Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fragmentul este tradus din "Savoir improviser. La parole, l'Action, l'Ecrit" de Georges Grzybowski, Paris, Retz, p. 127-169 (an de apariţie a cărţii nemenţionat).
... Despre improvizaţie
"Nu devii mare orator decât cu sudoarea frunţii" (Guillain)
1. Improvizaţia şi munca prealabilă
Cicero şi improvizaţia oratorică. Cicero a subliniat de multe ori necesitatea unor vaste cunoştinţe. El spunea că "oamenii care vorbesc fără să se fi pregătit dinainte pentru aceasta nu sunt oratori, ci lucrători dotaţi cu o foarte mare volubilitate". În altă parte, el remarcă: "Geniul oratoric este circumscris în nişte limite stricte, ca în cazul altor talente. Orator este cel ce poate vorbi despre orice problemă într-o manieră elegantă şi convingătoare", Marele tribun insistă şi asupra necesităţii unui studiu prealabil: "Tociţi cărţi, ar spune el astăzi unor începători. Orice orator care doreşte să-şi satisfacă auditoriul este obligat ca, pe lângă pregătirea din timpul şcolii, să cunoască în profunzime subiectul pe care îşi propune să-l trateze şi pe care trebuie să-l cunoască mai bine decât auditorii. Studiind şi în timpul liber îşi va arăta superioritatea asupra auditorilor şi încrederea în el însuşi poate ţine un discurs public". (Cicero)
Alţi autori antici: Quintilian şi Tacit
La numeroşi autori antici, ale căror comunicări erau majoritatea orale (imprimeria neexistând încă), găsim ca un laitmotiv remarca următoare: ca să poţi spune ceva, ca să impresionezi trebuie să ai înainte de toate multe cunoştinţe şi o bună pregătire. "Doresc să se manifeste grijă pentru toate expres, dar principala preocupare să existe pentru fondul lucrurilor". (Quintilian)
Şi acum prezentăm pe scurt părerea unui mare istoric antic: "Aşa cum războinicul merge la luptă înarmat cu sabie, la fel şi oratorul trebuie să se prezinte în forum înarmat cu cunoştinţele sale...". (Tacit)
2. Munca prealabilă şi clasicii
Este necesar să reamintim celebrul precept al autorului "Artei poetice":
"De zece ori poemul meu să-l cizelezi;/ Dă-i lustru, şlefuieşte-l, îndreaptă-l de nu merge,/ Arareori s-adaugi, dar mai adesea şterge!" (Boileau)
Care educator celebra mai bine decât Fenelon virtuţile eforturilor îndelungate şi superioritatea acestora faţă de graba din ultimul moment?
"Nu ajung, spune el, trei luni să te pregăteşti pentru un discurs public... Trebuie să treacă mai mulţi ani ca să-ţi faci un fond bogat. După o astfel de pregătire generală, pregătirea pentru un anume moment este mai uşor de realizat. Or, dacă te pregăteşti numai pentru acţiuni separate, nu vei putea spune decât banalităţi, lucruri vagi, idei înnodate, nu vei fi capabil să arăţi importanţa adevărurilor, pentru că toate adevărurile generale există într-o legătură necesară." (Fenelon)
Şi pentru prinţul filosofilor şi scriitorilor secolului al XVIII-lea, la care puritatea stilului nu era cea mai mică virtute, iar limba atât de naturală, de vioaie, încât părea că vine de la sursă, provizia de cunoştinţe este necesară acestui "incendiu" al spiritului care este discursul: "Elocinţa este ca o flacără. Ca să nu se stingă are nevoie de «combustibil»". (Voltaire)
3. Improvizaţie gândită
"Improvizatorii sunt destul de tari în introduceri. Ştiu foarte bine cu ce să înceapă, dar îi încurcă faptul că nu ştiu unde să se oprească... şi atunci adună peroraţie după peroraţie." (Cermenin, om de stat şi publicist al Restauraţiei)
"Poţi fi improvizator fără să fii orator, dar niciodată orator fără să fii improvizator." (Thiers, om politic francez, 1797-1877)
"Nimeni nu este mai bine pregătit decât un improvizator. Improvizatorul vorbeşte într-adevăr despre idei pe care le-a purtat mult timp în minte. În ce priveşte forma, unui orator îi este suficient să aibă la dispoziţia sa o mie cinci sute-două mii de cuvinte şi îi revine sarcina ca, printr-o revizuire severă a limbajului său, să facă o astfel de selecţie, încât cuvântul să fie potrivit, imaginea exactă, metafora adecvată faptului şi, printr-un fel de memorie inconştientă, la care este obişnuit să facă apel, să înlănţuie cuvintele în mod firesc. Cuvintele aparţin tuturor, dar ceea ce le este dat numai unora este să ghicească însă cum va fi auditoriul şi câtă forţă şi supleţe îţi este necesară pentru aceasta." (Viviani, preşedintele Consiliului celei de-a III-a Republici).
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, pp. 15-18. Traducere Silvia Turza.
