Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mărturisesc deschis, pur și simplu, nici că mai știu față de ce anume trebuie să mă revolt și,deopotrivă, să mă îmi exprim, în mod public, o mare dezamăgire. Față de recentele declarații ale președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care susține că „românii trebuie să accepte că noi nu vom putea și nici nu vrem să sărbătorim 2018’’ sau față de tăcerea absolut revoltătoare de care mai marii acestei țări, clasa politică, elitele intelectuale sau societatea civilă o dau dovadă în cazul unei asemenea „vomitătoare atitudine anti-românească’’? Memorabila expresie, pe cât de categorică pe atât de neiertătoare, aparținându-i confratelui Radu Tudor. Cel care este printre puținii care au avut demnitatea și curajul să ia atitudine nu numai față de expresia ca atare, cât, în primul rând, față de mentalitatea pe care o exprimă, ca și a circumstanțelor care au generat-o, o tolerează și o susțin. Așadar, aici am ajuns cu un an înainte de a sărbători Centenarul Marii Uniri, act istoric pe care liderul unei formațiuni politice care își revendică exercitarea drepturilor stabilite și garantate prin Constituția României nu îl recunoaște! Așa după cum nu recunoaște nici caracterul de stat național,suveran și independent, unitar și indivizibil, consfințit în articolul 1 al Legii Fundamentale a României.
Dacă numitul Kelemen Hunor s-ar fi oprit numai la aceste abjecte ziceri, poate că, oameni miloși și toleranți precum ne știm, am fi pus totul pe seama valului năprasnic de căldură care, acum, în plină lună august, ia mințile oamenilor muncii de la orașe și sate. Dar, nu! Insul merge și mai departe cu tupeul și cu fărădelegea, numind simțământul patriotic al acestui popor drept un „naționalism de prost gust’’ . Mai grav, blamând, fără rușine și fără scrupule, însăși ideea de a sărbători Centenarul Marii Uniri, liderul UDMR anunță că această formațiune politică și aderenții săi sunt pe cale să lanseze proiectul „O mie de ani în Ardeal, o sută în România’’. Proiect ale cărui scopuri profund diversioniste și otrăvit- iredentiste rezultă din însăși titulatura sa.
Toate acestea petrecându-se în condițiile în care nici președintele României, nici primul ministru și nici alte instituții investite să asigure respectarea Constituției, nu au socotit că este de datoria lor să ia atitudine tranșantă, reamintindu-i numitului Kelemen Hunor că, până una-alta, trăiește în România, că, vreau sau nu vrea să o recunoască, el este cetățean al acestei țări și, ca atare, are nu doar drepturi ci și îndatoriri! La fel ca toți ceilalți cetățeni, români și neromâni dar pământeni, ai acestui stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord Atlantice.
Să admitem, totuși, cu titlu de ipoteză, că mai marii dregători ai destinelor țării aveau, zilele acestea, alte treburi mai urgente și mai importante de făcut decât să ia aminte la alegațiile veninoase ale iredentistului Kelemen Hunor. Ca, de pildă, să decidă dacă noi, pensionarii, mai avem drept la muncă, dacă și care anume pensii sunt mai mult sau mai puțin speciale sau dacă a venit vremea să existe și o lege a răspunderii magistraților. Unde mai pui că, de parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns, le-a mai picat pe cap și beleaua cu Puiu Popoviciu, pe care… ia-l de unde nu-i! A propos, dacă tot a venit vorba despre ex-ginerele lui Ion Dincă( alias IonTe-leagă) poate reușim și noi, capetele de locuitor ale acestei țări a cărei unitate și integritate nu vrea să o accepte de-alde Kelemen Hunor, poate ne spune și nouă cineva în ce condiții și cum anume s-a făcut operația prin care terenul aparținând magnatului neaoș a fost alocat pentru a se construi aici sediul Ambasadei SUA? Sau, dacă tot am ajuns la acest delicat subiect, poate binevoiește excelența sa domnul ambasador Hans Klemm să dea o declarație în care să își exprime poziția față de zicerile numitului Kelemen Hunor despre care fac și au vorbire, aici și acum. Nu de alta dar știm cu toții că domnia sa s-a tras în poză ținând în mână drapelul așa numitului Ținut Secuiesc, dimpreună cu alți co-militanți iredentiști ai sus-menționatului personaj.
