x close

Afacerile lui Puiu Popoviciu, controlate prin mama sa octogenară

0
Autor: Ion Alexandru 07 Aug 2017 - 12:50
Afacerile lui Puiu Popoviciu, controlate prin mama sa octogenară DIANA OROS
Vezi galeria foto


Separarea laturii civile a dosarului „Băneasa” din procesul penal în urma căruia omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare săptămâna trecută ridică, inevitabil, problema recuperării prejudiciului. Oficial, în acest moment Puiu Popoviciu nu mai deține, în nume propriu, nicio afacere în România, iar ultima dată când a administrat în mod direct o astfel de afacere a fost în anul 2004. Însă mai multe companii imobiliare, care posedă zeci de proprietăți importante, sunt deținute de mama lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu, o femeie în vârstă de 87 de ani. Aceasta împarte acționariatul firmelor imobiliare cu companii de tip offshore, înregistrate în Cipru, Nicosia. În urmă cu doi ani, mama lui Puiu Popoviciu a vândut unui alt offshore părți sociale din compania Practic SA, societate ce a preluat de la stat, după Revoluție, spațiile comerciale de la parterul blocurilor din București, unde astăzi există două celebre lanțuri de supermarketuri.

 

Ligia Popoviciu este mama omului de afaceri Gabriel Aurel Popoviciu, o doamnă născută în anul 1930. În ciuda vârstei înaintate, Ligia Popoviciu este, practice, paravanul fiului său în afacerile imobiliare din România. Altele decât celebrul cartier rezidebial și celebrul complex comercial din nordul Capitalei, pentru care afaceristul a fost condamnat, definitv, la șapte ani de închisoare cu executare.

 

Vilele 23 și 24 din Snagov, dar și două imobile din strada Gogol

Portrivit unor informații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în 2016, Ligia Popoviciu deținea un pachet de 49 la sută din acțiunile unei companii denumite SC Farview Investments SRL. Firma în cauză avusese sediul social, până atunci, în incinta Complexului Băneasa Business & Technology Park, pe Șoseaua București - Ploiești nr. 42-44, adică unde se află terenul de 224 de hectare cu care Universitatea de Știinţe Agronomice și Medicină Veterinară București s-a asociat cu Băneasa Investments. Însă anul trecut firma și-a schimbat adresa sediului social într-o altă locație din Sectorul 1.

Celalălt acționar al SC Farview Investments SRL, cu un pachet de 51% din beneficii și pierderi, este un offshore cipriot, denumit Anruda Limited Nicosia. Aceste informații sunt extreme de interesante, în contextul în care situația recuperării prejudiciului în dosarul „Băneasa”, ca latură civilă disjunsă din procesul penal, nu a fost încă elucidată din punct de vedere juridic. Conform unei încheieri din 2015, când a avut loc o operaţiune de divizare de companii, a fost publicată o listă cu proprietățile SC Farview Investments SRL în Monitorul Oficial al României. Cu acest prilej, am aflat că firma la care mama lui Puiu Popoviciu deține 49% din părţile sociale are în proprietate două celebre vile situate în Snagov. Este vorba de Vila 23 și Vila 24, cu suprafețe de 7.564,08 metri pătrați, dar și zece apartamente situate într-un bloc amplasat în strada Nikolai Gogol nr. 29, precum și un alt imobil din Nikolai Gogol nr. 2, la care se adaugă spații de depozitare sau locuri de parcare.

Alte proprietăți ale acestei companii sunt terenuri și construcții în buricul Bucureștiului, pe strada Dumbrava Roșie nr. 6, terenuri în strada Gura Gârliței la nr. 16-22 și 44-48, un apartament și două locuri de parcare în strada Traian nr. 187-189 și două vile cu apartamente în bd. Agronomiei. Prima la nr. 7-15, iar a doua la nr. 1-5. Compania mai deține, potrivit aceleiași surse, un apartament în Intrarea Epocii nr. 30. Aceste proprietăți au o suprafață totală de 35.565,82 de metri pătrați și aveau, la 31 decembrie 2013, o valoare contabilă de aproximativ 20 de milioane de lei.

 

Rețea deasă de căsuțe poștale

Aceasta este doar o parte a bunurilor imobiliare deținute, prin intermediul unor companii, de grupurile de firme controlate de Puiu Popoviciu. Însă o estimare concretă a averii deținute prin intermediul afacerilor este, practic, imposibil de făcut. Asta deoarece încrengătura de offshore-uri implicate în societăți comerciale din Romania, care dețin acțiuni la alte firme și care, la rândul lor, deţin proprietăți imobiliare, este un adevărat păienjeniș.

