x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Oamenii Robertei Anastase vor număra voturile din decembrie

Oamenii Robertei Anastase vor număra voturile din decembrie

de Ion Alexandru    |    29 Noi 2016   •   07:40
Oamenii Robertei Anastase vor număra voturile din decembrie
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Alegerile parlamentare de anul acesta stau sub semnul “nopții minții”, după ce DNA a cerut și obținut arestarea preventivă a șefei Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru. Însă, miza politică a acestei arestări constă în cine numără voturile din data  de 11 decembrie, ce soft folosește AEP și cum se pot evita fraudele electorale. La sfârșitul lunii octombrie, Autoritatea Electorală Permanentă a achiziționat, prin licitație publică, acest program informatic, prin care se vor centraliza toate voturile pentru Senat și Camera Deputaților. Firma câștigătoare a fost înființată de directoarea AM POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, dată, nu mai devreme decât în luna septembrie, de inspectorii Agenției Naționale de Integritate pe mâna DNA. Mai mult, și firma care a câștigat licitația organizată de AEP face obiectul verificărilor ANI, întrucât fosta patroană a încheiat cu aceasta, în numele ministerului, un contract de finanțare europeană. În anchetă mai este vizată o altă societate, pentru care directoarea în cauză a lucrat, firmă aparținând fostului șef de cabinet al Robertei Anastase, pe vremea când aceasta conducea, din partea PDL, Camera Deputaților.

 

După arestarea președintei AEP, Ana Maria Pătru, politicienii implicați în campania electorală au ridicat câteva semne de întrebare cu privire la adevăratul motiv care a stat în spatele anchetei DNA cu doar o lună înainte de alegeri. Principala preocupare a acestora a fost să afle programul informatic ce va fi utilizat la numărarea voturilor și, mai ales, cine îl va pune la dispoziție. “Jurnalul Național” prezintă, în detaliu, informații explozive cu privire la cercurile de interese care gravitează în jurul acestei afaceri.

 

Programul a costat 700.000 de euro

Achiziția serviciilor de programe de software de aplicație pentru numărarea și centralizarea votării la alegerile pentru Camera Deputaților și a Senatului României, din decembrie 2016, a fost planificată de Autoritatea Electorală Permanentă încă din data de 24 mai 2016. Atunci, instituţia condusă, la vremea respectivă, de Ana Maria Pătru și-a făcut publică intenția de a organiza, în acest sens, o licitație. Iniţial, ÁEP a precizat că este dispusă să cheltuie pentru acest program informatic 5.894.428 de lei fără TVA, iar sistemul software să fie implementat într-un termen de șase luni de la data încheierii contractului.

În luna precedentă decapitării instituției de către DNA Ploiești, Autoritatea Electorală Permanentă a reușit să deruleze etapele achiziției, astfel încât, în 27 octombrie 2016, a fost organizată licitația deschisă. La procedură s-au înscris trei oferte, din care autoritatea contractantă a considerat că doar două sunt admisibile. În cele din urmă, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de compania bucureșteană SC European Funds Invest SRL, care a cerut pentru aceste servicii un preț de 2.977.776 de lei cu TVA inclus, adică 676.767,3 euro.

Pentru acești bani, compania bucureșteană în cauză va presta serviciile cerute de Autoritatea Electorală Permanentă în vederea realizării sistemului de procedure și instrumente software de publicare a datelor și editarea de rapoarte necesare centralizării datelor votării pentru alegerea reprezentanţilor Camerei Deputaților și ai Senatului României. Banii vin de la bugetul de stat.

 

Scanarea și centralizarea datelor votului

Potrivit caietului de sarcini, întocmit de către directorul Direcției Informatice, Adrian Dragomir, și de către șeful Serviciului Informatică Electorală a Autorității Electorale Permanente, Cosmin Pintea, programul informatic pus la dispoziţia AEP de către SC European Funds Invest SRL va fi utilizat în cele 43 de circumscripții electorale, în șase oficii electorale aferente celor șase sectoare ale Municipiului București și de către Biroul Electoral Central.

