Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am mai scris, nu demult, despre alchimia vibrantelor omagii. Adică despre modul în care erau elaborate textele consacrate, cu un prilej sau cu altul (dar parcă de prilejuri... omagiale mai era vorba?), cuplului prezidenţial. Se cunoaşte, însă, mai puţin faptul că operaţiunile atât de alambicate prin care se consuma publicarea acestor texte nu era o treabă uşoară.
Dimpotrivă, începând de la selectarea "omagiatorilor" şi până la punerea în pagină a compunerilor cu pricina, curgea multă apă pe Dâmboviţa. Dincolo, însă, de aceste operaţiuni, să le zicem tehnice, era vorba şi despre o anume diplomaţie, de nişte demersuri stăruitoare pe care redactorii însărcinaţi cu asemenea treburi erau obligaţi să le depună chiar pe lângă iscălitorii sloganurilor de tip "pupinc..iste" (să mă ierte cititorii mai pudibunzi, dar nu am cum scoate termenul din dicţionarele de specialitate!).
În anii de apus ai ceauşismului - pentru că acesta era adevărul, cel care fusese, odată, o veritabilă speranţă a românilor, devenea, tot mai apăsat, o dezamăgire -, lucrul cel mai greu era să găseşti nu doar autori, ci şi iscălitori ai compunerilor deja scrise din redacţie.
Nici măcar în ilegalişti - monştri sacri ai partidului! - nu mai puteai avea încredere, mai cu seamă după "episodul Pârvulescu". Vorba ceea, suflai şi-n iaurt până să vezi textul apărut. Aşa de pildă, a trebuit, mort-copt, să ia un asemenea "omagiu" de la Mihail Cruceanu, vechi militant al partidului şi, pe deasupra, participant la Congresul din mai 1921. În pofida vârstei sale înaintate, omul îşi conservase inteligenţa vie, ca şi vorba cu tâlc: ascuns, dar bine ţintit.
A pornit, aşadar, venerabilul ilegalist caruselul epitetelor, când, la un moment dat, a rostit foarte răspicat: "În înaltele funcţii de partid şi de stat în care l-a învestit NEVASTĂ-SA" (fireşte, majusculele îmi aparţin!). Am lăsat să se scurgă câteva secunde bune, după care Mihail Cruceanu a tuşit cu înţeles şi s-a făcut a reveni: "Bine dragă, taie chestia aia cu NEVASTĂ-SA şi pune cum vreţi să ziceţi voi!".
Altă dată, umblam cu limba scoasă după un om de cultură de naţionalitate germană - conform algoritmului
"R-M-G"( români-maghiari-germani). M-am dus la ţanc la un anume scriitor de naţionalitate germană, pe care l-am aflat la redacţia revistei "Neue Literatur". M-a privit, m-a ascultat şi mi-a răspuns cu voce stinsă: "Dragul meu, eu am scăpat de chestia de-astea. Mi s-a declanşat deja metastaza".
Una peste alta, o scenă de-a dreptul teribilă s-a petrecut, chiar în 1989, dar, spre sincera noastră invidie, nu la noi, la Scînteia tineretului. Au apelat, deci, confraţii la un textier versat în materie, care textier nu lăsa cu nici un chip la preţ. Cu sula-n coaste fiind, nici gazetarii - comanditori nu voiau să cedeze aşa de uşor. Până la urmă, unul dintre mahării gazetei l-a apostrofat: "Ce te tot târguieşti atâta, nenică? Las' că ne descurcăm noi şi fără matale. Sunt atâţia care abia aşteaptă să-l pupe-n..." "Da! - a tunat specialistul în omagii -, dar, dintre toţi, numai eu ştiu să-l pup în ... în mod ştiinţific!".
