Rică Răducanu: „M-a omorât unul, trebuie să-l găsim”

Mi se destăinuia antrenorul uriaş care este Mircea Lucescu că, antrenând naţionala, îl lua la meciuri şi în cantonamente pe Rică Răducanu, nu să antreneze portarii, ci să facă glume; se prăpădeau de râs tricolorii şi se alunga stresul. Rică, de altfel portar de mare talent, nu se putea abţine de la bancuri nici în careul de 6 metri, unde dădea din mâini simulând zborul ciorilor, unde jongla cu mingea pe la spate, încât un antrenor mondial a afirmat că l-ar împuşca, iar recordurile de haz îl consemnează pe Rică Răducanu ca singurul portar din lume prins în ofsaid, în careul advers. Să nu uităm că Răducanu Rică a jucat vreo două stagiuni şi la Tănase, la revistă, de se bulucea lumea la casa de bilete să-l vadă. Nae Lăzărescu anunţa pe scenă: „Se întunecă, urmează un cuplet cu Rică Răducanu şi Jean Constantin”. Chiar în aceste zile, când un caraghios a făcut un banc stupid telefonând la televiziune că a murit Rică, ei bine, Răducanu şi-a păstrat umorul şi imediat a replicat cu paharul de vin în faţă: „M-a omorât unul, trebuie să-l găsim”. Au rămas în folclorul bucureştean glume povestite de Rică. „Apăruse moda de a şofa cu mănuşi şi m-am dus la un magazin auto să-mi cumpăr o pereche. Mă întreabă vânzătoarea frumuşică ce număr am şi eu îi arăt mâinile şi zic: 2 B 3422”. Colosală este întâmplarea de dinainte de  ‘89. Rică trebuia să treacă examenele de clasa a opta şi activiştii de partid aranjaseră la şcoală să-l lase pe Răducanu să copieze la Istorie. Se anunţă subiectul Comuna din Paris şi Rică scormoneşte cu mâinile în cartea ţinută pe genunchi sub bancă. După o jumătate de oră nu scrisese nici un rând şi profesorul îi şopteşte enervat să copieze din manual, că îl lasă profesorii. La care Rică îi spune încet profesorului: „Altă comună mai de lângă Bucureşti nu-mi daţi? Că asta din Paris n-o găsesc în carte”.