce s-a mai găsit prin magazii şi conturi, iar apoi au închis prăvălia şi au spălat putina (nu vă speriaţi, putina nu vine de la Putin !). Muncitorii disponibilizaţi au ţipat cât au ţipat degeaba şi au plecat în şomaj sau în pribegie. Astăzi, guvernanţii anunţă cu surle şi trâmbiţe că în oraşul din Apuseni se vor produce.. şoşoni. Oho, şoşoni pentru clăpari, ce credeaţi ? Păi România s-a eliberat de sub tirania şoşonarilor, acum a intrat în zodia politică a…schiorilor. Slalomuri printre rănile supurânde ale ţării şi plug la umflat comisioane, ca la orice coborâre în abis. Vasăzică, capitalismul românesc nu-i în stare de altceva, şoşoni în loc de oţel, ăsta da progres…
■ Într-o şcoală din Gorj, un dascăl îi îndeamnă pe doi elevi să se pălmuiască chiar lângă catedră. Cică a fost o glumă, se dezvinovăţeşte olteanul instigator la cafteală. ăi mici se lovesc, iar colegii de clasă râd cu poftă, înveseliţi de humorul profesorului de sport. Niciunul nu protestează, toţi se hlizesc. Mi-am amintit de observaţia lui Troţki, necontrazisă vreodată. Şcoala e împărţită pe grupuri de moralitate, “Pârâcioşii şi invidioşii, pe de o parte, băieţii sinceri şi curajoşi, de cealaltă parte, şi masa celor neutri sau nehotărâţi la mijloc”. Clasificarea este, din păcate, valabilă pentru întreaga societate, de aici şi de oriunde. În întâmplarea gorjeană nu s-a nimerit un curajos măcar, care să se ridice şi să-l înfrunte pe omul plătit să-i educe. Prin clasa a şasea, un profesor de-al meu l-a plesnit pe colegul de bancă. Am sărit şi l-am luat la rost pe agresorul paralizat de insolenţa puştiului care eram. Altădată, iritat de grosolăniile altui cadru didactic, am mers la director, însoţit de câţiva “sindicalişti” în uniformă, şi l-am reclamat, i-am cerut să intervină că altfel nu-l vom mai onora cu prezenţa, de faţă fiind şi pârâtul. N-am tăcut niciodată când simţeam că în jur se comite o nedreptate, o derapare de la starea normală, m-am revoltat. Şi am plătit deseori cu scăderea notei la purtare, erau considerate acte de indisciplină măruntele ieşiri din cutuma şcolară. De aceea mi-a displăcut teribil atitudinea complice a elevilor, transformaţi în galerie de un netrebnic. Laşitatea se învaţă din şcoală, ca şi curajul, însă recompensele se acordă dintotdeauna inşilor cu capul plecat… Cumplită pildă !
■ “Vrancea dansează din nou, e o poezie”, s-a extaziat fostul şef al seismologilor băştinaşi. Macabrul lirism s-a înregistrat la puţine ore după ce falia capie s-a mai hâţânat un pic. “Pregătiţi-vă pentru cutremure mai mari !” ne îmboldesc cu cinism burtierele televizoarelor, ahtiate să transmită în direct tragedii şi sinistre. Staţi liniştiţi, ne-am pregătit, dormim cu lumânările la cap şi cu gropile de veci săpate deja. Ne-am tocmit popii şi bocitoarele, testamentele sunt scrise, mânca-v-ar Richter, cu magnitudinea lui cu tot !
■ Întâmplările pe care vi le-am povestit sunt degeaba, omul nu învaţă nimic din ele. Va înfuleca în vaierul mulţimii alt cârnat, va meşteşugări şoşoni, şi nu oţel, ori se va bucura ori de câte ori semenii săi se desfigurează în bătaie sau îşi vor dezvălui cruzimea pe scara Richter. Că bine zicea Cioran, a trăi înseamnă “a te specializa în eroare”... Omenirea trăieşte din eroare în eroare, ne-am desăvârşit într-atât în ea încât n-o mai sesizăm. Eroarea, individuală şi colectivă, a devenit firea noastră.