Spre exemplu, din grupul Farview, pe lângă SC Farview Investments SRL, mai există o companie denumită SC Farview Properties SA, unde același offshore, Anruda Limited, deține 51% din capitalul social, iar mama lui Puiu Popovicu, Ligia Popoviciu, controlează 49%. O altă companie afiliată este SC Farview Prime Properties SA, cu sediul într-unul dintre apartamentele din str. Nikolai Gogol nr. 29, despre care am vorbit mai sus. Structura acționariatului acestei firme este identică cu cea regăsită în celelalte două. În 2015, sub aceeași structură a acţionariatului a luat ființă o a patra companie, SC Farview Prime Investments SRL, cu sediul în Șoseaua București - Ploiești nr. 42-44.

Toate aceste companii, controlate de Puiu Popoviciu prin intermediu offshore-ului cipriot Anruda Limited și prin intermediul Ligiei Popoviciu, au ca obiect de activitate închirierea sau subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

 

Afacerea Restarantul Regal „Flora” de pe Kiseleff

O altă filieră a afacerilor imobiliare deținută de rețeaua lui Puiu Popoviciu poartă numele Wellkept Imobiliare SA. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, compania cu sediul în Piaţa Dorobanţi din Capitală avea ca asociați un offshore cipriot denumit Tatija Investments Limited și pe Radu Dimofte, un apropiat al lui Puiu Popoviciu. Atunci, acționarii au decis să redenumească societatea în SC Wellkept Group SA și să efectueze mai multe tranzacții.

Prima chestiune aprobată în ședinţa AGA din 22 decembrie 2015 a fost vânzarea către societate a unei cote de 7/12 părți din dreptul de proprietate asupra unui teren aferent imobilului amplasat în Șoseaua Kiseleff nr. 39 din Sectorul 1 al Capitalei, la un preţ de 4,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA.

La această adresă funcționa, pe vremuri, Restaurantul Regal „Flora”, devenit, în perioada comunistă, un magazin exclusivist de unde se aprovizionau angajații ambasadelor acreditate la București. Este vorba de un teren de 4.000 de metri pătrați. Atât pământul, cât și construcția au intrat, după Revoluţie, în patrimoniul companiei Comaliment SA, controlată astăzi tot de Puiu Popoviciu. În anul 2005, Comaliment SA a părăsit proprietatea din Kiseleff după ce, în 2004, proprietarii din acte ai imobilului au reușit să fie puşi în posesie printr-o dispoziție eliberată de primarul Capitalei Viorel Lis. Proprietarii, Fritz Berndt Goebell, Rolf Ernst Krehtel și Helga Tudor vânduseră deja, încă din 2004, drepturile litigioase aferente acestei proprietăţi către avocata Tanți Virginica Dumitrescu și către un anume Adrian Corbea.

În 2009, avocata și Adrian Ciorbea au vândut proprietatea, la rândul lor, omului de afaceri Sorin Crețeanu, cel care controlează compania Comnord SA, dar și către alte două persoane. Prețul vânzării a fost de 1,21 de milioane de euro, în condițiile în care specialiștii imobiliari evaluau această proprietate la cel puțin 10 milioane de euro. În 2010, construcția din Kiseleff nr. 39 a fost demolată pentru ridicarea unui complex rezidențial. Comnord SA, societatea controlată de Crețeanu, a ridicat, în cartierul Băneasa, celebrele blocuri rezidenţiale de lux.

 

Mama lui Puiu, 1,8 milioane de euro la sfârșitul lui 2015

Tot în ședinţa AGA din 22 decembrie 2015 a SC Wellkept Grup SA, acționarii au mai luat două decizii. Prima se referă la aprobarea achiziționării de către societate de la un alt offshore cipriot controlat de rețeaua lui Popoviciu, Bladon Enterprises Limited, a unui număr de 55.814 acțiuni deținute de căsuța poștală a compania SC Practic SA, la un preţ de 6.366.000 de euro. Tot atunci, adunarea acționarilor SC Wallkept Grup SA a avizat favorabil achiziţia unui alt pachet de 15.635 de acțiuni la SC Practic SA, pe care le deținea mama lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu. Prețul de tranzacție s-a ridicat, atunci, la 1.783.000 de euro.

Practic SA este o companie care, după Revoluție, a preluat de la stat mai multe spații comerciale amplasate la parterul blocurilor de pe marile bulevarde din cartiere. În prezent, printre cei mai importanți clieni care au închiriat aceste spații se numără lanțurile de supermarketuri Mega Image și Profi.

 

Hoteluri, fast-fooduri și patiserii

Wellkept Grup SA este membră a grupului de căsuțe poștale cipriote Wellkept Properties Limited. Acest grup, înființat în anul 1999, mai deține în România acțiuni, în proporție majoritară, la altă companie care a preluat spații comerciale de la stat, SC Universal SA, dar și al patformei industriale Meteor SA. Celelalte căsuțe poștale ale grupului sunt Tatika Investments LTD, Bladon Enterprises Limited și Tresela Investment LTD.