Tot din caietul de sarcini care a însoțit achiziția aflăm și în ce constau, în mod concret, serviciile pentru care firma respectivă primește de la stat aproape 700.000 de euro. Astfel, etapele prestării serviciilor constau, în primul rând, în scanarea proceselor-verbale ale secțiilor de votare și scanarea proceselor-verbale centralizatoare de la birourile electorale de circmscripție. Apoi, urmează recunoașterea automată a caracterelor din imaginile scanate a proceselor-verbale raportate anterior și validarea corectitudinii preluării informațiilor atât din imagini, cât și din verificarea cheilor matematice pentru datele procesate.

O altă obligație a prestatorului este aceea de a centraliza datele rezultate din operațiunea de recunoaștere automată a caracterelor și verificarea cheilor matematice pe nivelurile superioare de agregare a datelor din bazele create, după care vor fi reluați algoritmii de repartiţie a mandatelor de deputați și de senatori. Ulterior, va fi reverificată reluarea acestor algoritmi, iar, la final, vor fi generate rapoartele statistice privind rezultatele alegerilor și vor fi create procesele-verbale privind rezultatele alegerilor.

 

Directoarea antreprenoare a AM POSCCE din Ministerul Fondurilor Europene

Firma care va executa aceste operațiuni, SC European Funds Invest SRL, a luat fiinţă, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în data de 2 septembrie 2010. Fondatori au fost Constantin Lupu, cu 15% din părțile sociale, Iulia Ioana Baz, cu 10%, și offshore-ul cipriot Daphnilea Holding LTD, cu sediul în Limassol, cu 75% din acțiuni. Primul administrator al societății, Iulia Ioana Baz, este nimeni alta decât directorul general al AM POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. De la înființare, compania a avut ca obiect de activitate consultanța pentru afaceri și management.

În 25 ianuarie 2012, o regăsim pe Iulia Ioana Baz ca asociat unic al SC European Funds Invest SRL, pentru ca, în 15 decembrie 2014, acționariatul societăţii să se modifice, în fapt acțiunile trecând în proprietatea lui Paul Andreescu și a unui anume Cristian Constantin Bouleanu. În 20 aprilie 2015, pe lângă Andreescu și Bouleanu, întră în firmă, cu 1%, o anume Elena Georgiana Stoica, iar, în data de 5 mai 2015, rămân asociați, cu procente egale, Cristian Constantin Bouleanu și Elena Georgiana Stoica.

Cu doar câteva zile înainte ca SC European Fund Invest SRL să câștige licitația organizată de Autoritatea Electorală Permanentă, mai exact în data de 3 octombrie 2016, în societate intră un nou acționar, în persoana Mariei Victoria Codescu, aceasta din urmă preluând de la Elena Georgiana Stoica funcția de administrator. Tot atunci, partenerii de afaceri decid să suplimenteze obiectele secundare de activitate ale societății cu “cultivarea orezului, a plantelor leguminoase și oleaginoase”.

Revenind la fondatorul companiei, Iulia Ioana Baz, aceasta a deținut, începând cu anul 2014, funcţii de director atât în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cât și în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

 

Facsimil declaratie de avere: Extras din declarația de avere a Iuliei Ioana Baz, din 2014, care demonstrează că, înainte de a lucra la stat, a funcționat în cadrul firmei Romactiv Business. Acesta este și unul dintre motivele pentru care a fost sesizată DNA

 

Trimisă la DNA pentru conflict de interese și alte infracțiuni

Informaţiile cu adevărat spectaculoase care reies în urma parafării acestei afaceri apar în momentul în care Autoritatea Electorală Permanentă negocia cu SC European Funds Invest SRL, în condițiile în care fosta patroană a firmei, dar si compania în cauză, făceau obiectul unei anchete penale declanșate de Agenția Națională de Integritate. Concret. în 13 septembrie 2016, ANI a făcut publică informația potrivit căreia a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese și a altor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către directorul Direcției Management Financiar AM POSCCE din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Iulia Ioana Baz.

