Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aproape că nu există ocazie publică în care preşedintele Băsescu să nu insiste asupra hotărârii sale de a continua să impună Guvernului şi în anul 2011 criminala politică de austeritate, fără a face efortul minim de a încerca şi cealaltă componentă a ecuaţiei: redresarea economică. În fond, cum o să se poată redresa economic România dacă nu se investeşte nimic, dacă sunt din ce în ce mai puţini bani, dacă oamenii sunt izgoniţi de la locurile lor de muncă şi, uneori, chiar din
ţară? Există, undeva, în folclor o poveste cu un ţăran care-şi lua în fiecare zi în spate viţelul nou-fătat de vaca sa, convins că, oricât ar creşte micul animal, el îl va putea suporta mâine, pentru că l-a suportat şi azi. O vreme, lucrurile s-au întâmplat chiar aşa. Antrenamentul de fiecare zi i-a fost folositor experimentatorului. Numai că, la un moment dat, tăuraşul n-a mai ţinut seama de memoria şi de antrenamentul ţăranului. Şi i-a strivit vertebrele. A existat chiar intenţia ca suferindul, ajuns la pat din cauza durerilor lombo-sciatice, să fie dus la Viena, la operaţie. Bani avea familia, cum să nu aibă un ţăran bani, dar medicii români care l-au văzut i-au potolit orice speranţă. Şi bietul om, care tocmai credea că el poate căra în spate, din aproape în aproape, un taur!
Preşedintele crede că poporul român poate suporta orice. Relaţia exclusivă a cinicului care cere noi măsuri de austeritate nu se întinde mai mult de zidurile Palatului Victoria, acolo unde Guvernul lucrează la traducerea în viaţă, cum se zice, a nestematelor verbale prezidenţiale. Pe cei care ar trebui să accepte (sau nu) noile măsuri de sărăcire, noile preţuri asasine la medicamente, noile umilinţe ca pentru un trib nedezvoltat, nu-i întreabă nimic suveranul pontif al batjocurii, neruşinării şi chinului instituţionalizat. El şi-ai lui trăiesc bine. Dar el şi-ai lui vor să apese până la asfixiere poporul. Dl Băsescu a uitat principiile mămăligii care explodează rar, dar eficient. Toată această suferinţă crescândă, la care condamnă poporul, care i s-a încredinţat cu naivitate şi bună-credinţă, se va întoarce împotriva lui. Din nefericire pentru noi toţi, reacţia de exasperare şi demnitate, care va surveni nu târziu, nu va pedepsi numai pe vinovaţi, ci va crea fireşti daune colaterale, va pune în chestie democraţia, va rejudeca libertăţile, va reseta kilometrajul istoriei. Nu-şi dă seama inconştientul care ne conduce la ce risc expune România?
Atunci când au decis tăierea sporurilor, a indemnizaţiilor şi a salariilor cu 25%, guvernanţii băseşti, cenzuraţi şi de Curtea Constituţională, care a formulat în mod expres această obligaţie, s-au angajat solemn că de la 1 ianuarie 2011 salariile vor reveni la cuantumul din momentul tăierii lor. Acum, roboţelul de bucătărie Boc clămpăne că unora cu salarii mici li se vor mări aceste salarii cu 5%, cu 7%, dar unde e jurământul revenirii la salariile din primăvara lui 2010? În loc de anunţul firesc şi aşteptat că, în sfârşit, Guvernul se ţine de cuvânt şi dă ceea ce a luat nedrept, apare Baba Cloanţa şi dă cu ghiocul: austeritate! Aşadar, salariile vor continua să scadă, preţurile vor continua să crească, se vor pune biruri şi pe pensiile mici, bineînţeles, numai pentru cei care vor avea norocul să rămână în viaţă. Ce ne oferă în schimb guvernarea Băsescu-Boc? Viitorul. Şi nu oricum. Ci viitorul ca drog. Acum doi ani, viitorul pe care ni-l făgăduia portocala demagogică ar cam fi picat în acest 2010. Dar să fim cinstiţi!
Şi anterior ni s-a promis rezolvarea, a ceea ce nu poate prezentul, în viitor. Şi a trecut şi acel viitor. Acum, nu prea imaginativul nostru matelot al tărgii pe uscat împinge viitorul, undeva după anii de austeritate pe care ni-i programează, când el nu va mai fi ce e. Şi îi mai şi încurajează pe noii miniştri, ba chiar îi injectează, să fie solidari împotriva poporului român. Jupuirea cât mai multor piei de pe om a devenit program de guvernare. Punerea la saramură a acestor piei a devenit industrie. Ca şi tăbăcirea. Şi dezvoltarea, pe baza acestor produse de pielărie, a genţilor Vuitton autohtone, să aibă femeile din zonele sinistrate ce purta la ocazii.
În decembrie 1989, când cădea Nicolae Ceauşescu, când o societate cu prea multe nonlibertăţi şi austerităţi, dar nu indiferentă la necazurile celor muţi, se prăbuşea, iar programul de renaştere a României promitea dreptate tuturor cetăţenilor aceste ţări, ar fi fost imposibil să nu vibreze, la acestea toate, orice conştiinţă de român. Dar au trecut aproape 21 de ani. Ceea ce a fost înfierat la Nicolae Ceauşescu şi la regimul său se practică astăzi fără nici o jenă. Muncitorii care câştigau puţin, dar sigur n-au ieşit în stradă ca să li se desfiinţeze fabricile şi să fie trimişi (ca turmele) în şomaj. Ţăranii care nu simţeau suficientă rodnicie în cooperativele în care fuseseră siliţi să intre n-au astăzi nici atâta spor cât aveau atunci, lipsiţi de unelte agricole, de irigaţiile ieftine ale socialismului, de combustibilii convenabili. Intelectualii sunt prigoniţi, persecutaţi, batjocoriţi, trimişi afară din ţară, puşi la munci inferioare ca răcanii în closetele cazone. Veteranilor de război li s-a luat tot. Până şi handicapaţii au fost pedepsiţi de acest adevărat ambasador al infernului la Bucureşti, care se mai şi laudă cu noi atacuri la condiţia umană elementară, cu noi accese de austeritate, inutilă câtă vreme guvernarea Băsescu risipeşte banii ţării şi împrumuturile pe care acest popor le va plăti, după ce neantul îşi va rechema ambasadorul.
Vorbeam într-o poezie a mea despre cinismul cu care, după ce te execută prin împuşcare, cei de felul tartorului ireductibil îţi trimit şi decontul acasă, că adică să plătească familia calitatea şi eficienţa glontelui de care tu vei fi murit. Şi mai are şi alte plăţi de făcut familia: abonamentul la acest nesfârşit serial: "Viitorul ca drog".
