Soluţia poloneză, "furată" de la români

Adriean Videanu a părăsit postul de ministru al Economiei cu regretul că nu a înfiinţat societăţile energetice naţionale Electra şi Hidroenergetica. Da, numai că ideea de a restructura companiile deţinute de stat din anumite sectoare, cum ar fi de pildă cel energetic, unificarea lor sub cupola unei companii naţionale, iar apoi vinderea unui sfert sau a unei treimi din acţiunile societăţii comerciale către sectorul privat i-a fost oferită de revista Săptămâna Financiară în timp util, la 9 ianuarie 2009.

Şi ca dovadă că alţii pot, autorităţile de la Varşovia au elaborat în primele luni ale anului trecut un plan de vânzare a participaţiilor statului la câteva dintre cele mai importante companii, printre care grupurile energetice Polska Grupa Energetyczna (PGE), Enea, Tauron şi Pak, rafinăria petrolieră Grupa Lotos, compania minieră Lubelski Wegiel Bogdanska, producătorul metalurgic KGHM Polska Miedz, banca PKO Polski şi o serie de combinate chimice.

Planul polonez a dat roade încă din ultimele luni ale anului 2009. PGE, cea mai importantă companie energetică, a strâns 1,5 miliarde de euro prin vânzarea pe piaţa de capital a 15% din acţiunile deţinute de stat. De asemenea, vânzarea de acţiuni la cea mai mare bancă, PKO Bank Polski, a permis statului polonez să obţină 1,2 miliarde de euro de pe bursă. Iar vânzarea participaţiei de 10% la KGHM, al doilea producător de cupru din Europa, a adus 720 de milioane de dolari.

Am ajuns într-un punct în care se observă că "modelul polonez" seamănă leit cu cel românesc interbelic. Dacă statul ţine cu tot dinadinsul să păstreze controlul asupra câtorva companii-cheie, nu înseamnă că trebuie să le frâneze dezvoltarea. Societatea Naţională de Gaz Metan, cea care îngloba atât producătorul (Romgaz), transportatorul (Transgaz), cât şi distribuitorii de gaze naturale, a pornit ca o companie a statului, dar la care, în anii '40, acesta mai deţinea doar 58,6% din acţiuni, restul fiind în posesia capitalului privat, procurându-se astfel investiţiile necesare pentru asigurarea capacităţii optime de producţie şi transport. La fel se întâmpla şi la "Societatea de Difuziune Radio-Telefonică din România", unde statul deţinea 60% din acţiuni şi particularii - 40%.

De fapt, cam orice societate naţională interbelică era listată la bursă şi avea acţionariat particular, chiar minoritar. Capitalul privat era acţionar la "Societatea Anonimă Română de Telefoane" (actualul Romtelecom) sau la "Societatea Comunală a Tramvaelor Bucureşti" (Regia Autonomă de Transport Bucureşti). Mergând până într-acolo încât şi Banca Naţională a României era o instituţie listată, iar cota de capital deţinută de stat s-a micşorat de la 30% în 1880, anul înfiinţării, la doar 10% în perioada interbelică. E drept că în acea vreme nu exista Petrom, însă erau o grămadă de companii petroliere cotate la bursă: Astra Română, Steaua Română, Petrol Block, Concordia, Industria Română de Petrol (IRDP), Petrolul Românesc etc. Multe dintre acestea erau listate însă şi la bursele din străinătate: Astra la Paris, Amsterdam, Anvers şi Zürich, Concordia la Paris, Bruxelles, Anvers şi Zürich, Steaua la Paris, Basel, Frankfurt, Geneva şi Zürich, Petrol Block la Paris, Lille, Anvers, Ličge şi Zürich.

În 1990, PIB-urile pe locuitor ale României şi Poloniei erau aproximativ egale, dar situaţia s-a schimbat: în vreme ce Polonia va ajunge relativ repede la două treimi din media UE-27, România va reveni probabil la o treime. Şi coincidenţa face ca la Varşovia să funcţioneze una dintre cele mai dezvoltate burse din regiune, cam cum avea şi România în perioada interbelică. Acolo întreprinzătorii găsesc instrumente cu care pot investi în domenii dintre cele mai diverse. Iar apoi, când capitalurile dezvoltă afaceri şi produse, ce să vezi? Substituie importuri sau generează exporturi. Faţă de 30% din PIB la noi, exporturile ajung la 40% din PIB în Polonia şi peste două treimi din PIB în Ungaria, Cehia şi Slovacia. Parcă şi despre cehi, unguri şi slovaci se ştie că au pieţe...