Tatika Investment LTD deține acțiuni la Băneasa Shopping City, la Hotel Howard Johnson, deține hotelurile Ramada și Parc, lanțul de fast-fooduri KFC, Pizza Hut, patiseriile Paul și Cinnibon, sau Metav SA.

În ceea ce privește offshore-ul Bladon Enterprises Limited, acesta are, la rândul lui, acțiuni în restaurantele Pizza Hut și KFC, în patiseriile Paul și Cinnibon, precum și la Hotel Howard Johnson.

 

Administratorul Popoviciu, cu domiciliul declarat la New York

Comaliment SA şi Herăstrău SA, companii controlate de Puiu Popoviciu, fac parte din structura acționariatului SC Băneasa Investments SA, firmă care s-a asociat cu USAMV pentru a prelua cele 224 de hectare de teren pe care s-a ridicat cartierul Băneasa. În 2004, structura acționariatului Comaliment SA arăta că 33,228% din capitalul social era deținut de Zerlin Dimofte, tatăl afaceristului Radu Dimofte, apropiatul lui Puiu Popoviciu. Mama acestuia din urmă, Ligia Popoviciu, deținea 32,210% din Comaliment SA, iar un procent de 24,904% era controlat de offshore-ul cipriot Bladon Enterprises Limited, din Nicosia, despre care am vorbit mai sus. Alți acționari ai Comaliment erau Maria Badea, Dragoș Alecsandrescu, Silvia Ganea și Constantin Olteanu. Printre administratorii societății se numără însuși Gabriel Aurel Popoviciu, alias Puiu Popoviciu.

În 2005, Puiu Popoviciu devenea administrator al unei alte companii, SC Moaro Trading SRL, din structura acționariatului căreia făceau parte trei companii străine (căsuțe poștale). Este vorba de Engma Behever BV (cu 75%), Turkmall Retail BV (24%) și Inter IKEA Systems BV (cu 1%). Această din urmă companie fiind afiliată lanțului de magazine de mobilă care are deschis un punct de lucru și de desfacere pe terenul de 224 de hectare din Băneasa. Firma Moaro Trading SRL se ocupă cu comerțul cu amănuntul de mobilă, articole de iluminat și articole de uz casnic.

Administratorul firmei, Gabriel Aurel Popoviciu, avea domiciliul, declarat la Registrul Comerțului, în Statele Unite ale Americii, la New York.

 

Un păienjeniş de firme, din care majoritatea offshore-uri implicate cu acțiuni în companii care au preluat de la stat spații comerciale și imobile de lux, reprezintă imaginea de ansamblu a afacerilor controlate de Puiu Popoviciu prin interpuși

 

În câteva astfel de companii importante o regăsim, cu aproape jumătate din acțiuni, pe mama lui Puiu Popoviciu, Ligia Popoviciu. Una dintre companiile controlate de aceasta deține două vile la Snagov și multe ansambluri rezidenţiale în Sectorul 1 al Capitalei


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 4890


Mai multe titluri din categorie

Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara

Documentele care arată cine este vinovat de moartea studentului peste care a căzut poarta de la intrarea în Timișoara
O serie de documente ale Inspectoratului de Stat în Construcții potrivit cărora proiectele de reabilitare a porții morții care s-a prăbușit ucigând un student s-au făcut ilegal, au fost...

Guvernul Tudose dă liber SRI să instruiască ONG-iști

Guvernul Tudose dă liber SRI să instruiască ONG-iști
Cu puțin timp înainte de izbucnirea scandalului din interiorul PSD, soldat cu demisiile vicepremierului Sevil Shhaideh și a ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, sub semnătura premierului Mihai...

Încă o lovitură primită de DNA în războiul cu repudiații din instituție

Încă o lovitură primită de DNA în războiul cu repudiații din instituție
Laura Codruța Kovesi înregistrează un nou eșec în justiție. De această dată, nu prin instituția pe care o coordonează, DNA, ci în nume personal. Magistrații Instanței Supreme au hotărât...

„Sponsorul” numărului 2 din Parchetul General, furnizor al experților criminaliști

„Sponsorul” numărului 2 din Parchetul General, furnizor al experților criminaliști
Galerie Foto Compania unui prosper om de afaceri, premiat, în 2009, cu marele premiu al Salonului de Inventică de la Geneva, pentru inventarea Roboscan, a fost selectată, printr-o procedură simplificată, să livreze...

