Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tot ce venea de la DNA şi de la Parchetul General, mai ales cănd era vorba despre duşmanii politici ai lui Traian Băsescu, in frunte cu Adrian Năstase, trecea drept literă de Evanghelie.
Joi, 28 iunie 2007. Parchetul General, condus (incă!) de Codruţa Kövesi, provinciala adusă la Bucureşti de Traian Băsescu şi de Monica Macovei, pentru că aveau nevoie de o plutitoare sub fustele căreia să facă poliţie politică, a remis presei un comunicat potrivit căruia s-a dispus neinceperea urmăririi penale impotriva lui Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif şi Sergiu Nicolaescu in dosarul poreclit senzaţionalist "Aurul Dacilor".
Presa noastră atăt de liberă şi atăt de independentă a expediat ştirea intr-o notă prizărită, cănd n-au tipărit-o deloc.
Cine ştie căt de căt despre ce-i vorba in comunicat şi, mai ales, cine se mai iluzionează că in Romănia lui decembrie 1989 a avut loc o revoluţie vizănd instaurarea unei justiţii corecte, parte indisolubilă a statului de drept, va fi rămas niţel uimit de tratamentul aplicat informaţiei despre neinceperea urmării penale in cazul politicienilor mai sus-amintiţi.
Niţel uimit, dacă nu chiar uimit de-a binelea, deoarece această informaţie dezvăluie, in fine, una dintre cele mai grave realităţi ale regimului Băsescu.
Se face azi caz, mai mult sau mai puţin forţat, de mineriadele regimului Iliescu.
Peste ani, cănd Traian Băsescu nu va fi cocoţat in jilţul de la Cotroceni (evident, dacă intelectualii grupaţi in jurul Institutului Cultural Romăn nu vor reuşi să-l facă preşedinte pe viaţă!), abuzurile poliţiei sale politice - DNA şi Parchetul General - vor fi condamnate mai aspru decăt mineriadele.
O simplă recapitulare a istoriei acestui NUP, trecut cu vederea de presă, de aşa-zisa societate civilă, de partide politice, in frunte cu PSD-ul lui Mircea Geoană, ne oferă o radiografie a mărşăviilor comise de procurori in zelul lor penal de a indeplini comenzile politice de la Cotroceni.
La 2 iunie 2005, procurorul Augustin Lazăr de la Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Alba-Iulia furnizează presei informaţia potrivit căreia Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Sergiu Nicolaescu sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de tăinuire a unor brăţări dacice.
Desigur, in iunie 2005 ne aflam in perioada cănd ziarele şi televiziunile, chiar şi cele căt de căt independente de Cotroceni, inghiţeau pe nemestecate şi ofereau cititorilor şi telespectatorilor, sub formă de vomă publicistică, toate textele diversioniste ale DNA şi ale Parchetului General.
Tot ce venea de la DNA şi de la Parchetul General, mai ales cănd era vorba despre duşmanii politici ai lui Traian Băsescu, in frunte cu Adrian Năstase, trecea drept literă de Evanghelie. Jurnalistul se defineşte, inainte de toate, prin spiritul critic faţă de vorbele şi faptele Puterii. Acest spirit critic impunea presei romăneşti o minimă verificare a celor oferite de procurori ca fiind documente din dosare. Din nenorocire, in cazul acuzaţiilor aduse lui Adrian Năstase in tenebroasa afacere a "Aurului dacilor" nimeni n-a catadicsit să vadă ce probe deţineau procurorii. Dacă vreun jurnalist ar fi avut curiozitatea de a cere procurorului Augustin Lazăr şi probele, ar fi constatat că acestea se rezumau la nişte declaraţii ale unor inculpaţi luate sub presiuni tipice Securităţii. Declaraţii care, chiar şi in aceste condiţii, nu erau altceva decăt nişte simple poveşti. Se intemeiau pe "eu cred", "nu ştiu", "s-ar părea", "din auzite".
Presa noastră atăt de liberă şi atăt de independentă a expediat ştirea intr-o notă prizărită, cănd n-au tipărit-o deloc.
Cine ştie căt de căt despre ce-i vorba in comunicat şi, mai ales, cine se mai iluzionează că in Romănia lui decembrie 1989 a avut loc o revoluţie vizănd instaurarea unei justiţii corecte, parte indisolubilă a statului de drept, va fi rămas niţel uimit de tratamentul aplicat informaţiei despre neinceperea urmării penale in cazul politicienilor mai sus-amintiţi.
Niţel uimit, dacă nu chiar uimit de-a binelea, deoarece această informaţie dezvăluie, in fine, una dintre cele mai grave realităţi ale regimului Băsescu.
Se face azi caz, mai mult sau mai puţin forţat, de mineriadele regimului Iliescu.
Peste ani, cănd Traian Băsescu nu va fi cocoţat in jilţul de la Cotroceni (evident, dacă intelectualii grupaţi in jurul Institutului Cultural Romăn nu vor reuşi să-l facă preşedinte pe viaţă!), abuzurile poliţiei sale politice - DNA şi Parchetul General - vor fi condamnate mai aspru decăt mineriadele.
O simplă recapitulare a istoriei acestui NUP, trecut cu vederea de presă, de aşa-zisa societate civilă, de partide politice, in frunte cu PSD-ul lui Mircea Geoană, ne oferă o radiografie a mărşăviilor comise de procurori in zelul lor penal de a indeplini comenzile politice de la Cotroceni.
La 2 iunie 2005, procurorul Augustin Lazăr de la Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Alba-Iulia furnizează presei informaţia potrivit căreia Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Sergiu Nicolaescu sunt cercetaţi penal pentru infracţiunea de tăinuire a unor brăţări dacice.
Desigur, in iunie 2005 ne aflam in perioada cănd ziarele şi televiziunile, chiar şi cele căt de căt independente de Cotroceni, inghiţeau pe nemestecate şi ofereau cititorilor şi telespectatorilor, sub formă de vomă publicistică, toate textele diversioniste ale DNA şi ale Parchetului General.
Tot ce venea de la DNA şi de la Parchetul General, mai ales cănd era vorba despre duşmanii politici ai lui Traian Băsescu, in frunte cu Adrian Năstase, trecea drept literă de Evanghelie. Jurnalistul se defineşte, inainte de toate, prin spiritul critic faţă de vorbele şi faptele Puterii. Acest spirit critic impunea presei romăneşti o minimă verificare a celor oferite de procurori ca fiind documente din dosare. Din nenorocire, in cazul acuzaţiilor aduse lui Adrian Năstase in tenebroasa afacere a "Aurului dacilor" nimeni n-a catadicsit să vadă ce probe deţineau procurorii. Dacă vreun jurnalist ar fi avut curiozitatea de a cere procurorului Augustin Lazăr şi probele, ar fi constatat că acestea se rezumau la nişte declaraţii ale unor inculpaţi luate sub presiuni tipice Securităţii. Declaraţii care, chiar şi in aceste condiţii, nu erau altceva decăt nişte simple poveşti. Se intemeiau pe "eu cred", "nu ştiu", "s-ar părea", "din auzite".
- va urma