În fine, dar câtuși de puțin în ultimul rând, dacă de aici, de la București- adică de la „Miticii și răgățănii’’, după cum ne alintă niște elitari de peste Carpați- nu s-au auzit prea multe declarații față de asemenea scabroase alegați, ne-am fi așteptat ca măcar de acolo, din inima Ardealului, să fi venit o replică pe măsură. În mod deosebit din partea elitelor politice. Oare chiar așa de repede au fost uitate masacrele de la Treznea și de la Ip și, oare, toate atrocitățile regimului lui Horthy săvârșite în Transilvania după Diktatul de la Viena, cărora le-au căzut victime, alături de români, mulți cetățeni evrei de pe aceste meleaguri, au fost șterse cu buretele? Să fie, oare, este de conceput ca, în numele dreptului la liberă exprimare, liderul unei formațiuni politice să își permită să îl acuze că este ,, fascist’’ pe un cărturar de verticalitatea morală a profesorului Ioan Aurel Pop, rectorul universității din Cluj Napoca? Pentru ce anume, pentru că a gândit, a scris și militează, în mod democratic, pentru respectarea unui atât de dureros adevăr, pe care unii sau alții se tem să îl recunoască, dând drept de liberă circulații alegațiilor unui Lucian Boia? Iată, așadar, ce gândește și susține cu admirabilă demnitate profesorul universitar Ioan –Aurel Pop: „Românii și-au făcut istoria așa cum s-au priceput, nici mai bine nici mai rău decât alte popoare’’ Și, mai departe: „Istoria lor nu a fost pură, imaculată, dar nici oribilă și plină de dezastre. A fost ca viața, fiindcă istoria este însăși viața.’’
Pun și voi continua să repet aceste cam incomode întrebări fiindcă,din păcate, deși au trecut câteva zile de la apariția pe piață a gazetei în care Kelemen Hunor și-a etalat „vomitoasa atitudine anti-românească’’, nu avem știință despre luări de poziție ferme, răspicate , venite din partea liderilor politici locali, ai partidelor parlamentare în primul rând. O salutară și încurajatoare luare de poziție fiind,din fericire, aceea care ne vine din partea unui exponent al societății civile de pe aceste străvechi meleaguri românești. Mă refer la un text care circulă în mediul virtual, sub semnătura lui Nagy Attila, „un secui’’ demn de întregul nostru respect, text în care netrebniciile debitate șefului UDMR își primesc, public, o drastică punere la punct: „Meditațiile lui Kelemen Hunor și fariseismul maghiar’’! Foarte adevărat, dar, din păcate, cu o floare nu se face primăvară…
În asemenea împrejurări, nu poate decât să mă bucure faptul că, dacă persoane care se revendică a aparține clasei politice au luat poziția struțului față de impardonabila și inacceptabila ieșire publică a lui Kelemen Hunor, în schimb, demersul curajos și demn al lui Radu Tudor este urmat de o altă replică dată, în cotidianul ,,Adevărul’’, de către Mircea Morariu sub un titlu care spune totul: „Centenarul Marii Uniri și obrăzniciile fără seamăn ale lui Kelemen Hunor’’. Ceea ce dovedește, o dată mai mult , că atunci când depășesc barierele(nu chiar de netrecut!) ale unor opțiuni partizane și pun mai presus de orice interesul public oamenii de condei, care își respectă calitatea și menirea reușesc să fie, împreună, purtători și exponenți ai adevărului istoric. Ceea ce, din păcate, nu în toate împrejurările, a reușit să dovedească și clasa politică neaoșă.
Împrejurare care mă determină să îi propun confratelui Radu Tudor ca , atunci când acuză, pe bună dreptate, „jegosa negociere politică’’ de pe urma căreia anumiți reprezentanți ai mediului politic aleg să tacă mâlc atunci când, în spațiul public, se propagă odioase ieșiri cum este și cea a liderului UDMR despre care discutăm acum, să folosească termenul de „jegosă ieșire politicianistă’’. Respectând, astfel, atât de actuala disociere radicală făcută de marele cărturar C.Rădulescu Motru între „omul politic’’ pentru care primează interesul colectiv și „politicianist’’ care nu urmărește decât binele personal și al celor din clanul său.
Putând, astfel, avea, sunt convins, adevărata explicație a tăcerii rușinoase a unor vârfuri politicianiste față de „vomitoasa atitudine anti-românească’’ a lui Kelemen Hunor și a ciracilor săi.