Dr. Magda Pârvu: Atacul bolilor reumatismale inflamatorii începe la degete, la articulaţiile mici

Dr. Magda Pârvu: Atacul bolilor reumatismale inflamatorii începe la degete, la articulaţiile mici
Galerie Foto Bolile care strică articulaţiile nu sunt doar acele artroze, maladii degenerative, de uzarea articulaţiilor, de degradarea lor, de roaderea cartilajului şi deteriorarea lichidului sinovial, de ungere. Există şi...

DNA, lovitură prin ricoşeu. Ce alte închirieri ar putea fi anchetate

DNA, lovitură prin ricoşeu. Ce alte închirieri ar putea fi anchetate
Galerie Foto Sute de proprietăţi ale statului, administrate de Apele Române, au fost scoase la închiriere, alături de Brațul Pavel și Insula Belina, în peri­oada 2010-2012, potrivit unor documente...

Dr. Mihai Negruşoiu: După repararea fracturii, păstrarea tijelor metalice leneveşte oasele

Dr. Mihai Negruşoiu: După repararea fracturii, păstrarea tijelor metalice leneveşte oasele
Perioada gipsului şi-a trăit traiul, acum doar 5% dintre fracturi se mai soluţionează cu montarea gipsului. Restul fracturilor se rezolvă cu intervenţie chirurgicală de rearanjare a oaselor rupte. Interviu...

Primăria lui Boc cheltuie 1,3 milioane de euro pe beculețe pentru pomii de iarnă

Primăria lui Boc cheltuie 1,3 milioane de euro pe beculețe pentru pomii de iarnă
Galerie Foto Un “tunuleț” de peste 1,3 milioane de euro, din banii municipalității, s-a parafat, în urmă cu trei zile, la Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Instituţia condusă de fostul premier PDL-ist Emil B...

Două judecătoare și o procuroare și-au pierdut funcția de magistrat din cauza „ambiţiei”. Au concurat împotriva omului lui Kovesi și au fost executate

Două judecătoare și o procuroare și-au pierdut funcția de magistrat din cauza „ambiţiei”. Au concurat împotriva omului  lui Kovesi și au fost executate
Galerie Foto Fostul procuror-șef al DIICOT, Alina Bica, fostele judecătoare Antonela Anne Mary Costache și Veronica Cîrstoiu, precum și judecătoarea Elena Burlan, au intrat, pe rând, în vizorul Direcției...

Ordin al ministrului Justiției: Persoanele arestate vor fi informate în scris că au dreptul să nu declare nimic

Ordin al ministrului Justiției: Persoanele arestate vor fi informate în scris că au dreptul să nu declare nimic
Săptămâna trecută, în Monitorul Oficial al României a fost publicat un Ordin comun, semnat de ministrul Justiției, Tudorel Toader, de ce al Afacerilor Interne, Carmen Dan, la care au acheisat preșe...

Tariful RUȘINOS cu care se ÎNCHIRIAZĂ Transfăgărășanul

Tariful RUȘINOS cu care se ÎNCHIRIAZĂ Transfăgărășanul
Jurnaliștii publicației Ora de Sibiu dezvăluie tariful pe care CNAIR îl practică pentru închirierea drumului despre care emisiunea Top Gear spunea că este cel mai frumos drum din...

De la „Femeia anului”, la dormit în parc. Un împrumut de coșmar

De la „Femeia anului”, la dormit în parc. Un împrumut de coșmar
Galerie Foto Cum poate un simplu împrumut să ruineze viața unui om? Povestea Paulei Banu care și-a pierdut casa pentru un credit de câteva mii de euro dezvăluie riscurile unor contracte-capcană care există pe...

Umbra lui Kovesi. Istoria neromanțată a consilierei Tițian

Umbra lui Kovesi. Istoria neromanțată a consilierei Tițian
Galerie Foto Scandalul imens de la DNA, generat de rezultatele controalelor efectuate de inspectorii Inspecției Judiciare la instituția condusă de Laura Kovesi, o readuce în atenția opiniei publice pe judecătoarea Dana...

Miza războiului din DNA: dosarul privind Autostrada Sibiu-Orăștie

Miza războiului din DNA: dosarul privind Autostrada Sibiu-Orăștie
Galerie Foto La sfârșitul anului 2015, mai mulți subcontractori ai lucrării tronsoanelor Autostrăzii Sibiu-Orătie au început să dea declarații la DNA într-un dosar deschis, încă din 2013,...

Noua taxă auto va trece pe la RAR şi primărie. Cum s-ar putea calcula noua taxă de mediu

Noua taxă auto va trece pe la RAR şi primărie. Cum s-ar putea calcula noua taxă de mediu
Galerie Foto La nici un an de la eliminarea timbrului de mediu, românii se vor confrunta cu un nou soi de taxă suplimentară pe autovehicule. Fie că-i va spune taxă de înmatriculare, rovignetă de mediu sau în...
Serviciul de email marketing furnizat de