Studiu - Nomenclatura de la 1821

Studiul lui Anastasie Iordache, "Principatele romane in epoca moderna", se ocupa in volumul 1 si de rolul fiilor de boieri in modernizarea Principatelor. Procesul insemna insa desprinderea dureroasa de lumea cladita - si condusa chiar - de parinti: boieri barbati cu islic, grecizati si naraviti fanarioteste.

BURSIERII. La pagina 318 a primului volum dau peste un citat semnificativ pentru aceasta Revolutie facuta de fiii boierilor de la 1821, antecesoare a Revolutiei facute de fiii nomenclaturistilor in 1989. "Nu boierii educati intr-un astfel de regim, fie ei cit de luminati, aveau sa schimbe radical esenta lucrurilor, ci fiii si nepotii lor sau cei proveniti din popor, instruiti peste hotare, in contact direct cu cele mai avansate curente de idei ale timpului." Bursierii Statului din Muntenia erau: Eufrosin Poteca - supraveghetorul si trezorierul grupului - , Ion Pandele, Constantin Moroiu, Simion Marcu. Autorul surprinde socul produs asupra celor patru de contactul cu o materie ce se cerea asimilata. Semnificativ pentru starea de la care plecasera - tipica tineretului zis si studios din Principate - cei patru ajung la Pisa si apoi la Paris, interesati deja de o specializare. Sunt disponibili oricarei specializari. Ion Pandele se dedica Matematicii, Constantin Moroiu se apuca de studiul Dreptului si al Italienei, Simion Marcu se consacra Francezei, Filologiei, Geometriei si Chimiei. Eufrosin Poteca e interesat de Italiana, Latina si Filosofie. Nu e de mirare ca unul dintre ei - Ion Pandele - se sinucide.

BANII, O PROBLEMA. Despre cum se ajungea la studii in strainatate cu bursa de stat ne spune multe cazul lui Petrache Poenaru, care-i va urma sinucisului Ion Pandele. Petrache Poenaru studiase un timp la Viena. Se retrasese la un moment dat, deoarece nu mai avusese bani. Banii sunt o problema pentru toti bursierii din familiile mai putin pricopsite. Ca sa obtina bursa, inainteaza o cerere domnitorului Grigore IV Ghica. Avea nevoie de o bursa de patru ani, in valoare de 2.500 taleri anual. La Viena studiase "citeva din limbi si din stiinte filosoficiste". Acum era gata sa studieze orice i se va porunci! Domnul ii aproba cererea. Petrache Poenaru revine la Viena inainte de a merge la Paris. De la Viena ii scrie bancherului Zenovie Pop din Sibiu ca-i mai ramasese de studiat Mecanica, Arhitectonica, Trigonometria practica si Astronomia, dupa doi ani de istovire a Matematicii si Fizicii.

De la Viena pleaca la Paris. Dupa ce solicita - se intelege - o noua suma de bani. La Paris, Petrache Poenaru invata Franceza, la Viena asimilase Germana. Dintr-o noua scrisoare catre Zenovie Pop (la ale carui sponsorizari spera!) aflam ca, la Paris, in teasta sa primitoare mai incapusera: Fizica, Chimia, Mecanica si Economia rurala. Din motive care ne scapa trece la domeniul practic. Viziteaza fabrici si-si face schite dupa masini-unelte precum: masini pentru prelucrarea pieilor, a lanii si a inului, mori (de apa sau cu aburi), pluguri etc. Nu se multumeste cu vizitarea. Se apuca de lucru propriu-zis. Tot dintr-o scrisoare catre bancherul din Sibiu aflam ca lucrase in fabrici de zahar, de hartie, de argasitul pieilor si spalatul lanii. Fie si la o simpla ochire, se poate constata ca tinerii din Principate urmareau sa se intoarca nu atat specialisti intr-o disciplina, cat mai ales militanti pentru propasirea social-politica si economica.

Lacomi, gata sa faca indigestie culturala ajunsi la mesele imbelsugate ale scolii Occidentale, tinerii din Principate gusta din toate materiile. Enciclopedismul semidoct ii ajuta sa fie in tara, dupa ce traisera experienta realitatilor din Vest, luptatori pentru saltul inainte al tarilor lor, pentru intrarea in veac.