Două capete de acuzare au reținut inspectorii de integritate. Primul constă în aceea că, în exercitarea funcției publice, Iulia Ioana Baz a semnat listele de verificare a achizițiior publice pentru două societăți comerciale care au încheiat contracte, în calitate de beneficar, cu firma SC Romactiv Business Consulting SRL, în calitate de consultant, “societate în cadrul căreia aceasta (Iulia Ioana Baz – n.red.) a avut contract de muncă în ultimii cinci ani, rezultând astfel indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. Valoarea celor două contracte de achiziții publice a fost în cuantum de 20.000 euro, respectiv de 4.000 euro (echivalentul sumei de 17.683 lei)”.

De asemenea, ulterior numirii acesteia în funcția publică, Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de Organism Intermediar, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice”, a încheiat un contract de finanțare cu SC European Funds Invest SRL, societate la care aceeași Iulia Ioana Baz a deținut funcția de administrator si pentru care a întocmit o serie de documente care au stat la baza încheierii contractului. Este vorba chiar despre firma care va centraliza rezultatul voturilor la alegerile parlametare de anul acesta.

ANI a sesizat Direcția Națională Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității sau accesul unor persoane neautorizate la aceste informații, precum și pentru conflict de interese.

 

Legătura cu gruparea din jurul Robertei Anastase

Despre cealaltă firmă pentru care a lucrat Iulia Ioana Baz și pentru care a fost dată de ANI pe mâna DNA, “Jurnalul Național” a vorbit pe larg în urmă cu un an. SC Romactiv Business Consulting SRL este firma prin care Ion Narcis Munteanu, consilierul parlamentar al fostului președinte al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a derulat contracte de milioane de euro cu instituțiile statului. De altfel, potrivit unei declarații de avere depuse, în anul 2014, de Iulia Ioana Baz, în calitate de director al Direcției de Management AM POSCCE din Ministerul Fondurilor Europene, aceasta preciza, negru pe alb, la rubrica venituri realizate în ultimul an, faptul că a lucrat, cu contract individual de muncă, la SC Romactiv Business Consulting SRL, unde a prestat servicii profesionale “în calitate de expert în domeniul achizițiilor publice”.

Vicepreședintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleț, asociat într-o societate cu foștii parteneri de afaceri ai fondatoarei companiei cu care AEP a încheiat contractul

 

În schemă intră și vicepreședintele AEP, Marian Muhuleț

Lucrurile nu se opresc aici cu privire la legăturile extrem de interesante pe care le face fondatoarea firmei care a câștigat contractul cu Autoritatea Electorală Permanentă.

Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, Ion Narcis Munteanu este acționar în cadrul SC Romactiv Business Consulting SRL, companie al cărei obiect principal de activitate este „consultanță pentru afaceri și management”. Ceilalți acționari ai firmei erau, la momentul înființării, Radu Mihai Onofrei, Lorelai Violeta Jantea și George Ionuț Preda. Fostul partener de afaceri al lui Ion Narcis Munteanu și Radu Mihai Onofrei, Bogdan Florin Mireanu, este asociat la SC Yellow Consulting SRL, alături de Cornelia Rusanu, Andrei Alexandrescu și Iuliana Leferman. Aceasta din urmă a activat, de asemenea, până în anul 2009, la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

Iuiana Leferman deține, la rândul ei, acțiuni în cadrul firmei Leferman Consulting SRL. Studiind acționariatul acestei societăți, descoperim că al doilea asociat se numește Marian Muhuleț, care ocupă funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, numele său fiind vehiculat ca un posibil înlocuitor al Anei Maria Pătru la conducerea acestei instituții. Comentariile sunt de prisos.

Softul pentru numărarea voturilor și centralizarea rezultatului alegerilor parlamentare a fost atribuit de AEP, în luna octombrie, unei firme fondate de actualul director din Ministerul Fondurilor Europene, Iuliana Ioana Baz.

 

Iuliana Ioana Baz a fost găsită incompatibilă de către ANI, pentru că a avizat, în calitate de director al Direcției AM POSCCE, mai multe contracte în care este implicată atât compania care a câştigat licitaţia cu AEP, cât și o altă firmă, patronată de fostul șef de cabinet al Robertei Anastase, societate la care Baz a lucrat în trecut.

 

×