x close

ULUITOR! Ce se întâmplă cu CREIERUL UMAN în jurul vârstei de 30 de ani?

0
10 Ian 2017 - 12:19
ULUITOR! Ce se întâmplă cu CREIERUL UMAN în jurul vârstei de 30 de ani?


Atitudinile, rațiunea și viziunile fiecăruia sunt strâns legate de modul în care funcționează creierul.


Acesta este sediul trăirilor noastre, instrumentul conștiinței, al voinței, al creativității ce poate acumula mereu cunostințe, poate dezvolta aptitudini noi, poate evolua.

Dar când are loc cu adevărat evoluția creierului uman, când ajunge acesta la maturitatea necesară, care să îi permită să stăpânească procese precum atenţia, percepţia, procesul de decizie şi de asumare a riscurilor?

Cele mai mari dificultăţi pentru stabilirea momentului în care creierul este matur este descoperirea unui om al cărui creier a ajuns la maturitate. Studiile recente bazate pe analiza dezvoltării cortexului prefrontal, zona cerebrală a responsabilităţii, planificării, prioritizării şi a stăpânirii impulsurilor, susțin că, creierul începe ajungă la maturitate abia în a patra decadă și anume în jurul vârstei de 30 de ani.

Schimbarea majoră în structura și evoluția creierului, care apare din adolescenţă până la vârsta de 30 de ani este subţierea materiei cenuşie şi îngroşarea substanţei albe.

Creşterea substanţei albe...........

Află mai mult despre creierul uman, după vârsta de 30 de ani, AICI


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 
Afisari: 2268


Mai multe titluri din categorie

Probleme cu paginile de Facebook: Numeroşi utilizatori nu-şi mai pot accesa conturile

Probleme cu paginile de Facebook: Numeroşi utilizatori nu-şi mai pot accesa conturile
Ziua de vineri 13 este cu ghinion pentru cea mai populară reţea de socializare din lume, serviciul britanic de monitorizare DownDetector.uk anunţând că numeroşi utilizatori din întreaga lume nu-şi mai...

Imprimanta 3D imprimă deja mâncare şi se va regăsi în curând şi în bucătării

Imprimanta 3D imprimă deja mâncare şi se va regăsi în curând şi în bucătării
Imprimantele 3D au început deja să imprime mâncare, inclusiv meniuri fără gluten şi cu un control exhaustiv asupra ingredientelor, fapt pentru care îşi vor câştiga în curând un...

VIDEO - Reacţia unor maimuţe la "moartea" unui pui robotizat, incredibil de emoţionantă

VIDEO - Reacţia unor maimuţe la "moartea" unui pui robotizat, incredibil de emoţionantă
Video Un nou documentar difuzat de BBC este deosebit de impresionant: pentru a capta imagini cât mai aproape de animale, televiziunea britanică a investit într-un important sistem de camere ascunse în...

Oamenii de ştiinţă au descoperit motivul pentru care orcile intră la menopauză

Oamenii de ştiinţă au descoperit motivul pentru care orcile intră la menopauză
Concurenţa dintre mame şi fiice în ceea ce priveşte procesul de perpetuare a speciei ar putea explica de ce orcile intră la menopauză, potrivit unui studiu publicat miercuri în jurnalul "Current...

Gadget din 1886, cameră foto cât un ceas de buzunar

Gadget din 1886, cameră foto cât un ceas de buzunar
Galerie Foto The Lancaster Patent Watch a fost introdus pe piaţă, în anul 1886, de compania britanică J. Lancaster & Son. Este vorba de o cameră foto miniaturală care seamănă cu un ceas de buzunar şi a fost...

Oamenii de ştiinţă israelieni avansează o nouă teorie despre formarea Lunii

Oamenii de ştiinţă israelieni avansează o nouă teorie despre formarea Lunii
Luna nu s-ar fi format în urma unui singur impact gigantic al unui obiect cosmic cu Terra, ci după mai multe coliziuni care au dat naştere la un set de Luni de mai mici dimensiuni care, în timp, s-au unit,...

ULUITOR! Ce se întâmplă cu CREIERUL UMAN în jurul vârstei de 30 de ani?

ULUITOR! Ce se întâmplă cu CREIERUL UMAN în jurul vârstei de 30 de ani?
Atitudinile, rațiunea și viziunile fiecăruia sunt strâns legate de modul în care funcționează creierul. Acesta este sediul trăirilor noastre, instrumentul conștiinței, al voinței, al...

VIDEO. Noi mistere în Triunghiul Bermudelor. Cele două piramide de pe fundul Oceanului

VIDEO. Noi mistere în Triunghiul Bermudelor. Cele două piramide de pe fundul Oceanului
Oceanografii au descoperit două piramide de cristal în centrul Triunghiului Bermudelor, la o adâncime de 2000 de metri. Specialistii spun ca una dintre cele doua piramide este mult mai mare decat...

Un aisberg de peste 80 de km lungime este pe cale să desprindă din calota glaciară a Antarcticii

Un aisberg de peste 80 de km lungime este pe cale să desprindă din calota glaciară a Antarcticii
Galerie Foto Un aisberg de dimensiuni gigantice, posibil unul dintre cele mai mari înregistrate vreodată, cu o suprafaţă aproape cât cea a statului american Delaware sau cât cea a statului insular Trinidad şi...

Incredibila poveste a cifrei „0” (VIDEO)

Incredibila poveste a cifrei „0” (VIDEO)
Cu o poveste mai puţin cunoscută, matematiciana Hannah Fry dezvăluie faptul că cifra „zero” a fost „descoperită”, nu exista dintotdeauna alături de sistemul său de numeraţie. Astăzi nu ne...

Un film documentar aduce în discuţie o nouă ipoteză privind scufundarea Titanicului

Un film documentar aduce în discuţie o nouă ipoteză privind scufundarea Titanicului
Un film documentar aduce în discuţie noi argumente care ar putea răsturna teoria conform căreia impactul cu un aisberg ar fi fost suficient pentru a pecetlui soarta celebrului transatlantic Titanic, scrie...

Habitatul conceput de NASA pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte arată ca un iglu

Habitatul conceput de NASA pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte arată ca un iglu
"Mars Ice Home", habitatul conceput de NASA şi câştigătorii unui concurs de proiecte pentru prima misiune umană pe Marte din 2030, arată ca un iglu şi are meritul că este un excelent izolator...

Care a fost căutarea care a stabilit recordul popularității pe Google în anul 2016

Care a fost căutarea care a stabilit recordul popularității pe Google în anul 2016
Jocul Pokemon Go a fost căutarea cea mai populară din acest an la scară mondială pe motorul de căutare online Google, potrivit unui clasament dat publicităţii miercuri de gigantul american al internetului,...

VIDEO. Adevărul despre EXTRATEREȘTRI, ascuns de NASA timp de 7 decenii

VIDEO. Adevărul despre EXTRATEREȘTRI, ascuns de NASA timp de 7 decenii
Video Contactul cu civilizaţia extraterestră s-a produs acum mai bine de 70 de ani, când tot ceea ce ştiam despre Univers a luat o altă turnură, care avea să schimbe istoria omenirii. Scena acestui moment...

Combustibilul lichid obţinut din deşeuri de plastic, o descoperire care poate salva resurse la nivel global

Combustibilul lichid obţinut din deşeuri de plastic, o descoperire care poate salva resurse la nivel global
Pet-urile şi pungile din plastic reprezintă una dintre cele mai mari surse de reziduuri, care, din păcate, îngroaşă gropile de gunoi din întreaga lume. Deşi au existat numeroase campanii de reciclare...