NIMIC NU SE PIERDE
	Numarul festiv de Craciun al Scinteii din 1947. Aparut la 24 decembrie, numarul exprima cateva dintre obsesiile comuniste ale momentului. Editorialul "O lume veche agonizeaza se naste o lume noua" nu mai are nevoie de nici o lamurire. Nu mai are nevoie de nici o lamurire nici Muncitorul, care domina pagina intai. Cere lamuriri insa raspunsul lui Mihail Sadoveanu la ancheta Scinteii: "Ce teme noi a adus 1947 in literatura?". Luat de redactie din text, titlul "Vremea nu ne asteapta" traduce in fapt indemnul comunist adresat scriitorilor de a nu mai sovai si a se apuca de opere revolutionare.

LUMEA PRIN CARE TREC

Fascinatia badaraniei La un taifas tv cu subsemnatul, Emil Constantinescu (foto) avanseaza o explicatie interesanta a preferintelor intelectualitatii subtiri pentru dictatori: fascinatia badaraniei. Eu cred insa, judecand dupa realitatile oferite de istorie, ca intelectualii, chiar si cei de valoare uriasa, sunt fascinati de omul de actiune care e politicianul autocrat. Miscarea legionara a atras, ba chiar a si fascinat, intelectuali de talia lui Mircea Eliade, Emil Cioran si pentru ca ai lui Codreanu, in frunte cu Capitanul, nu se complicau in despicari ale firului in patru. Actionau: marsaluiau, infigeau tarnacopul, trageau cu pistolul sau dadeau cu reteveiul. In plus, legionarii aveau idei putine si fixe. Intelectualul adevarat se dadea de ceasul mortii sa atraga un raspuns dintr-o infinitate care i se prezenta, ratacea indelung prin jungla teoretica pentru a descoperi Adevarul si, dupa ce-l descopereau, aveau indoieli ca ar fi chiar Adevarul cu A mare. Legionarii erau convinsi ca Adevarul e cel din cartile Capitanului si, in consecinta, n-aveau nevoie sa-si bata capul pentru a-l descoperi intr-alta parte. Cum sa nu-i admire si, evident, sa nu-i invidieze intelectualul complicat sufleteste? Gainile Regale. Din "Leul in iarna", filmul cu Peter O’Toole despre Henri al II-lea, ma conving inca o data de prapastia dintre imaginea noastra despre cei vechi si adevarul realitatii. Slavitul Rege e aratat in film trecand cu Majestatea Sa, Regina, printre cainii de vanatoare ce-si fac veacul pe culoarele Palatului, speriind gainile cand ies in curte, lovind in fund cu incaltarile pe soldatii cu care vrea sa mearga la Roma, pentru a-i trezi din somnul din plina strada. si noi, care ne imaginam mandre Palate, mandre Curti si inspaimantatoare Armate!

BARFE

Ascultand "Mantaua" Azi-noapte, culcandu-ma pe la doua si ceva, mi-am pus castile ca sa ascult Radioul. Se transmitea in reluare o dramatizare dupa "Mantaua" lui Gogol. Actori mari: Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Repan. Chiar si dramatizata, "Mantaua" ma convinge din nou ca geniul gogolian sta in pictura halucinanta a realului tarist. Drama e previzibila (chinuindu-ma sa adorm, astept ca lui Akaki Akakievici sa i se fure mantaua). Imprevizibil e realul. Croitorul betiv, cu nevasta-sa, prusaca, proprietareasa cosmeliei lui Akaki Akakievici, insasi mantaua, ajunsa obiect de cult, trimit la intelegerea imperiului tarist ca o colivie ce avea sa se sfarame nu peste mult timp. Manuale de fericire. Cu Cecilia Caragea la tv despre Cartea de buzunar, seria de brosuri ieftine, scoase din credinta ca oamenii au nevoie de manuale de fericire. Interlocutoarea ma convinge ca titluri precum "Despre dragoste", "Barbat hranit, barbat cucerit" se vand. Ca si ieri, ca si alaltaieri, omul e hartuit de iluzia ca-si poate depasi handicapurile din nascare. O brosura se intituleaza: Frumusetea - o realitate la indemana. Care va sa zica, de te nasti cu nasul ca o cartoafa si cu greutatea unei balene, nu trebuie sa disperi. Citind, dar mai ales cumparand brosura Frumusetea - o realitate la indemana, vei deveni la iuteala Naomi Campbell.

SECOLUL AL XX-LEA
	SEPTEMBRIE 1942. Armata a 6-a germana incepe pregatirile pentru atacarea Stalingradului. Stalin permite evacuarea locuitorilor dincolo de Volga. Nici nemtii, dar nici rusii urcati in camioane cu putinul lor avut n-aveau cum sa stie ca se pregatea marea cotitura in mersul razboiului.