Cum s-a inundat metroul în ziua vizitei lui Gorbaciov

În anul 1989 erau pe punctul de finalizare lucrările complexe de amenajare a Dâmboviţei în Capitală. Fostul mi­nistru adjunct al Transporturilor, Alexandru Dobre, ne povesteşte cum, în toiul lucrărilor de amenajare a Dâm­boviţei, o ploaie torenţială a provocat revăr­sarea râului în Metrou. Secretarul general Nicolae Ceauşescu era negru de mânie. Avusese în plan să-l invite pe Mihail Gorbaciov să viziteze Metroul chiar în acele zile.

"Era 1 mai 1987, îşi aminteşte inginerul Alexandru Dobre. Eram în plin efort la amenajarea Dâm­boviţei, cu lucrările de care am vorbit în episodul de ieri. Dar, ca de obicei, această zi era sărbătorită. Am fost iar prin vizită la familia I. Alexandru. În jurul orei 18:00 a venit peste Bucureşti o ploaie torenţială, o rupere de nori. În jurul orei 20:00 am chemat o maşină de la garajul MTTC şi am ajuns la 8:20 acasă.

Peste 10 minute a sunat telefonul: cineva de la Ca­pitală a anunţat la cabinetul ministrului că intră apă în METROU la Piaţa Unirii. M-am îmbrăcat urgent în haină de lucru, mi-am luat şapcă, umbrelă, am chemat maşina şi am plecat la faţa locului. Ploua în continuare, nu torenţial, dar fără întrerupere.

Ce se în­tâmplase? În Piaţa Unirii, MC Ind lucra după proiectul IPTANA, la construcţia pasajului Unirii. Cu ocazia unor săpături lângă peretele staţiei de metrou, a fost probabil atins cu o cupă de excavator canalul colector B0 (stânga Dâmboviţei). La acea ploaie torenţială ca­na­lul a fost pus sub presiune şi a cedat în locul lovit. Şi au început să curgă circa 2 mc/sec. S-a umplut imediat groa­pa de la pasaj şi a început să intre apă în staţia de Me­trou.

Era aproximativ ora 21:45 când eu am priceput despre ce-i vorba.
Erau însă la faţa locului tov. Olteanu, tov. Necşoiu de la Capitală, militari, alţi vicepreşedinţi, prim-se­cretari de sectoare, Badea de la CNA (mai puţin MC Ind.), ce să mai vor­besc, o hărmălaie şi un haos ca la Turnul Babel.

Eu, cunoscând zona şi cauza, am început să bănuiesc şi soluţia. Am lăsat să văd dacă Badea a bănuit. L-am provocat la o discuţie. Mi-am dat seama că ştie dar nu vrea să apli­ce această soluţie pentru că îi strica nişte lucrări în aval spre Podul Mă­ră­şeşti care erau pregătite pentru vi­zi­ta de a doua zi (sâmbătă), când urma să vină «Tovarăşul» cu Gorbaciov.

Am intrat şi eu în hărmălaie, am încercat să-i spun lui Olteanu despre soluţia mea dar n-a cuplat, avea încredere că poate să oprească apa cu nişte grinzi de poduri (un ade­vărat Moş Teacă).

Pe la ora 23:30 a apărut şi Aron Pavel căruia i-am spus direct: «Se pierde vremea degeaba, apa va intra imediat în staţia de transformare şi dispeceratul Metroului şi pagu­bele vor fi incalculabile. Soluţia este una singură: Badea să demoleze batardoul de pământ spre Dâm­bo­viţa, acolo la Podul Mărăşeşti şi pro­blema este rezolvată».

Am început discuţii, parlamen­tări, deplasarea cu auto la Podul Mă­ră­şeşti, alte discuţii, alte soluţii şi în timpul acesta apa curgea. Trecuse de nivelul peronului la Magistrala 1. Pe la 4:00 dimineaţa s-a desfiinţat ba­tardoul de pe Dâmboviţa. S-a terminat cu scurgerea apei în metrou în circa 30 de minute. Dar a curs apă în metrou circa 10 ore. Am abandonat ce era afară şi ne-am dus în staţia de metrou. Circa 30 cm de apă peste nivelul peronului.

Toate încăperile şi instalaţiile erau sub apă. Au început să intre în funcţie pompierii, cei de la metrou, dar mai ales pompierii militari.

Pe la ora 7:30 dimineaţa s-a văzut un prim semn cum că apa ar fi scăzut cu circa 2-3 cm. Am prins curaj. S-au mai cerut pompe. Acum era mai uşor ca la început, era sâmbătă şi era zi. S-a făcut o mobilizare cum nu cred că s-ar mai face azi.

La ora 10:30 a venit în vizită «To­va­răşul». Era negru de mânie. Dar cei care eram pe lângă dânsul, în special Suman R. şi ICP (care noap­tea n-au fost de găsit) l-au asigurat că sunt luate toate măsurile (lo­zincă).
- Dragă, când redeschideţi Me­troul?, a întrebat «Tovarăşul».

