Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O ştire pe care am văzut-o la tv arăta că persoanele asistate social sunt obligate să-şi achite taxele locale până la 31 ianuarie. Daca n-o fac, statul le suspendă ajutoarele. Iar în această categorie intră şi indemnizaţiile de creştere a copiilor, pe care primarii n-au ezitat să le întrerupă anul trecut.
Ceea ce aş vrea să remarc însă este că alocaţiile sunt ale copiilor, nu ale părinţilor. Sunt persoane diferite, de unde rezultă că asistăm la un abuz. Dar nu înseamnă că nu suntem obişnuiţi cu astfel de practici. Pe timpul lui Ceauşescu, avei dosarul “curat” în funcţie de ceea ce făceau rudele. Mai aproape de zilele noastre, s-au modificat regulile jocului în timpul jocului când statul a văzut că, deşi a încasat asigurările de şomaj, nu are de unde să le dea bani disponibilizaţilor. După care a observat că n-are bani nici pentru pensii, şi a majorat şi vârsta de pensionare la 65 de ani. Adică, fiindcă nu s-a priceput să gestioneze problema, a apropiat mai mult vârsta de pensionare de speranţa de viaţă. Şi să nu uităm că a tăiat salariile bugetarilor cu 25%, măsura care s-a propagat şi în mediul privat.
Într-adevăr, numărul asistaţilor sociali e mare pentru că nu s-a realizat o corelaţie între perioada de şomaj şi reconversia profesională. S-a administrat mereu pe bază de hazard moral şi selecţie adversă. Iar când nu există transparenţă în execuţia bugetului se observă că lipseşte corespondenţa între venituri şi cheltuieli. Şomerilor li se zice: “Nu vă dăm!”, deşi sunt asiguraţi, nu pretind pomeni. Şi pentru a nu fi şi mai mulţi şomeri, nu se disponibilizează de la stat, ci li se taie salariile ca să ajungă băncile cu creditele neperformante la cele mai mari niveluri din UE. Iar dacă e să ne amintim mai bine, la un moment se aducea atingere şi dreptului de proprietate, pentru că aceia cu amenzi de circulaţie neplătite nu putea să-şi vândă imobilele.
Sigur că dacă am ajuns din nou cu discuţia la proprietate e păcat să nu vorbim de faptul că cine deţine o casă sau o maşină - ce intră sub incidenţa taxelor locale - nu e musai să aibă şi lichidităţi. Ce să facă dacă a moştenit un bun, adică nici măcar n-a ştiut ce-şi asumă dacă-l cumpără? Să-l vândă ca să-şi achite impozitul?! Şi dacă ne gândim bine, cu ce-şi cumpără oamenii proprietăţi? Cu venituri deja taxate. Cu alte cuvinte, copiii sunt lipsiţi de alocaţii pentru că părinţii n-au putut suporta dubla impunere. În schimb, cei care n-au proprietăţi, n-au probleme...
E limpede că România a rămas un stat cu reflexe socialiste, din moment ce nu-şi încurajează cetăţenii să aibă proprietăţi, dar nu-i singurul exemplu care arată că nu i se potriveşte calificativul de economie de piaţă. România nu se sfieşte să încalce un contract atunci când impozitează pensiile. În cazul celor mai mulţi salariaţi, deveniţi ulterior pensionari, nu exista regula de a li se taxa această formă de economisire când o vor utiliza. Şi bineînţeles că dacă se impozitează economisirile forţate - pensiile -, trebuie să se taxeze şi economiile obişnuite, pentru că şi ele provin dintr-un venit deja taxat.
