x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Vaccin pentru COVID-19 , GATA până în OCTOMBRIE. Care vor fi problemele industriei farma?

Vaccin pentru COVID-19 , GATA până în OCTOMBRIE. Care vor fi problemele industriei farma?

de Dan Constantin    |    29 Mai 2020   •   18:12
Vaccin pentru COVID-19 , GATA până în OCTOMBRIE. Care vor fi problemele industriei farma?
Sursa foto: Hepta

Un director al companiei farmaceutice Pfizer declară că un vaccin pentru COVID-19 va putea fi gata până în octombrie 2020. El a precizat că sunt circa 100 de laboratoare din lume care se concentrează pe o formulă de vaccin, 10 dintre cercetări fiind în  stadiul de studiu clinic. Aceasta înseamnă că sunt șanse mari ca cel puțin unul sau două cercetări să fie finalizate. Pfizer lucrează împreună cu laboratoarele BIOTECH din Germania pentru vaccinul COVID-19. Publicația Times of Israel citeză opinii ale unor reprezentanți ai unor mari companiilor farma care sunt sceptici însă posibilitatea fabricării rapide în mari cantități a vaccinului. Ar fi necesare circa 15 miliarde de doze, susțin sursele citate, limitele de fabricație fiind date de imposibilitatea asigurării de flacoane de sticlă suficiente. Producătorii spun de asemenea că unele vaccinuri ar putea să impună temperaturi scăzute de păstrare . care limitează distribuirea lor. În ceea ce privește idea de a disponibiliza public rețetele de fabricare, companiile exclud această posibilitate care ar diminua drastic interesul pentru inovare.

×
Subiecte în articol: Covid-19 vaccin pfizer