Pe ICP l-a apucat bâlbâiala, m-a căutat din priviri pe la spate şi m-a împins în faţă.
- Când redeschideţi Metroul?
- Cel mai devreme, cu multe provizorate, s-ar putea deschide marţi di­mineaţa, dacă vom primi de la Electrica-Putere un transformator.
- Vom "depune eforturi" să-l des­chidem mai devreme, sar ceilalţi cu gura şi vizita s-a terminat.

În acest timp apa scădea văzând cu ochii în Staţia de pe Magistrala 1, dar a venit un tânăr şi a început să spună că pătrunde apă foarte puternic în staţia de la Magistrala 2 (care era de­desubt). S-a încercat să se vadă pe unde intră apa şi de unde vine.

După circa 2 ore s-a constatat că pe o gaură pentru cablu de circa 40x40 cm ne­astupată bine la construcţie (poate că nici nu trebuia bine astupată) se scurgea masiv apa din staţia Magistralei 1 în staţia Magistralei 2. Am mobilizat alte forţe mecanice, alte pompe pentru Magistrala 2, cumva condiţiile de pompaj erau mult mai grele, dată fiind adân­cimea la care este nivelul robinetului.

Între timp s-a făcut sâmbătă seara şi pe la ora 21:00 a venit să mă schimbe Pintilie, adjunct de ministru pentru Poştă şi teleco­mu­nicaţii. Deşi el era numai o prezenţă, nu se putea altfel. Du­minică di­mineaţa la 7:00 am fost înapoi. Acţiunea de evacuare din Magistrala 2 mergea într-un ritm oarecare, iar la Magistrala 1 se eli­berase peronul de apă şi se evacuase mâlul din camere, de peste tot. Era un miros groaznic pentru că, în­ţelegeţi, canalul B0 era un canal co­lector al Bucureştiului.

Colegul meu Pintilie mi-a spus că ar fi aflat în timpul nopţii că undeva spre Staţia Mihai Bravu ar fi o pungă de apă de care nu s-a ştiut, dar nici el nu ştia precis. N-am dat im­portanţă. Duminică după-amiază, când apa de la Magistrala 1 era pe terminate, iar la Magistrala 2 mergea destul de bine evacuarea, am plecat cu o echipă de ingineri şi electromecanici de la I Metrou la Staţia Mihai Bravu şi am constatat că pe circa 750-800 cm, unde metroul trecea pe sub Dâmboviţa formând o burtă, toată secţiunea era plină cu apă, erau inundate şi cablurile electrice şi cele de semnalizare.

Chiar în acea după-amiază am organizat împreună cu prim-secretarul de la Sectorul 4, cu di­rectorul de la Aversa şi cu ing. Nicolaie de la CCCF trei puncte de eva­cuare: câte unul cu pompele pe va­goneţii dinspre Staţia M. Bravu şi res­pectiv Timpuri Noi, şi altul chiar cu pompele dintr-o staţie de pompare din partea de jos a "burţii" prin alimentarea cu energie de la su­prafaţă. S-a lucrat continuu cu oa­meni care supravegheau pompele puse pe vagoneţi, care prelun­geau furtunele şi făceau şi alte ope­raţii auxiliare.

Marţi dimineaţă pe la ora 10:30 împreună cu un sportiv din Sectorul 4 ne-am urcat cu o lanternă într-o barcă pneuma­tică şi am încercat să trecem dintr-o parte într-alta. N-am reuşit pentru că la mijloc se golise caseta numai vreo 70 cm sub boltă. N-am avut curaj şi ne-am întors îna­poi. S-a terminat de evacuat apa miercuri. Iar miercuri noaptea s-a organizat curăţarea căii, a ta­blou­rilor electrice, s-au curăţit semna­lele şi joi la ora 10:00, când eu eram la Bu­dapesta, a început să circule me­troul.

Nu doresc să elogiez acele vremuri, când din câte se vede n-am dus o viaţă tocmai uşoară, dar nici nu pot trece peste nişte ade­văruri de necontestat. Am în vedere în primul rând capacitatea de mobilizare a oricărei întreprinderi, oricărui orga­nism; Ar­mată, Poliţie, Pompieri pentru o cauză de interes pu­blic. Aceasta mi-o explic printr-un surplus de autoritate care funcţiona incomparabil mai bine decât acum când au­toritatea funcţionează «în stradă».

Dar revenind la Metrou, nu pot să nu apreciez profesionalismul ce­lor din conducerea Întreprinderii de Exploatare a Me­troului cât şi a muncitorilor specialişti, care au fost în stare să cu­reţe, să verifice, să repare ma­rile stri­căciuni şi într-un timp aproape de necrezut să facă me­troul să circule.

La întoarcerea mea de la Bu­da­pesta, sâmbătă după-amiază (la do­uă zile după repunerea me­troului în funcţiune) mi-am re­luat locul la punctul Podul Mihai Vodă pe Dâm­boviţa. De necaz mai fă­ceam şi haz zicând că servesc masa în centru, adică în automobilul condus de dl Mihalcea care avea tăria şi consec­venţa să stea după mine, inclusiv duminica după amia­ză în acel program in­fernal de 16-18 ore pe zi.
În afară de mine şi încă vreo câţiva, cred că nu-şi mai aminteşte nimeni de acele zile.