x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Victimă a masacrului de la "Perla”: "Am încuiat uşa coaforului, ca Vlădan să nu se întoarcă. Am avut senzaţia că nu a terminat!”

Victimă a masacrului de la "Perla”: "Am încuiat uşa coaforului, ca Vlădan să nu se întoarcă. Am avut senzaţia că nu a terminat!”

de Adriana Oprea-Popescu    |    03 Sep 2012   •   15:28
Victimă a masacrului de la "Perla”: "Am încuiat uşa coaforului, ca Vlădan să nu se întoarcă. Am avut senzaţia că nu a terminat!”

In dupa amiaza zilei de 5 martie 2012, agentul de politie Gheorghe Vladan (52 ani) a intrat inarmat intr-un coafor din Bucuresti, unde se aflau zece oameni, angajati si clienti, si a inceput sa traga cu un pistol GLOCK. Doua femei, Florina Vladan (46 ani) si Mariana Bendre (41 de ani), au fost ucise, iar alte sase persoane – ranite.

In acea zi, la ora 17:30, Florica T. se afla in frizeria din cadrul salonului "Perla', pe scaun, chiar langa usa. Azi, la procesul in care a dat declaratie de martora, femeia a rememorat momentele terifiante pe care le-a trait.

"Ma aflam pe scaunul frizeriei, cu fata spre usa si, la un moment dat, l-am vazut pe inculpat tragand cu un pistol inspre mine. L-a impuscat pe un alt domn, care astepta pe canapea sa-i vina randul la frizerie, dar si pe un client aflat pe scanul de langa mine. Am fost singura care a ramas in picioare dupa tot ce s-a intamplat', i-a declarat martora judecatorului de la Tribunalul Bucuresti.

"Glontul a trecut prin scaunul de frizerie pe care, cu fractiuni inainte de tragere, se afla victima T. Florica, si a lovit peretele pe care se afla oglinzile lavoarului. Cele doua victime T. Florica si R. Steluta, se aflau in momentul executarii focului in spatele scaunului incercand sa se ascunda sub masca lavoarului. Glontul a trecut printre cele doua femei si nu a lovit-o pe niciuna din ele. La cercetarea locului faptei a fost identificata urma lasata de proiectil pe peretele pe care se afla montate oglinzile', se precizeaza in rechizitoriul prin care, la 26 aprilie 2012, Gheorghe Vladan a fost trimis in judecata.

"Am fost singura care a ramas in picioare dupa tot ce s-a intamplat. Dupa ce inculpatul a iesit, am mers sa vad ce s-a intamplat in coafor. Casiera era moarta, sotia lui inca mai horcaia si m-am intors sa iau niste prosoape din frizerie. Dar, cand am intrat acolo, am observat ca cel care fusese impuscat in genunchi incepuse sa se vaite de durere, iar cel de pe canapea sangera foarte tare. L-am ajutat sa stea pe o parte si i-am pus niste prosoape. Apoi, am vorbit, in soapta si mai mult prin semne, cu vanzatoarea de langa coafor, sa cheme Politia. Ea mi-a zis ca a sunat la Politie in momentul in care a auzit impuscaturile. Dupa ce am incercat sa-i ajut pe cei impuscati, m-am dus la usa salonului, sa o incui, nu cumva sa se mai intoarca. A fost ca un gest reflex. Am avut senzatia ca nu a terminat! In spate erau fetele de la manechiura/pedichiura... Insa nu aveam cheia! Am intrebat de ea si a venit o doamna si mi-a dat-o. Atunci am incuiat, tinand clanta cu mana. Si in timp ce stateam cu mana pe clanta, a venit politia'.

"M-am nenorocit, i-am impuscat pe toti din frizerie!'

Vladan a stat in salonul "Perla' 3 minute si 40 de secunde. Toate cele 11 focuri de arma au fost trase insa intr-un interval de circa 40 de secunde. Dupa ce si-a golit incarcatorul GLOCK-ului in oamenii din coafor, Gheorghe Vladan a traversat strada (o artera aglomerata din Bucuresti) si s-a "predat' unui agent de paza de la sediul Transelectrica, aflat in apropiere de salonul "Perla'. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din holul unde Vladan astepta venirea politiei, alertata de agentul de paza, dovedesc ca el nu parea sa fie deloc bulversat de crimele pe care tocmai le comisese.

Agentul de paza de la Transelectrica a dat si el azi declaratie de martor in proces. "Inculpatul a venit la locul meu de munca, s-a legitimat, a scos pistolul si l-a pus pe pervazul geamului. Si mi-a zis «M-am nenorocit, i-am impuscat pe toti din frizerie!». Apoi, mi-a spus ca sotia l-a lasat cu datorii la banca si ca a impuscat-o, atat pe ea, cat si pe casiera. L-am intrebat de ce a tras in casiera, iar el a raspuns ca acea casiera nu i-o dadea la telefon pe sotia sa, cand suna dupa ea', a marturisit instantei agentul de paza, adaugand ca Vladat i-a solicitat sa sune la 112 iar "cand au venit politistii, n-a opus niciun fel de rezistenta. Se calmase, se resemnase'.

Vladan invoca un "declic'

Tot la termenul de azi, procurorul de sedinta a solicitat prelungirea mandatului de arestare preventiva, ocazie cu care i s-a dat cuvantul inculpatului. Vladan nu-si mai aduce aminte foarte bine decat ca a avut o amnezie temporara. "Este o durere si o suferinta cu care eu, personal, va trebui sa traiesc mai departe', a declarat instantei Gheorghe Vladan. "Daca as putea sa ajut victimele, as face-o. Nu m-am dus atunci la coafor cu intentia sa se intample acest lucru', a tinut Vladan sa precizeze, pentru a nega premeditarea retinuta de procurori. "Am vazut inregistrarea video (n.r. - cea surprinsa pe camerele video din coafor), la prezentarea materialului de urmarire penala si stau uneori si ma intreb ce s-a intamplat in acele secunde... Daca eu sunt cel de acolo, pentru ca nu-mi amintesc decat ca i-am spus sotiei mele «bine, draga mea, la revedere». Acest declic, aceasta pierdere de memorie..., nu dau vina pe casiera ca a incercat sa ma scoata de mana afara, dar am vazut pe inregistrare, fara ca eu sa-mi aduc aminte asta, cum o femeie ma tinea de mana, o femeie straina, pe care nu o vazusem niciodata. Presa m-a catalogat criminal, ucigas, monstru. Imi pare rau pentru acele secunde din viata mea'.

Prezente la proces, colegele celor doua femei ucise in coafor au fost stupefiate de incercarea lui Vladan de a se victimiza. Pe casiera (n.r. - Bendre Mariana), spun ele, inculpatul o stia de la coafor, nu-i era deloc "necunoscuta' sau "straina'. Iar la statura ei mignona, victima nicidecum nu putea incerca sa agreseze un individ ca Vladan, care masoara 1,80 m.

Instanta a fixat o nou termen pentru 1 octombrie a.c., data la care vor fi audiati noi martori.

×
Subiecte în articol: victima perla masacru